Primavara e vremea cand se pune closca pe oua, cand se curata gradinile, cand se sapa si se pune in pamant, cand se planteaza pomi si flori. Dar e si vremea Renasterii, vremea cand si noi ne ridicam, ca niste ghiocei, din hibernare, cand simtirile o iau razna si iti vine sa zburzi in poienita cu flori.
Primele iubiri se pare ca au fost natura si jocul, viata din spatiul din curte si de dincolo de ea, de pe maidan si din gradini. Am sa incep cu amintirile primaverii si am sa sfarsesc cu celelalte iubiri, ale sufletului.
Intr-un an, mami strangea oua de curca si le pusese intr-un pled rosu, dupa soba. Eu, neatenta si neindemanatica ca intotdeauna, vrand sa fac nu stiu ce cu paturica rosie, am tras de ea, uitand de ouale mamei. Asa ca, 'geaba numerotare pe oua, 'geaba planuri de scos pui de curca: ouale erau toate chiselita, imprastiate pe podea.
Tot primavara era vreme de alergat dupa urzici. Asa ca, luam ciorapi curati de la cutie, ii bagam pe mana si fugi nenica prin gradini, pe la margini de gard, sa culegi piscatoarele acelea care nu se sfiau de materialul ciorapului. Ne consolam cu gandul ca e bun pentru reumatism veninul intepaturii de urzica, dar ce mai dureau degetele vreo zi, asa, dupa ziua cu pricina. Rezultatul, insa, te facea sa te lingi pe degete, mai ales cu o mamaliguta alaturi.
Acest anotimp era asteptat de noi pentru ca incepea sa se ia zapada si sa fie disponibila tarana. Din ea faceam castele, prajituri, mancare, cafea si cate cele. Era mare dichis si cu tarana, pana se facea un lut fin. Prima data, amestecam in cutii de margarina si de conserve, cu apa, pana puteam obtine un fel de "coca". O lasam sa se inmoaie bine, sa se mai evapore apa, dupa care, amestecam din nou cu apa. Ne ieseau ochii din cap pana o faceam moale si modelabila. Cel mai bun era pamantul inmuiat, lasat de pe o zi pe alta. Decoram "mancarurile" cu nasturei, papadii, iarba si altele; faceam pomeni si mese pentru musafiri.
Cateodata, mai sterpeleam din cuibar cate un ou si il amestecam cu frunze de papadie tocate pe cate o tigla, ce folosea drept tocator. Bineinteles ca le spuneam parintilor ca am luat numai 2 oua in loc de 3, din cuibar. Mai faceam si biscuiti cu ouale sterpelite, din te miri ce gaseam prin casa. Mama, saraca, isi spargea dintii in gloantele noastre, scoase de la cuptor si uscate ca posmagii din poveste, dar ii placea nevoie mare, atunci cand nu se supara ca iar i-am stricat faina si zaharul. Totusi, noi eram fete gospodine. Astea tineau pana toamna, dar startul se dadea de la primele semne de caldura.
Am continuat sa ne jucam asa mult timp, dar iubirile au capatat si alte forme. Astfel, de prin clasa a doua, am capatat si primul meu prieten. Bateam la baieti ca la fasole, inca din clasa intai, dar asta nu i-a oprit sa ma indrageasca. Asa ca, de cum a venit primavara, Ciprian, un baiat blondut, blajin, cu privire calda, a inceput sa ma conduca cat mai aproape de casa. Incepusem sa ne tinem de mana, ne harjoneam la scoala, ne aruncam priviri, roseam. Odata, in drum spre casa, m-am intalnit cu mami. M-am facut ca un rac, dar mami nu a comentat nimic, desi isi dadea seama de simpatia mea pentru baiat. Totusi, eram cuminti si mult timp ne-am simpatizat, chiar si in liceu.
In anul urmator, vara, am fost la mare cu clasa surorii mele. Acolo, a fost vremea lui Bogdanel, nepotelul invatatoarei mele, cu care m-am lipit in prima seara de discoteca. Coco Jumbo, Casa Blanca si altele care se mai ascultau ne-au fost un fel de leagan pentru marea noastra iubire ce prindea contur. Deja trecusem la pupicuri, imbratisari, intalniri, cadouase drept amintire. Toata lumea stia de aventura noastra si incercau sa ne faciliteze cu orice pret implinirea sentimentului. Cat a mai sarit camasa de pe mine dupa ce s-a incheiat tabara, numai sora mea stie. Vazand ca ma dau de ceasul mortii cu dorul si cu jalea dupa Bogdanel al meu, i-a spus mamei sa imi faca ceva pentru ca altfel mor. Bineinteles ca pe Bogdanel nu l-am mai vazut, dar cred ca a fost prima mea incercare in dragoste si momentul cand am simtit cum doare dorul.
Primele iubiri se pare ca au fost natura si jocul, viata din spatiul din curte si de dincolo de ea, de pe maidan si din gradini. Am sa incep cu amintirile primaverii si am sa sfarsesc cu celelalte iubiri, ale sufletului.
Intr-un an, mami strangea oua de curca si le pusese intr-un pled rosu, dupa soba. Eu, neatenta si neindemanatica ca intotdeauna, vrand sa fac nu stiu ce cu paturica rosie, am tras de ea, uitand de ouale mamei. Asa ca, 'geaba numerotare pe oua, 'geaba planuri de scos pui de curca: ouale erau toate chiselita, imprastiate pe podea.
Tot primavara era vreme de alergat dupa urzici. Asa ca, luam ciorapi curati de la cutie, ii bagam pe mana si fugi nenica prin gradini, pe la margini de gard, sa culegi piscatoarele acelea care nu se sfiau de materialul ciorapului. Ne consolam cu gandul ca e bun pentru reumatism veninul intepaturii de urzica, dar ce mai dureau degetele vreo zi, asa, dupa ziua cu pricina. Rezultatul, insa, te facea sa te lingi pe degete, mai ales cu o mamaliguta alaturi.
Acest anotimp era asteptat de noi pentru ca incepea sa se ia zapada si sa fie disponibila tarana. Din ea faceam castele, prajituri, mancare, cafea si cate cele. Era mare dichis si cu tarana, pana se facea un lut fin. Prima data, amestecam in cutii de margarina si de conserve, cu apa, pana puteam obtine un fel de "coca". O lasam sa se inmoaie bine, sa se mai evapore apa, dupa care, amestecam din nou cu apa. Ne ieseau ochii din cap pana o faceam moale si modelabila. Cel mai bun era pamantul inmuiat, lasat de pe o zi pe alta. Decoram "mancarurile" cu nasturei, papadii, iarba si altele; faceam pomeni si mese pentru musafiri.
Cateodata, mai sterpeleam din cuibar cate un ou si il amestecam cu frunze de papadie tocate pe cate o tigla, ce folosea drept tocator. Bineinteles ca le spuneam parintilor ca am luat numai 2 oua in loc de 3, din cuibar. Mai faceam si biscuiti cu ouale sterpelite, din te miri ce gaseam prin casa. Mama, saraca, isi spargea dintii in gloantele noastre, scoase de la cuptor si uscate ca posmagii din poveste, dar ii placea nevoie mare, atunci cand nu se supara ca iar i-am stricat faina si zaharul. Totusi, noi eram fete gospodine. Astea tineau pana toamna, dar startul se dadea de la primele semne de caldura.
Am continuat sa ne jucam asa mult timp, dar iubirile au capatat si alte forme. Astfel, de prin clasa a doua, am capatat si primul meu prieten. Bateam la baieti ca la fasole, inca din clasa intai, dar asta nu i-a oprit sa ma indrageasca. Asa ca, de cum a venit primavara, Ciprian, un baiat blondut, blajin, cu privire calda, a inceput sa ma conduca cat mai aproape de casa. Incepusem sa ne tinem de mana, ne harjoneam la scoala, ne aruncam priviri, roseam. Odata, in drum spre casa, m-am intalnit cu mami. M-am facut ca un rac, dar mami nu a comentat nimic, desi isi dadea seama de simpatia mea pentru baiat. Totusi, eram cuminti si mult timp ne-am simpatizat, chiar si in liceu.
In anul urmator, vara, am fost la mare cu clasa surorii mele. Acolo, a fost vremea lui Bogdanel, nepotelul invatatoarei mele, cu care m-am lipit in prima seara de discoteca. Coco Jumbo, Casa Blanca si altele care se mai ascultau ne-au fost un fel de leagan pentru marea noastra iubire ce prindea contur. Deja trecusem la pupicuri, imbratisari, intalniri, cadouase drept amintire. Toata lumea stia de aventura noastra si incercau sa ne faciliteze cu orice pret implinirea sentimentului. Cat a mai sarit camasa de pe mine dupa ce s-a incheiat tabara, numai sora mea stie. Vazand ca ma dau de ceasul mortii cu dorul si cu jalea dupa Bogdanel al meu, i-a spus mamei sa imi faca ceva pentru ca altfel mor. Bineinteles ca pe Bogdanel nu l-am mai vazut, dar cred ca a fost prima mea incercare in dragoste si momentul cand am simtit cum doare dorul.
Un comentariu:
Hehe, Coco Jambo ori Casa Blanca, mi le aduc si eu la fel de bine aminte, cam tot in acelasi decor ca si la tine ;)) Ce copii eram... :)
Trimiteți un comentariu