Ma gandeam sub ce forma sa scriu despre aceste lucruri, sa nu par nici prea nostalgica, nici prea rupta de realitate. Dar, daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti, nu?
Incercam cu zile in urma sa fotografiez un ins, cu o taraba de zambile. Nici macar nu imi doream sa ii vad fata (imi placea lumina). I-am cunoscut-o in modul cel mai neplacut: a turnat cu injuraturi. Din vreo doua replici calme pe care am incercat sa i le dau, nu s-a inteles nimic. Nu m-a mirat reactia lui. O asteptam, chiar.
O prietena imi povestea cum o tipa cu foarte multi bani si-a parasit prietenul, cu o situatie mult mai modesta decat a ei, pentru unul cu o situatie mai rasarita. El isi gasise loc de munca in aceeasi localitate cu ea si facea tot posibilul sa stranga bani pentru a se duce in excursii si pentru a tine pasul in planuri, cu tipa. Din toata povestea, au ramas doar niste eforturi ale unei persoane care a incercat pe cat posibil sa faca o persoana fericita. Tipul isi cauta acum de munca la el acasa. Ea...
Incercam cu zile in urma sa fotografiez un ins, cu o taraba de zambile. Nici macar nu imi doream sa ii vad fata (imi placea lumina). I-am cunoscut-o in modul cel mai neplacut: a turnat cu injuraturi. Din vreo doua replici calme pe care am incercat sa i le dau, nu s-a inteles nimic. Nu m-a mirat reactia lui. O asteptam, chiar.
O prietena imi povestea cum o tipa cu foarte multi bani si-a parasit prietenul, cu o situatie mult mai modesta decat a ei, pentru unul cu o situatie mai rasarita. El isi gasise loc de munca in aceeasi localitate cu ea si facea tot posibilul sa stranga bani pentru a se duce in excursii si pentru a tine pasul in planuri, cu tipa. Din toata povestea, au ramas doar niste eforturi ale unei persoane care a incercat pe cat posibil sa faca o persoana fericita. Tipul isi cauta acum de munca la el acasa. Ea...
Am fost luata in vizor la un moment dat, de catre cineva. Nu am fost singura tintita, dar am respins cu delicatete, si eu, si cealalta persoana, avansurile. De ceva vreme, individul are amanta, iar sotia cred ca nu are habar. Inca nu stiu cum se va incheia povestea, dar ma intreb de ce oamenii procedeaza asa.
Coborand la metrou, intr-o seara, am auzit un nene, cantand la vioara. Eram ingandurata si de data asta am trecut mai departe, fara a scoate nimic din portmoneu. Ma uitam la singurul leu din husa viorii si ma intrebam daca il lasase doar pe acela de frica sa nu ii fie furati ceilalti sau chiar atat castigase in acea seara. Era frig de inghetau pietrele. "Nu m-aude nimeni... ni-meni!" l-am auzit spunand, cand treceam. Ce-i drept, nu aveam deloc marunt, ca m-as fi intors sa ii las chiar si de o tigara, desi le urasc. Am repetat cuvintele in minte. Ni se intampla si noua uneori.
Nu am retinut prea multe dintr-o conferinta a lui Andrei Plesu, dar mi-a ramas in minte o replica a dumnealui: "Calculatorul ne insingureaza". Era ceva ce imi haladuia si mie prin minte, de ceva vreme.
M-am tot gandit si am incercat sa explic ce consider despre evolutia asta rapida a omenirii, in ultimii 20 de ani, sa zicem. Niciodata nu a fost bine pe pamantul acesta, dar mi se pare ca se pierd din ce in ce mai mult valorile, ca toata tehnologia asta ne indeparteaza de conditia noastra umana.
Ma uit in jur, de cand am venit in "marele oras". Mi-am dorit nespus sa ajung aici si imi place, dar asta pentru ca am incercat si am reusit sa vad partea frumoasa a vietii de Bucuresti. Cand eram acasa, eram atat de libera, dar nu imi dadeam seama: gradini de libertate mi se desfasurau sub picioare. Si acolo am invatat sa pretuiesc si sa am grija de natura. Acolo am mancat mancare sanatoasa si am fost rosie in obraji. Acolo am facut atat de multe lucruri pe care copiii de aici nu le-au facut, incat acum imi dau seama ca degeaba incerc sa explic unor persoane cum e cu "viata la tara" si de ce e bine ca un copil sa aiba contact cu ea.
Multi oameni nu au avut unde si cand sa invete ca Pamantul asta nu li se cuvine si ca nu trebuie sa le faca lor pe plac mereu. El trebuie ingrijit cu mare iubire, iar viata trebuie pastrata cat mai echilibrata posibil. Asta presupune o viata cat mai apropiata de firesc, de natural. Stiu, stiu, nu ne putem opune evolutiei omenirii, dar nu ar fi o asa mare problema daca multe din descoperirile astea ar ramane doar niste "exemple" sau "machete". Din facultate am ramas cu un lucru onest gandit: "societatea de azi creeaza nevoi". Traim sa slujim comertului, marketingului si buzunarelor unor oameni care vor si tot vor. Inventam, nu ca sa ne dezvoltam creierele (cum credem doar pentru propriul orgoliu si spre propria mandrie), ci ca sa le facem unora afacerile sa mearga. Si Pamantul inca ne da resurse, dar pana cand?
Se ridica orase si constructii oribil de mari, sfidand natura, firea; se fac lucruri in superficialitate, de moment; se inventeaza obiecte de care, in mod normal, nu avem nevoie, dar sunt aduse in stadiul de "necesitati"; se consuma enorm si totul se plastifica si "chimicizeaza", societatea se virtualizeaza. Totul pare a fi mai ieftin, mai facil, mai usor de obtinut, dar toate astea duc la boli ale trupului, dar si ale sufletului si gandirii. Nu vreau sa par prapastioasa, dar cred ca lumea, in simplitatea ei de mai inainte, era mai bine inradacinata in viata. Si culmea, ca tot a fost 11 martie, vine un cutremur de 9 grade care matura aproape tot in calea sa. Mai adaugam si putine radiatii si avem un excelent exemplu de autoaparare si de echilibrare a fortelor. Natura are caile ei.
"Cele trei lucruri pe care trebuie sa le faca un om in viata sunt: sa sadeasca un pom, sa intemeieze o familie si sa construiasca o casa". Pentru unele persoane acestea sunt un fel de ganduri arhaice, ale "tarancutei" venite in capitala. Replica asta nu e la intamplare, insa. Dar nu vreau sa plictisesc cu idei care au mai fost spuse, asa ca am sa ma opresc aici. Fiecare are un cap pe umeri, doua maini si doua picioare, un suflet si un creier. Fiecare isi alege ce sa faca cu ele. Fiecare isi traieste propriul miraj al unei vieti fericite.
Va salut dintre coli reciclate (proaspat introduse la locul de munca), adaugand, ca de fiecare data, o sugestie de melodie: http://www.youtube.com/watch?v=8nTFjVm9sTQ
3 comentarii:
stii care e luxul suprem cand traiesti in oras? sa ai apartament cu vedere la parc, sau sa stai la casa! :) Ne dam sufletele pentru caldura din calorifere si apa curenta, iar banii - pe evadarile din weekend. e asa un cerc complicat de al carui rost am inceput sa ma indoiesc...
Calculatorul insingureaza in masura in care telefonul, televizorul, casetofonul, automobilul insingureaza si ele. Daca-l privim ca pe o „scula” care ne ajuta sa ajungem la un rezultat, e-n regula, zic eu.
Cat despre cutremurele de p-acolo din Japonia, nu sunt atat de sigur ca e doar mana naturii. As tinde sa cred c-a mai fost ajutata de unii, de altii ;)
In momentul in care resursele vor fi prea putine sau oamenii vor fi prea multi, crede-ma, lucrurile se vor regla de la sine :D Nu va fi prea placut, dar se va intampla. Pana atunci insa, oamenii cauta in general sa-si depaseasca inaintasii, tinzand spre „mai bine” si „mai sus”. Daca pornim cu gandul ca orice cream va fi exploatat de corporatii, pai mai bine sa stam in fata blocului sa spargem o samanta si sa bem o bere, mama lor de capitalisti :) (am exagerat nitel, stiu)
Egalitatea si ordinea pe care le propui suna frumos in teorie, insa in practica oamenii nu sunt identici si nevoile lor sunt diferite pe ici, pe colo. Si comunismul si-a propus ceva asemanator. Rezultatul il vedem cu totii : nu atat de ordin material, cat de ordin moral. Avea Petre Tutea o vorba : „daca pana la 30 de ani nu esti de stanga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stanga ... esti cretin”.
Si mai e o treaba : noua ni se pare ca in 20 de ani s-au intamplat foarte multe. Mai degraba as spune ca recuperam in ritm alert lucrurile de care am fost decuplati oarecum vreo 50 de ani.
In rest, nu cred ca valorile oamenilor s-au schimbat in mod radical. Toata lumea isi doreste un pom, o familie si o casa.
@ adyana: Hmm... iti dau dreptate partial. Totusi, nu putem spune ca nu ne place viata de Bucuresti. Am fi ipocrite sa spunem ca avem aceleasi posibilitati in locurile de unde venim.
@ Anonim: Din pacate, ultima ta fraza e mai mult o speranta, decat o certitudine. Cu restul parerilor sunt familiarizata si am digerat destul de bine ideile. Adevarul, oricum, nu-i la niciunul din noi. Solutii "absolute" nu vor fi niciodata.
Trimiteți un comentariu