duminică, 22 ianuarie 2012

De ce (nu) imi place Romania?


Avea Arghezi o poezie "Flori de mucigai". Un album de poezii la fel.

Pentru a iubi Romania, trebuie sa ai putina inclinatie artistica sa vezi florile prin mucigaiul ei. Sa faci abstractie de alandala din orase si sa vezi culori si povesti in peretii scorojiti. Romania reprezinta o insiruire de culturi care s-a asimilat, poate prea bine, cu ceea ce au lasat tracii si romanii in urma. Dar cand iau o carte romaneasca in mana, parca simt putin praf intr-o odaie, o lumina calda si o tigare aprinsa, un domn cu palarie si o dama cu o rochie de culoarea untului, prelunga, pe un trup frumos. Iar in aceste momente fac abstractie cu totul de kitsch-ul care se inmulteste, de masculinizarea femeilor si feminizarea barbatilor, de fatarnicia si coatele din strada, de tristetea oamenilor de la metrou. Are un farmec tarisoara asta si trebuie descoperit.

Nu am vazut chiar tot ce era de vazut, dar nici viata nu-i asa scurta si prefer de la ea sa ma plimbe prin toate ungherele de unde pot descoperi romanii, asa cum sunt ei. Si nu numai. Romania trebuie rascolita in cotloane si trebuie sa o iei in particular, adica sa nu o citesti pe de-a-ntregul. Vorba 'ceea: fiecare padure are uscaturile ei.

Pornisem sa scriu acestea inainte de inceputul protestelor care se desfasoara acum la Universitate. Si ma gandeam daca are rost sa continui, daca nu va fi o parere in plus pe langa zeci de articole care se scriu acum. Nu am sa ma opresc, insa, sa imi scriu visele si dezamagirile doar pentru atata lucru. Am fost si eu acolo, in piata, am vazut ce se intampla. Am ramas uimita de cat de diferit se vad lucrurile acolo, pe viu, fata de cele de la televizor. Ma bucur sa vad ca tinerii au iesit si ei, in sfarstit, in strada, ma bucur de toata aceasta miscare, buna-rea, cum e ea. Si ma face sa nu mai traiesc frustrarea faptului ca fac parte dintr-o generatie care actioneaza virtual.

De ce-mi mai place Romania? L-am zarit pe Doru Trascau, trecand ca un oricare, printre oameni. Si este un oricare... om. Sunt inca oameni care fac lucruri de calitate si nu isi vantura nasul pe sus. Mai incolo o nebuna corpolenta, cu pantaloni de armata, dirija metroul. Lumea o privea mirata, dar cred ca cu totii am fi vrut sa patrundem in mintea acelei femei. Am vizitat un cabinet oftalmologic cu retetare vechi, cu o doamna doctor ce avea inca accentul bucurestean din filmele alb negru, cu mobilier vechi si blandete in atmosfera. Am intalnit la autobuzul de noapte un fost jandarm trecut in rezerva, care dupa o discutie pe cat s-a putut de obiectiva in privinta protestelor, mi-a sarutat mana. Am fost intr-un club din centru cam plin el de hipsteri si am ascultat-o pe o tinerica frumusica cantand diverse melodii. Am realizat ca, sub masca asta "la moda", ramanem romani, cu zambetul pe buze si cu palmele impreunate la un purpuriu de populare. Nu-mi place ca oamenii frumosi raman la fund sau sunt anonimi, ca sunt din ce in ce mai rari si mai putin ancorati in valori si realitate. Nu-mi place ca nu ne-am dat ragazul sa asimilam tot ce e nou, iar cand iesi in strada esti putin ametit de contraste. Nu-mi place ca ne bagam picioarele, mai ales cei de la orase, in respectul pentru acest pamant pe care traim.

Ma bucur ca a nins in sfarsit; ma bucur de fiecare anotimp care da un altfel de invelis marii, muntilor, deltei, dealurilor, campurilor. Ma bucur ca la bunici, in Oltenia, obiceiurile sunt inca atat de puternice, desi le pierdem pe zi ce trece. E tare bine sa stii ca, atunci cand pleci de la un concert, in loc de taxi poti lua un autobuz care sa te duca acasa. Imi place ca la noi, inca este pasnic, ca avem piloti buni si o istorie. E dezamagitor ca femeile nu mai rosesc si si-au pierdut decenta, ca uitam cuvinte romanesti in detrimentelor celor englezesti, ca politicienii nostri sunt toti din aceeasi coca moale, ca exista copii care vor sa invete, dar nu au posibilitati. Pacat ca vremurile comuniste au determinat scepticism, intoleranta, egoism bucurestenilor.

Caragiale nu ne-a iertat moravurile in scrierile sale, beraria Gambrinus zace inca in mucegai si daramaturi. Dar avem I-pod-uri si strazile ticsite de masini fumatoare. :-)

Niciun comentariu: