1 Martie, 8 Martie si primavara

Da, sunt niste amintiri ce ma leaga de zilele primaverii, nu multe, dar aproape de sufletul meu.

In primul rand, imi aduc aminte cum jumulea tati gainile din cotet, pentru a lua puf de la ele. Ne trebuia la gradinita, sa confectionam martisoare. Am facut odata un cocosel cu puf si pene colorate, cu paiete si jnurulet alb cu rosu. Alta data, am facut felicitari cu scoici pictate, de alt martisor am cumparat niste felicitari cu randunele, gata imprimate. Au mai fost si altele, dar nu le mai tin minte. Cert e ca, mare treaba nu faceam noi, mogaldetele, ci educatoarele noastre, dar ne manjeam si noi cu acuarele si aracet, sa avem cu ce ne mandri acasa. Tot educatoarele ne puneau ca, in momentul cand vom duce martisorul sau felicitarea acasa, sa ii cantam mamei:

"De ziua ta, mamico,
In dar ti-am adus inima.
Si crede-ma, mamico,
Un dar mai frumos nu se putea!"

Atunci repetam si cantecelul primaverii:

"Vine, vine primavara,
Se asterne-n toata tara.
Floricele pe campii,
Hai sa le-adunam, copii!"

sau strofe din poezii:

"Vine ploaia, bine-mi pare,
In gradina am o floare.
Ploaia o va creste mare,
Vine ploaia, bine-mi pare!"

Ne duceam timide sa ii cerem bunicii ghiocei pentru educatoare sau invatatoare. Nu ne permiteam cadouri, ca altii ( stiu ca aveam un gust amar in acele zile), dar atunci nu imi dadeam seama ca, de fapt, felul in care daruiesti conteaza mai mult decat ceea ce daruiesti. Din pacate, invatatoarea mea tinea cont de cadouri, dar am trecut noi si peste asta.

Si, tot la inceput de primavara, apareau toporasii. Era mare marsaluire prin gradini atunci, iar cine aducea mai multi toporasi albi era cel mai tare. Ajungeam acasa inghetati, innoroiati, dar cu succesul in maini. Bineinteles ca luam la rand toate cescutele, le puneam pe dulapuri, televizor, masa, pervaz si ce se mai gasea drept bun suport de flori.

Aveam o strabunica, "maica" ii spuneam. Statea departe, "in varf". In fiecare primavara mergeam la ea cu toporasi si plangea mereu cand treceam de portita de lemn. O vad si acum garbovita, cu cocoasa in spate, cu obrajii rosii, dar frumoasa de bunatatea pe care o avea in suflet. Tinea asa mult la noi. Drept rasplata, ne facea oua ochiuri, ne dadea dulceata si ne tinea la caldura sobei, in camaruta ei mica, din chirpici, dar cu asternuturi si presuri de o curatenie rar intalnita. Icoana, fotografia cu ea si "taica" cu busuioc langa rama, soba cu plita, pivnita de langa, de unde venea miros umed de mucegai si parfum de mere si pere, strachini si castroane de tabla, peretii alb varuiti, podeaua de lemn, clanta de la usa veche. Ce lume plina de amintiri... Amintiri ce vor ramane crude ca fiecare primavara, amintiri ce nu ma vor lasa sa uit de copilarie.