"Gemenii" - Cartarescu. Prima carte a autorului pe care o citesc. M-a atras ideea primelor amintiri ale autorului, expuse in cele cateva paginute si m-a determinat sa incerc sa scotocesc putin in viata mea, in cele mai vechi imagini pe care le tin minte.
Cred ca primele mele amintiri se fauresc de pe la varsta de 4 ani. Prima este legata de un vis, in care eram impuscata intr-un loc sensibil, pe nume "posterior". Nu radeti oameni buni, decat cu pofta, dar tare frica i-a fost fetitei sa scoata ochii de sub plapuma in acea noapte. "Puscaciul" era un vecin (care acum tine mortis sa educe lumea cu manele de cate ori i se pune pata), a carui porecla este si acum Tuciu, dar nu stiu de ce, pentru ca fata nu il tradeaza. Tot in acel vis, erau niste porumbei albi, iar eu ma ascundeam sub o imensa "patura" facuta dintr-un material ce se foloseste drept acoperis, facut din smoala si nisip. Ciudat.
Tot de atunci, de la 4 ani, imi aduc aminte de cifrele 1 si 3 sau de momentele cand ma trezeam dormind sub pat pentru ca sora mea avea grija sa nu dorm pe moale in cate-o noapte. E valabila si reciproca, dar era un gest involuntar.
La gradinita, imi bateam un coleg, in drum spre casa, pentru ca nu il sufeream pur si simplu. Bineinteles ca mi-am primit si eu papara cand mama lui a venit intr-o seara sa ma parasca mamei mele.
Atunci se profileaza si primele amintiri cu un var ce mai venea pe la noi, cand bunicii lui plecau de acasa. Radeam mereu cu pofta, iar noaptea ne sculam sa mancam pasta de dinti. Stiu ca nu sunt singura care a avut aceasta "pasiune", asa ca nu mi-e rusine. Era un deliciu, mai ales daca avea aroma de caspune.
Imi mai amintesc gradinile pe care le strabateam sa ajung la gradinita, parleazele, stupii unui domn ruda cu noi, florile de Paste, mirosul drojdiilor de la cazanul cu tuica. Ahhh... Si cum sa uit de Dundu? Era un om trecut de cele ale normalului, cu niste replici pe care ni le repeta tuturor: "Duceti-va acasa ca vi s-a racit grisul/mamaliga" sau ne spunea niste poezioare cu ceasuri si rate pe care nu le mai tin minte. Oricum, fugeam de el cat ne tineau picioarele dupa ce ne mai incumetam sa facem glume pe seama lui. Si mai era o casa unde, cica, traia o batrana care rapea copii. Mmmdaaa... Ce povesti.
Cred ca tot pe la 4 anisori, am fost prima data cu colindul. Eu si sora mea, insotite de tatal nostru am inceput sa ne pitigaiem glascioarele pentru covrigi. Lumina verzuie si slaba, batranul care ne-a iesit in intampinare, umezeala aerului mi-au ramas impregnate in memorie.
Doamna Liza a fost prima educatoare, tare drastica, dar nemaipomenit deschizator de drumuri. Si ce buna si dulce era apa de la fantana de langa gradinita.
Mi-am adus aminte de un alt vis pe care l-am avut tot pe la acea varsta. Venise la gradinita un urs polar care ne urmarea. Eu, impreuna cu un unchi mai apropiat de varsta, am luat un topor si l-am sfasiat. Din el, au inceput sa iasa la iveala o gramada de fasii si panglici colorate. Ciudat, cum si in vis, pentru a regla momentele de frica, totul se transforma intr-un joc.
Ar mai fi, poate, si altele, dar cred ca acestea sunt printre primele si cele mai pregnante momente de care imi amintesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu