Parfumul invatarii

Da, e un miros al caietelor pe care nu il pot uita. Si nici pe al creionului rosu cu care liniam fiecare margine cu patratele sau spatii echidistante. Era putin acrisor. Si ce parfum avea septembrie, cand parca apropierea lui 15 incepea sa emane un iz de banci de scoala, de pantofiori noi, de sortulet albastru calcat si de batistuta pusa in buzunar de mama. Ce mare parea clasa, ce multi copiii, ce impopotonate unele capete de fetite cu funde mari in par.
Adoram sa am penarul plin, sa am cu ce sublinia si colora. Tineam mult la stiloul meu pe al carui capac scria "Lily", pe care l-am pierdut intr-o buna zi. Iar creionul galben Rottring era camaradul cel mai uzat, cel mai fericit sa se afle intre degetele mele.
Cartile in spate, caietele si penarul in fata. Un mar, doua pachete (senvisuri), linia sau chiar intreaga trusa de geometrie. Isi mai facea loc si o sticla cu apa. Echipamentul de sport intr-o plasa maaare. Acestea mai tarziu, cand deja aveam invatatoare, diriginta... Am inceput, insa, cu "ghiozdanelul", miniaturala gentuta in care, dimineata, mami punea mancarica pentru gradinita. Ne jucam cu "mari", "mici" si "patratele", construiam. Tremuram ca varga la fiecare Craciun, cand Mosul ma lua pe genunchiul lui.

De la 4 anisori am inceput sa explorez lumea, sa ii descopar invatamintele... Si eram mereu cu un pas inainte fata de sora mea (mai mare cu un an); ii rezolvam problemele la matematica. Kilometri zilnici prin gradini, peste parleaze, prin noroaie sau praf, prin iarba si flori, pe bucati de asfalt, prin zapezi cat mine de mari.
Si ce bataita am mancat pentru a putea scoate si eu din capsor primele ganduri asternute in caietul special de "compunere". Pana atunci, caietul cuprindea numai gandurile mamei, pe care le prezentam ca teme scrise de mine. Tin si acum minte ca atunci am luat primul 10 pe merit la acea materie, ca o lasasem pe invatatoarea mea cu gura cascata de povestioara mea cu norisorul si floricica ce vorbeau ca doi prieteni. Si prima pagina de caiet cu litera "a", o durere ingrozitoare de cap si incurajarile mamei, fata de masa alba, racoarea camerei.
Camasuta cu buline negre si volanase, fustita in carouri verzi si rosii, cutata, pantalonii rosii si helancuta de culoarea oului de rata, costumasul cu scene hawaieneze, sandalutele lacuite cu rosu si alb, cizmulitele pufoase roz cu negru, espadrilele albe cu bulinute colorate ca bombonelele... Si parfumul cartilor nou editate, al acuarelelor si al creioanelor frantuzesti...
Si mai e mirosul de lipie pe care o cumparam cu prietena mea, in orele de info la care chiuleam sau ne invoiam pentru diverse motive, mancata pe la colturi de scoala in liniste, daca nu dadea directorul de noi...

Sa nu uit de prezenta tatalui, mereu insotindu-ne pe unde plecam, mereu cu piciorul in prag, adorat de colegele de clasa, mandru cu fetitele lui. Cu el mergeam sa "ne incaltam de scoala"...
Ahh... ce efect au amintirile... si ce parfum are invatatura...