Da... dulceata mea preferata este cea de cirese amare si aceasta ma duce tot cu gandul la copilarie.
Se coc vara ciresele amare si, cand se facea vremea, mergeam cu tati in padure, sa adunam. Umpleam galetile si ne intorceam acasa pentru treaba migaloasa a scoaterii samburilor cu ace de siguranta, asezati ca la sezatoare pe scaunele rasturnate, pe scara din spatele casei. Era o mare corvoada, dar trebuia sa participam cu totii la facerea dulcetii. Si ce negri ne faceam pe maini! Totusi, am un fel de alergie, asa ca nu pot scapa la borcan fara ca lumea sa stie. Stranut o data sau de doua ori, nu mult, dar indeajuns incat lumea sa stie ca am dat iama la dulceturi.
O alta delicatete era dulceata de fragi. Adunatul fragilor era tot o traditie a noastra, a copiilor, imediat dupa ce luam vacanta. Aici aproape ca aveam tot meritul rezultatului ce se aseza frumos pe rafturile din beci. Dulceturile se pastrau pentru ocazii speciale: pentru musafiri sau pentru clatite, atunci cand nu aveam alte alternative de ceva bun.
La maica din varf, strabunica noastra, mancam dulceata de nuci verzi, in care mai gaseam si samburi de nuci uscate. O alta bunatate care cerea multa migala si timp. Era un adevarat festin sa ai in fata o farfurioasa umpluta cu o dulceata aurie, de nuci, de cirese albe, de capsune sau de ce se mai gasea in varful acela de deal, dupa un drum lung si obositor, in plina liniste, afara, pe scarile de piatra. Un pahar cu apa langa si iti venea sa mai faci drumul odata, la strabunica cea darnica si blajina.
Imi aduc aminte de vara cand am fost in tabara in Apuseni si, de mult ce ne placuse acolo, stateam si plangeam de dorul celor pe care ii cunoscusem acolo, in timp ce migaleam la visine. Am facut cea mai multa dulceata din aceste fructe, de cand ma stiu, in acel an. Si, de dulceata de visine din acel an, se leaga si primii pasi ai relatiei surorii mele cu prietenul ei, pentru ca mami a facut atunci invitatia la o portie de dulceata de visine. Se pare ca a avut efect.
Dulceturi mai sunt multe: de gutui, de pere, de pepene, de gogonele, coacaze, de zmeura parfumata sau de smochine si as mai putea spune, dar le stiti si voi. Dar dulceturile facute cu mama, acasa, cand pandeai "spuma" din farfurie, sa o gusti, dupa ce salivai pe langa cratita cu zahar si fructe de pe foc, nu au egal. Ele sunt amintirile tale.
Si, pentru ca tot vorbeam cu cineva despre ce alte bunatati se mai puteau face acasa, pentru ca atunci, cand eram mica, posibilitatile erau modeste, am sa mai amintesc de halvaua turceasca pe care o devoram in jurul tigaii asezata pe scaun, langa pat, de macaroanele cu nuca, de prajiturile cu crema pe care le faceam la sarbatori, de gogosile ce cresteau pe platou, mancate cu lapte prins.
Ahh... ce dulce era viata, ce lipsita de griji, ce plina de farmec!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu