Vagabondul (13)

Au trecut lunile si despre vagabond nu v-am mai spus, dar a adunat in el mii de miresme pe care abia astepta sa le faca cetine si ghirlande pentru parcele de aer respirabil. 

Intre timp, a venit iarna si, chiar mai frumos, sarbatorile. Doamna care cersea doinind in iarna trecuta i-a trecut acum pe la fereastra, iar un nene a inceput sa injure de vis-a-vis. Nu stia daca pe acea amarata sau pe altcineva, dar au inceput sa il rascoleasca acele cuvinte aruncate in aer cu atata ura. I-ar fi zis vreo doua, insa s-a abtinut, inghitind un ditamai nodul.

S-au stins toate gandurile urate de atunci si-au inceput, in schimb, sa sune zurgalaii cetei care umbla de cateva zile cu ursul, prin cartier. Chipuri de copii si batrani incep sa rada. Rad la el pentru ca stie ca ii intelege, iar mamele abia isi tin in frau tancii porniti intr-un dans entuziast cu colindatorii. 

- Or fi ei dupa bani, dar macar duc mai departe traditia in cartierul asta muncitoresc.

Ceturile din ultimele zile si gerul napadit pe strazi l-a facut sa simta Craciunul. Asa, inainte de vreme. Nu l-a mai simtit de ani de zile si, Doamne, ce dor ii era de el! Ca de mama si tata. Si de casa parinteasca. Simte de pe la Mos Nicolae cum i se umple inima si nu i se mai goleste.  Rade ca un apucat, din orice. De atunci, de cand a plecat in oras sa vada luminitele si sa cumpere un cadou mainilor calde cu bani de imprumut chiar de la destinatarul cadoului, e fericit. 

- Vreau sa mergem la un concert de colinde, a spus!

- Mergem! 

Atmosfera aceea apasatoare, coronitele si ornamentele din brad impopotonate cu funde si globuri, oamenii pe strazi imbracati ca pentru Poluri si umbletul prin magazine dupa programul de munca, nasurile asuprite si servetelele tamaduitoare, aburii fast food-urilor si cainii adormiti pe frunzele uscate, toate l-au facut sa simta ca vine Craciunul. Aleluia, cata multumire!

Era la metrou, intr-o seara si astepta o veselie de prieten. Unul nebun, de si-a vandut televizorul din casa si aspiratorul pentru a-i face cadou mamei o excursie pe care si-o dorise o viata. Si asteptand pe Ionut in frigul de afara, s-a lasat invelit de cuvintele unui om care statea la tigara si mangaia un caine. Mai oameni, cainele acela era cel mai fericit caine din cati vazuse el vreodata. Avea nevoie de acele atingeri, de acea iubire, de o portie de om obisnuit cu maini frumoase, de fumator ordinar. Frumoase prin iubirea din ele. Dupa, a plecat cu camaradul sau si nu a privit in urma. Se mai adunase langa vagabond o tipa care l-a privit, impartind acelasi zambet recunoscator minutului.

Ionut a sosit purtand pe cap o caciula cu ciucuri, cum e la moda acum.

- Fac misto de astea, de se dau pisici cu palariile lor tampite. Ce zici, vii cu mine?

- Pai vin, numai sa nu ma duci la pisici, ca nu am chef!

- Hai, ma, ca o sa-ti placa! L-a luat frumusel de mana si au plecat acasa la Iza. Iza era cea mai tare prietena in bancuri pe care o aveau. I-au luat cadou 5 carti, toate cu bancuri, un kilogram de turta dulce si un buchetoi de lalele pentru ca buchet nu se putea numi si s-au dus la ea acasa. Intrase un individ cu motocicleta in ea, pe trecerea de pietoni si acum statea agatata in doua ditamai ghipsurile. 

Au stat toata noaptea la ea, au spus glume, s-au jucat, au baut vin fiert si-au adormit ca niste prunci pe covorul rosu din sufragerie. A doua zi, s-au trezit impodobiti ca niste brazi.

- Fir-ar globuletele si beteluta, ii zice Ionut Izei, tot culegand la bucatile de vata pe care Iza le presarase pe ei ca in copilarie, pentru a imita fulgii de zapada.

- Ce e, baieti, nu va place spiritul meu intreprinzator? 

- Dac-ar fi dupa tine, ai pune globuri si zebrelor din Africa.

Au plecat care incotro, spre munci, tragand de ochi cu ultimele carlige din dotare. Un nene statea pe o ciuperca aburinda, in parcare, incalzindu-si ziua intr-o nebuloasa de nedescris. Parca totul e din cartea "Mos Craciun & Co." de cateva zile. Ce sentiment ciudat si cald, in aceeasi secunda!

Cu doua zile inainte de Craciun, s-a intalnit cu mainile calde. Si au facut impreuna o fapta buna, insa pe asta nu am sa vi-o spun pentru ca faptele bune nu se spun. Dar a fost sincer si frumos. In seara aceea, umbland pe strazi, a auzit colinde. Canta Ducu Bertzi la Universitate, in parcare. 

- Auzi? Stii ca...?

- Da, stiu! Iti multumesc. Pe mine trebuie sa...

- Sa te impinga cineva de la spate. Nu-i nimic, te imping eu pe derdelus. 

Vagabondul (8)

Si-a luat trei ori sapte libere sa fuga la Sherlock. Sa respire, sa caute altceva. Mi-a aratat jurnalul lui:

"Multa culoare...

Lume agitata.

Sarbatori !

Metroul zburda.

Strazi curate, aer rece !

Sunet de pasi !

Un jamaican se imprieteneste cu mine !

Noaptea in N-uri.

Exact ca la noi.

Senzatie de milioane in double. Esti regele soselelor si nu iti sta nimeni in cale !

Un coleg reintalnit dupa 11 ani. Cat de fericit a fost !

Paradisul tuturor copiilor ! M and M's

Aparatul plange. Eu rad !

Multumesc pentru ceai !

E clima aiurea aici."

"Toata lumea stie...

Lumea cu ochi:

Trenul oricum duce unde vrei tu.

Toti se cred pe Broadway, unde fiecare secunda conteaza.

Nebunia altora

Tot curcubeu esti :))

Ce vina ai tu ca altora nu le convine cand apare curcubeul ?"

"O bere buna.

Intins

Si Rose of Jerico in casti.

Lipsesti tu, dar nu conteaza.

Gandul face multe.

Asta e muzica de nebunie."

"Muzica sa am si unde sa dorm.

Caldura e din plin.

Ideea e ca imi place locsorul tau...

Foarte mult.

L-ati aranjat asa cu suflet.

Miroase frumos.

Lumina este calda.

Cartulii.

Chestii multe.

Dezordinea e cea mai frumoasa ordine."

"Las ca vin si vedem cum facem si te innebunesc...

Si pe tine

Sau te-am innebunit de mult ?

Sau erai asa ?

:))))

Si ii innebunim pe nebunii astia din nebuna asta de comuna. :)))

Tu stii franceza.

Ma inveti si pe mine nebuna asta de franceza.

Ma duc sa beau si eu o nebuna de cafea

De nebun singur pe aici

Si cu tine-n gand."

"Eu ma bucur de ceea ce e

Pentru ca e.

Esti.

Sunt.

Suntem.

O sa fim.

Visele le facem realitate.

Realitatile mele-s mai frumaose decat visele atat timp cat am oameni frumosi ca tine langa mine."

"Somn usor, omul lui Dumnezeu!"

...

A plecat apoi iar. O noapte si-o zapacita de zi in Vama. Cu inima cat un ghem, doar atat. Inainte de asta o expozitie de pictura, iesit pe Bastilia, plimbat prin cartier in miez de noapte cu o pasare cantand si visat la viitorul realitate, alergat viteza pe strada de mana cu alta mana si depasit pe sine, intalniri cu oameni, diverse, covrigi mancati pe tejgheaua unui atelier de pielarie ascultand tainuiri politice pe care nu le-a inteles, iesit pe munte, o salata buna la Bolintin, un rasarit curcubeu si racoros... Si cum sa nu-ti doresti sa prinzi rasaritul in Vama si sa dansezi cu lumea pe plaja zgribulita? Sa vezi cum se coloreaza movuliu cer si ape, sa asculti marea cu roua, sa mananci cartofi prajiti cu ou si cascaval prelins intre felii coapte la Bibi dupa 4 saptamani de boroghine, sa privesti la pictorul barbos si albit de sus, sa bei un ceai la sapte si sa dardai pe muzica ce ingana rasaritul, sa saruti cu ochii, cu zambetul, cu sufletul si abia mai apoi cu buzele. Sa adormi pe plaja si sa ramai cu urme de degete pe pieptul mic, sa dormi ca un prunc dupa care sa te trezesti dincolo de mori de vant in niste chei, cu oite, cu flori galbene, cu lan de verde, cu lac cu pastravi, cu rulota alba si casa de lemn indoita, cu vant uscat si gand de port, de Liman? Cum sa nut-i doresti sa ajungi acasa obosit, adormit, ars, linistit, transpirat si sa-ti doresti sa o iei de la capat?

Si-n Alicante. Cu sal pe umeri si bicicleta pe faleza, cu oameni alergand cu pescarusii diminetii. S-a reintors la magazinul cu genti din piele. Una pentru el, alta pentru mama, alta pentru cine conteaza. A fost la pescuit cu tata. Nu a mai facut demult asta, de cand era mic si i se spunea ca ingerii zboara dimineata pe mare. Sa se duca sa-i vada. A prins o alga, nicidecum un peste. A ras de el incontinuu. A adunat pietricele colorate si le-a pus intr-un pachetel de piele pictat. Sa le aduca acasa, cu drag. A fost la carnaval. Cu bomboane care zburau pe strazi. Cu copii cu guri cascate. A prins si el una, ce daca nu-i copil de-o schioapa ci unul de aproape doi metri? La bisericuta din deal, erau oameni cu lumini. Pelerinaj cu lumanari rosii. Umbre cu flori se conturau pe pereti. Slujba era in doi peri. Hai trei. In orasel mirosea a iasomie si salcami, pe lac se adunau nori negri si vant de furtuna. Au trecut, nu a venit ploaia. Pescuit... ce dor mare!

"Cum de si-a luat tata geaca de motociclist? Cum de scrie mama povesti de dragoste de o viata?" In gand, bucatele, bucatele in fiecare seara. Doamne, cat de minunat!

(Cu multumiri pentru idei si texte oamenilor dragi)

Fericirea are forma de "U"

"Va rugam, permiteti inchiderea timpului..." spune intr-o dimineata mecanicul de metrou.

"A iubii... aaaa iubiii" aud in alta dimineata, in pasajul de la Unirii, din partea unui tanar la costum ce canta in gura mare, facand sa clipeasca ochii carpiti de somn ai oamenilor ce se perindau in sens opus.

Tot la metrou: 1.. 2... o zaresc si pe-a treia. Perechile. Indragostitii. Atat de aproape unii de altii. La un moment dat, imaginea triunghiului se clarifica: niciun trecator nu mai strica echilibrul. Regie cu tactica si scop? Trei pasiuni inaltate pe varfuri, cu suvite despletite, un metrou abia sosit care astepta "desclestarea", tinerii ce-si strang odoarele la piept, 3 fete ce se desprind pe rand din bratele iubitoare, 3 baieti ramasi singuri pe peron. Mi s-a parut ciudat momentul, cu atat mai mult cu cat miscarile se repetau la fiecare duo descoperit. Si, desi ma chinuiam sa imi imaginez o fotografie cu ei, in minte se infiripa un film. Totusi, o particica de realitate ce mi-a facut cu mana.

"-Andrei... Andreeei! Unde esti?" striga un tata in bisericuta "Sfantul 5" din Politehnica. Raspund:
"-E in altar!"... O zgatie de baietel cu un capsor blond, tuns bros, care mi-a "bruiat" conexiunea spirituala din timpul rugaciunii, facandu-ma sa revin cu picioarele pe pamant la auzul zdranganitului cadelnitei din altarul ramas fara stapan. Aceeasi zgatie care mai devreme se juca, ca o vrabiuta, pe ghizdul fantanitei din curte.

Cum sa nu zambesti in astfel de momente? Are rost sa te iei dupa "specialistii" ce spun ca pana pe la 25 de ani esti fericit, dupa care urmeaza perioada de afundare, ramanand ca de pe la 40 de ani sa incepi sa te ridici din nou? Eu una nu am de gand sa fiu pe fundul unui "U" in nicio perioada a vietii. Prefer implinirea, de aceea ma consider absolvita de cei 15 ani de coboras. :-)

Un manager destul de maricel de pe la noi (un om extraordinar, de altfel), "adapostea" in podul casei un "homeless". Culmea ca nimeni din familie nu isi daduse seama de prezenta de dincolo de plafon. Cum au descoperit? Pentru ca ii era sete, omul a coborat din "vizuina" dupa o cana cu apa si a dat de nevasta managerului, in bucatarie. Tipete, politie, intrebari... va dati seama. Ce m-a surprins pe mine, insa, a fost faptul ca omul acela nu a furat nimic si nu a facut rau nimanui: doar gasise un loc in care sa stea. Si credeti-ma ca avea unde sa bage mana in sac si inca adanc de tot.

E Saptamana Mare si nu e loc de prea multe cuvinte. Faptele graiesc mai mult, asa ca va las cu bine, dorindu-va liniste si iubire!

[Pentru povestea celor 3 perechi, as spune: http://www.youtube.com/watch?v=moBT_RyZ_I0 Pentru zborul atator si atator invataminte din aceste zile, concluzionez prin:

http://www.youtube.com/watch?v=eD5cg0SyMfI]

Cu colindul la profesori

Reminder from:		mugurdecolt Yahoo! Group
Title:		Colind
Date:		Sunday December 23, XXXX
Time:		2:00 pm - 2:00 am
Location:		La Piata
Notes:		Intalnirea anuala de mers cu colindul. In principiu ramane cum am stabilit... in fiecare an la aceeasi ora. Ne vedem acolo!

Acum 13 ani, cand am plecat prima data cu uratul la profesori ne-am strans vreo patruzeci de "mugurasi". Ditamai bucuria sa intre atatia oameni intr-o casa, toti inghetati, toti pofticiosi dupa zile de post, dar toti o mare veselie. Acum doi ani am reusit doar 4; fetele astea au plecat la socri si uite asa s-a subtiat ceata, dar ne-am amuzat copios pe seama absentelor ca de fiecare data. Au mai fost ei si altii care ne-au lasat cu nasurile in zapada, dar ne-am bucurat ca ne-am adunat chiar si asa, cu chitari si voci, pentru a colinda a cata ora?! (mai bine sa pierdem sirul) casele si sufletele fostilor profesori din liceu.

Totul se iteste la "Clubul Copiilor" unde ne adunam zice-se pentru repetitii, dar noi ne insiram la povesti si poante. Aahh... iar o chinuim pe profa de bio cu stangaciile noastre! ne spunem ghidusi si ne prinde un tremurici. Domnul Barsan, mesterul nostru in ale chitarelor are alti elevi acum, sfiosi si cuminti cum eram si noi daca dam paginile in urma. El e mai mereu aici pe 23 ale lui Undrea, motiv pentru care mai tragem o tura de nostalgii... Odat' a fost colindator ca si noi, de cele mai multe ori insa, i-am petrecut pragul cu catel pufos, cu picturi pe pereti si pian. Dar cel mai cel, dumnealui e domn ' profesor cu balaurul pe buze.

Nepregatiti si nesincronizati, cu versuri si acorduri uitate, cu ritmul in brazi dar cu mare drag si intotdeauna optimisti ca pana la final vom sti totul impecabil, pornim inspre profesoara de biologie. Prima casa. Si gata... intram in lumea lui Mos Craciun, in lumea rumena a bezelelor si placintei cu mere in care suntem ascultati pe rand, ca la scoala: ce a mai facut fiecare pret de un an pe ceas? Aici se bea ceai de tei si se mananca covrigi incalziti pe plita sobei. La usa isi cer drepturile alti colindatori, dar noi avem ceva al nostru pentru care nu primim scutire... Si uite trece timpul insirand pe ata inserarii cuvinte talcuite. Dar vai! Iar ne-am luat cu una-cu alta si intarziem la urmatoarea casa!

Profesorul de fizica ne asteapta cu atentionari pentru santul in care cineva a avut necazul sa se piarda intr-un an. Va inchipuiti dragii mei ce almanah de glume avem de atunci pe marginea... santului! Atentie! Pericol de prabusire daca nu va tineti de sanie prea bine! Hihi. Admiram mereu minunati colectia de cactusi si sculpturi personale ale domnului profesor si mancam napolitane. Pe furis, eu ma pierd in titlurile din biblioteca, dar nu uit sa-mi duc colindele pe drumul cel bun. Si mereu isi aduce aminte de eleva Eliza de atunci, mama noastra de acum.

Mergem apoi la "dirigu". Aici, mare adunare, mare. Urcam treptele casei-muzeu ale doamnei preotese care ne asteapta cu parul negru strans simplu la spate si cu o voce care iti insira o viata traita cu tot farmecul. Casa asta e o comoara, e boiereasca de-a dreptu; fiecare obiect spune povesti. Aici e lumea din carti: abajururile, costumele nationale, stergatorul de firimituri, ceainicele de portelan, cestile de pamant, stergarele, sobele de teracota, mobilele vechi si rafturile cu carti, jilturile, fetele de masa brodate, tablourile, icoanele si cate altele se aduna sa rosteasca impreuna cu noi bucuria "Nasterii" din trecut pana acum. Cateii ne asculta in liniste intinsi pe covor, in timp ce vinul fiert se inalta in aburi si se pierde pe gatlejele ragusite. Saleurile abia scoase din cuptor calatoresc impreuna cu turta dulce pe platouri, facandu-ne semne-semne. Povestim de necazuri si de ce e frumos ca niste prieteni vechi, ne jucam cu vorbe deochiate cum sta bine unei case in care a locuit un preot, cantam si ne veselim, radem cu lacrimi in ochi. Se asterne linistea si peretii vorbesc. Aici, vremurile inclina sa alunece in ceasuri nebanuite decat din stihuri. Intr-un an am dat nas in nas cu nepotul lui Ionel Teodoreanu care ne-a facut o cantare de zile mari la pian. Si ce iz de mandrie m-a incercat! De ce nu? Aievea, niste maini subtiri ne-au infatisat mai apoi o carte rara, plina cu poezii de o savoare actoriceasca. S-a citit cu chef si cu drag din paginile ei, sa mai afle si versul frumusetea momentului.

Profesorii de limibi straine incep sa sune in nerabdare: unde sunt, dom'le, colindatorii? Iar ii uita lumea pe unde au plecat? Odata ajunsi la casa lor, se scot de prin ascunzisuri aparate pe film, fascinante mecanisme care ma fac sa uit de tot ce e in jur. Bunica ne intrece la poante certate cu coana cumintenie, iar noi incepem sa ne prelingem pe scaune si canapele moi. Recunosc, ce sa fac!? Odata am adormit de-a dreptul si am petrecut asa vreo jumatate de ora, in timp ce lumea isi urma constiincioasa programul de variete muzical. Ceaiul englezesc e de vina, va spun eu!  La naiba, si am ratat eu toate conspiratiile! Noroc ca nu am adormit in anul in care cei de la ansamblul de dansuri populare Floricica ne-au colindat in costume nationale si m-au facut sa imi amintesc de serbarile de iarna cand imbracam ani de-a randul acel costum popular al tuturor varstelor.

Ultima data ajungem la profesoara de fizica. E clar. Cam pe la 2 asa... dimineata. Inainte urcam pana la casa dumneai pe jos, impingandu-ne de la spate pe urcusuri alunecoase si inclinate prapastios. Asudam pana sus, mancand pamantul. Acum mergem cu masinile claie peste gramada sa incapem cu totii, dar cel mai fain a fost odata cu dubita, cu gerul piscandu-ne de obraji si noi chiund in gura mare pe strazile adormite. Aici mancam cei mai buni covrigi cu susan si, ragusiti si adormiti, incercam sa ne mai dregem pentru o ultima colinda. Deja suntem o lalaiala fandosita, dar cu blandete si drag, ochii gazdelor ne imbratiseaza pe fiecare. Nu mai conteaza ca vocile noastre nu vor mai exista pentru cateva zile de atunci incolo.

Si mai e profa de mate care nu ne-a primit niciodata pentru ca ajungeam dupa ora 12 si ii lasam covrigi in parul portii si ar mai fi si altele care se incadreaza mai mult sau mai putin la colinda cu note in catalog. Sunt nenumarate, dar trebuie sa fii acolo sa te ia pe sus viscolul si sa te poarte peste case cu copii dormind, sa iti aduca pe la nas mirosul de molid si sa iti sclipuceasca in ochi instalatii colorate. Dar ce e putin, e si bun.V-as lua pe toti daca as putea, sa vedeti de-a fir cum impleteste Mosul in barba sa...

Asa am crescut, cu astfel de oameni.

Metrou, ceata

Si daca amalgamul de brobonele umede nu s-ar amesteca in lumina diminetii, cu galbenul frunzelor, dimineata ar fi prea seaca.
Da, a fost greva la metrou. Ei si ce? Ne-am descurcat. Unii au preferat sa se amestece cu altii in autobuze si sa parcurga o statie in 50 de minute, in timp ce altii au respirat in voie, la pas, secundele ce se scurgeau, inaintand, in detrimentul celor mai sus numiti. Frumos asa. Din pacate, constat ca, la ceas matinal, nu prea gasesti pas de om prin parcuri. Ici - colo, cate un tanar cu servieta sau vreun batran galopand pentru sanatate. Mi-am luat si eu ragazul catorva kilometri pe jos in plus fata de cei obisnuiti, ocolind ruta cu tramvaiul 16 pentru un respiro de la Casin pana in Pipera... Ce-i drept, altii ma depasesc cu un dublu de "nebunie", dar este bine si atat. In acest timp, de cascat ochii in stanga si in dreapta, am reusit sa scot "pusca" din "teaca" si sa scot cateva cadre in ceata si lumina calda a diminetii.
Azi am reluat rutina metroului. Mmm... Totusi, ca pentru oameni cu fixuri, intre Victoriei si Aviatorilor, am luat din nou la numarat frunzele, cainii si oamenii cu care ma vad zi de zi, pe bucatica de bulevard ce ni se cuvine. Un domn se uita insistent la mine la trecerea de pietoni. Dupa ce i-am iesit din raza de scanare, s-a intors dupa mine si a continuat sa ma priveasca prelung. Plecat pe campii nu parea. Suparator in astfel de momente este faptul ca te gandesti la cine stie ce "citat" scris in frunte de care tu nu ai habar. Sau la un guguloi in frunte pe care nu l-ai observat in oglinda, de dimineata? :)) Lasad gluma laoparte, cred ca nenea tanjea dupa tinerete. Il iertam. Doar de data asta.
Revenind, insa, la ceturile diminetii, multumesc toamnei acesteia care a staruit cu de toate in ograda noastra. Frumos a mai reusit sa se imbrace in aceste luni si mult ne-a mai facut cu ochiul ca o domnisoara "coapta". Sa-i sarutam deci, manusitele ei, carora le vom pune manusi in curand.

Aahh... de doua zile, observ ca incepe impodobirea copacilor. Casutele se pregatesc de targ, pe Aviatorilor. Unele chiar au fost pictate. Sper numai sa nu incep sa vad cum rasar chinezismele pe acolo. Ar fi pacat.

Vine decembrie, oameni bun? Ptiu... ce repede trecu anul...