Beatitudine cu picioarele pe pamant

Muncesc intr-o companie multinationala, departamentul de marketing. Am o functie administrativa marunta ce imi permite sa ies cam la timp de la serviciu, sa imi mai vad si de pasiunile mele, sa imi beau cafeaua linistita de dimineata (vorba vine, pentru ca eu nu beau cafea), sa mai merg intr-un team-building - doua, sa particip la evenimente ce tin de activitatea noastra si sa ma simt cat de cat bine. Cu toate acestea, nu sunt pe o pozitie care sa ma avantajeze, in care sa imi folosesc atuurile.

Este criza. Se simte. Ca a fost voita sau nu, ca exista familii mari si masoni care vor sa ne nimiceasca, ca ni se baga pe gat alimente care ne vor provoca cancere sau cine stie ce alte boli ale secolului, ca platim taxe nejustificate pentru binele unor conducatori pe care lumea ii huiduie dupa ce i-a ales, ca ne imprumutam la FMI sa platim bancile, sa le sustinem in maretia lor auzim toata ziua. Eu, insa, ma intreb care ar mai fi rostul nostru de oameni ce traiesc acesti ani, motivul pentru care am mai da nastere copiilor sau al planuirii viitorului daca tot aflam ca ne duce cineva de manuta sa ne inece cu buna stiinta.

Consumam: unii mai mult, altii mai putin, majoritatea gandind la binele de moment, prea putini si la generatiile de dupa. Ne batem capul cu strategii prin care sa atragem clienti, nu conteaza prin ce mijloace: important e sa se vanda, sa se stie despre, chiar de-i bun sau rau. La TV vedem numai bazaconii, ONG-urile manaresc bani pentru "scopuri nobile", lumea se coboara pentru ceva satisfactii materiale in plus, femeile umbla aproape dezbracate pe strada, tiganii nasc puradei si fura in strainatate, cocalarii asculta manele si sunt nesimtiti, noi suntem bombardati cu e-mail-uri care incearca sa ne atraga atentia asupra degradarii societatii, iar Dumnezeu tuna si fulgera peste noi cu catastrofe, incercand sa ne aminteasca de existenta Lui.

In dictionarul de arhaisme (si nu gresesc, pentru ca acum nu mai stie nimeni ce e aceasta), figura cuvantul "moralitate". Acum lumea il ia pe post de hartie igienica, alaturi de bun simt, curaj, loialitate si alte substantive pozitive.

Ma gandeam serios sa plec din locurile acestea mioritice, dar daca ma aliniez si eu la paranoia generala care se creeaza de ceva ani, nu si-ar mai avea rostul o parasire a radacinilor pentru ca pe toti ne asteapta "trierea". Eu nu mai stiu ce sa cred, dar pentru a-mi imbunatati calitatea timpului petrecut pe aceasta planeta, ma agat de lucruri frumoase pe care inca le pot face si spune. De aceea, adeseori, veti regasi aici pe blog amintiri placute, povesti cu haz, motive de zambet, care sa ma ridice putin din pozitia cu "picioarele pe pamant". Vroiam, insa, sa nu credeti ca sunt doar o visatoare cu zane in cap.

Pana o sa va convingeti voi de ce ne asteapta, am sa incerc sa ma abtin de la Coca Cola in continuare, de la KFC si pasaport biometric, de la conturi pe internet cu nume public si de la depravare, de la petrecut ore peste program la locul de munca s.a.m.d. Nu ca m-as feri prea tare de altele care oricum imi afecteaza existenta, dar ma straduiesc si eu.