vineri, 30 iulie 2010

De ce floarea soarelui? De ce Nami?


Totul a pornit de la un hanorac galben - "Pufilica". Da, unul mare, care si acum imi vine ca pe gard, a carui culoare galbuie nu mi-a placut deloc la inceput. De aici a pornit pasiunea mea pentru culoarea galben. In acel hanorac, zburau si supararile, si frigul. Cu timpul, culoarea preferata a inflorit in soare, asa ca mi-am ales hotarata floarea preferata.

Am tinut mortis ca la 18 ani sa primesc un buchet cu aceste flori, iar o prietena s-a dus pe camp, cu masina, pe o ploaie torentiala, pentru a-mi face bucuria. Prima si singura data cand cineva mi-a deschis sufletul in petale galbene. Dar cine stie?

Nami... a pornit de la initialele numelui meu pe care il scriam pe bancile din gimnaziu sau pe care l-am brodat, impreuna cu o floricica, intr-o iarna, dupa accidentul de masina. Nami inseamna "val", acel val cu spume care vine si trece, dar care e mereu prezent.

luni, 26 iulie 2010

Lumea plange


Metroul e un spatiu cu multe surprize si povesti! Saptamana trecuta a fost control?! Toata lumea stie ca asa ceva se intampla rar in Bucuresti. De mirata ce eram, am intrebat pe o doamna "legitimata" cum de imi este dat sa vad asa ceva. Azi nu se circula intre Eroilor si Grigorescu din motive "tehnice", motiv pentru care lumea care asculta muzica in casti, se uita in jur mirata cum restul oamenilor din metrou coboara buluc la Eroilor. Dar altceva vroiam sa povestesc.
De dimineata, am zarit doi tineri intr-o conversatie, in statia de metrou. Urc in metroul care tocmai sosise, dupa care intra si el, in ultima clipa. Ce apuc sa vad sunt lacrimile care ii sareau de pe obraji, in timp ce usile se inchideau si cum el se propteste intre ele cu piciorul si servieta. Nelinistea nu ii da stapanire si naste din ochii lui picaturi ce ii parasesc indignate ochii. Se duce, cu capul plecat, la usa urmatoarea vrand, parca, sa se izoleze de lume, de priviri intrebatoare. In acel moment m-am gandit la ce as putea spune sau face intr-un asemenea caz, la faptul ca acum, in mod normal, ar scoate telefonul mobil sa ii dea tinerei un mesaj. A scos mobilul, dar nu pentru mesaj, ci pentru inca un pas de izolare: muzica.
In week-end, am asistat la o scena cu un copil care a inceput sa planga pentru ca un caine l-a apucat de mana, in timp ce micutul incerca sa isi recupereze gogoasa cazuta pe loc. Dupa cocoloseli si variante ale intamplarii, s-a ajuns la concluzia ca nimeni nu era vinovat. Baietelul a continuat sa planga, dar si-a revenit, iar cutu si-a mancat linistit gogoasa. Asa e cand esti copil: uiti repede si treci la alta jucarie.
Azi de dimineata, o prietena mi-a spus ca a pierdut un catel. Pentru totdeauna. Si a plans, si plange, pentru ca asa e cand te atasezi de un suflet, asa e cand esti mare: durerile trec altfel.
Nu ai cum sa alini, ci doar sa intelegi. Mai poti doar sa incerci sa faci lumea sa zambeasca.

vineri, 9 iulie 2010

Spalatul rufelor


Azi spuneam cuiva ca, atunci cand simt miros de rufe spalate plimbandu-ma pe strada, ma duce gandul la copilarie, la zilele de vara cand era fanul cosit, cand mirosea a tocanita de rosii si rufele fluturau pe sarma curate.
Da, e o poveste si cu rufele acestea. Si, pentru ca o buna bucata de vreme, masina noastra de spalat s-a defectat si nu erau posibilitati de una noua, am spalat la copaie. Ehehe... multi dintre voi nici nu stiti cum arata asa ceva, d-apoi sa va inchipuiti cum e sa nu vedeti in ameteala hainele prin "hubloul" masinii automate. Si da-i cu detergent si fa basici la maini, si arde-te cu apa incinsa, si spala pe rand, de la albe la negre, si clateste de doua ori, si sorteaza-le pe sarma in functie de marime si culori. Dar ce frumoase erau ele, mandrele, in culori, fluturand pentru noi seara, cand ne ascundeam dupa cearsafuri, cand ne imbracam cu rochiile mamei si ne bagam nasurile sa le respiram parfumul.
Si tot de rufele spalate se leaga si amintirea sapunului de casa. Ce mare facatura si asta! Uitasem complet, noroc ca mi-a adus aminte sora mea. Cand masina de spalat Albalux inca mai functiona, mami toca sapun de casa, pentru a inlocui detergentul, dupa care da-i si spala. Si cum se facea sapunul acesta? Ei bine, tare as fi vrut sa traiesc anii de atunci la alta varsta, cu un aparat de fotografiat in mana. Se adunau grasimile mai putin folositoare ramase de la porcul taiat de Craciun, se mai folosea soda caustica, apa si sare parca. Se turnau toate intr-un ceaun mare si se fierbeau, cu mare grija sa nu sara stropi pe copiii curiosi. Dupa ce se topea totul si se fierbea, se lasa la racit. Se alegea sapunul, iar jos ramanea lesia. Dar ca sapunul sa iasa fin, alb si tare, se maruntea cu cutitul si se mai fierbea o data. Dupa aceea, se faceau calupurile pe care mami le suia in pod, pe niste scanduri, sa le usuce.
Ahh... si cand am mers prin zona Izvor, prin cartierul cu multe vilisoare, cu flori si caini in curte, cu batranei si strazi linistite, simtind parfum de rufe proaspat spalate, m-am vazut iar mica, cu pantaloni scurti, cu papuci in picioare, venita de la joaca sa rup un coltuc de paine, sa il ung cu salata de vinete si sa pun pe el o felie de branza. Si ma asezam in fata televizorului, urmarind TVR 1. Iar rufele ramaneau acolo, ca niste cearsafuri primitoare, apretate si albe, cu miros de acasa, de cald si fin, de protectie si lipsa de griji.

joi, 1 iulie 2010

Beatitudine cu picioarele pe pamant


Muncesc intr-o companie multinationala, departamentul de marketing. Am o functie administrativa marunta ce imi permite sa ies cam la timp de la serviciu, sa imi mai vad si de pasiunile mele, sa imi beau cafeaua linistita de dimineata (vorba vine, pentru ca eu nu beau cafea), sa mai merg intr-un team-building - doua, sa particip la evenimente ce tin de activitatea noastra si sa ma simt cat de cat bine. Cu toate acestea, nu sunt pe o pozitie care sa ma avantajeze, in care sa imi folosesc atuurile.

Este criza. Se simte. Ca a fost voita sau nu, ca exista familii mari si masoni care vor sa ne nimiceasca, ca ni se baga pe gat alimente care ne vor provoca cancere sau cine stie ce alte boli ale secolului, ca platim taxe nejustificate pentru binele unor conducatori pe care lumea ii huiduie dupa ce i-a ales, ca ne imprumutam la FMI sa platim bancile, sa le sustinem in maretia lor auzim toata ziua. Eu, insa, ma intreb care ar mai fi rostul nostru de oameni ce traiesc acesti ani, motivul pentru care am mai da nastere copiilor sau al planuirii viitorului daca tot aflam ca ne duce cineva de manuta sa ne inece cu buna stiinta.

Consumam: unii mai mult, altii mai putin, majoritatea gandind la binele de moment, prea putini si la generatiile de dupa. Ne batem capul cu strategii prin care sa atragem clienti, nu conteaza prin ce mijloace: important e sa se vanda, sa se stie despre, chiar de-i bun sau rau. La TV vedem numai bazaconii, ONG-urile manaresc bani pentru "scopuri nobile", lumea se coboara pentru ceva satisfactii materiale in plus, femeile umbla aproape dezbracate pe strada, tiganii nasc puradei si fura in strainatate, cocalarii asculta manele si sunt nesimtiti, noi suntem bombardati cu e-mail-uri care incearca sa ne atraga atentia asupra degradarii societatii, iar Dumnezeu tuna si fulgera peste noi cu catastrofe, incercand sa ne aminteasca de existenta Lui.

In dictionarul de arhaisme (si nu gresesc, pentru ca acum nu mai stie nimeni ce e aceasta), figura cuvantul "moralitate". Acum lumea il ia pe post de hartie igienica, alaturi de bun simt, curaj, loialitate si alte substantive pozitive.

Ma gandeam serios sa plec din locurile acestea mioritice, dar daca ma aliniez si eu la paranoia generala care se creeaza de ceva ani, nu si-ar mai avea rostul o parasire a radacinilor pentru ca pe toti ne asteapta "trierea". Eu nu mai stiu ce sa cred, dar pentru a-mi imbunatati calitatea timpului petrecut pe aceasta planeta, ma agat de lucruri frumoase pe care inca le pot face si spune. De aceea, adeseori, veti regasi aici pe blog amintiri placute, povesti cu haz, motive de zambet, care sa ma ridice putin din pozitia cu "picioarele pe pamant". Vroiam, insa, sa nu credeti ca sunt doar o visatoare cu zane in cap.

Pana o sa va convingeti voi de ce ne asteapta, am sa incerc sa ma abtin de la Coca Cola in continuare, de la KFC si pasaport biometric, de la conturi pe internet cu nume public si de la depravare, de la petrecut ore peste program la locul de munca s.a.m.d. Nu ca m-as feri prea tare de altele care oricum imi afecteaza existenta, dar ma straduiesc si eu.