Stiu ca voua nu, sau nu tuturor. Ma gandeam si eu, recunosc, cum sa plec din casa pe o vreme ca asta in timp ce E cu Z doarme de rupe patul. Si cum ar fi fost daca mi-as fi luat lapopul de ieri acasa? Ehh… mult mai bine la prima ochire. Deja ma gandesc la iarna ce va sa vie, dar nu m-apuc de facut provizii, va promit.
Prima data am zarit dimineata din baie. Clatina copacii si batea cu ploaia in geam. Cand am plecat din casa mi-a zbarnait umbrela si bineinteles ca peste cap halehap a fost. Am renuntat la ea, nu de tot, ca e cadou, dupa ce m-am chinuit sa o resuscitez. Mi-a iesit partial. Sper a nu supara daruitorul, dar e facuta intr-un apartament de chinezi. Sigur. Dupa treaba asta, mi-a trecut prin fata o masina capitonata cu frunze. Frumoasa priveliste. Si am iertat-o ca era de neam prost: neagra, lunga sa ocupe doua locuri de parcare si iubita cu un terchea. Imi curgea ploaia din Bretonel intr-o veselie cu fistic si vantul imi spunea ca nu-s prea frumoasa in dimineata asta. Treaba lui ce crede. Ahh... sa va spun: Bretonel e un tip asa la vreo cativa ani trecut, care umbla dupa Amelie, brunet dar cu inceput de grizon.
La metrou, caldut. Ma chinui din toate partile sa scot cartea mea cu Marcelica, Doylica si Mihai. Doar v-am spus ca savurez kilometri vanduti. La Unirii e atat de plin ca ma gandesc sa sar pe metrou si sa dii nenica pana la capat! Urc si eu in al doilea, la inghesuiala cu tot corporatismul care a renuntat azi la masina. Din cauza de frana ma trezesc in bratele barbosului, in timp ce domnisoara chicoteste din burduful metroului. Alta domnisoara, nu eu, pentru ca barbosul ma priveste ca un macho gata gata sa imi dea si una. Dar se abtine, pentru ca-s fata draguta si ii arunc un zambet topitor. Gata distractia, ca E cu Z privegheaza de undeva cu nuielusa. Si mai e si pus la suflet. Ma plimb eu prin Mongolia, trec la rusi si ajung in Pipera. Aici incepe betia. Ce aer, dom’le! Cine l-a comandat? Parca imi miroase si a nuci verzi. Sau albe, cum vreti voi. Pana vad copacul daramat, dar, mai ales, pe domnisoara. Ce-am eu cu domnisoara? Doar nitel haz, sarut manusitele ei de simpatica, dar nu pot sa ma abtin. Incepem de la tocuri? Neahhh! De la umbrela rosie mai bine. Iar sub umbrela rosie si peste fusta cu tocurile de mai devreme, o frumusete de pelerina verde din plastic subtire, din aceea de se baga pe cap. Si o umfla ploaia nenica de acum cred ca isi ia zborul. Si fasaie domnisoarica din toate soldurile ei camuflate nu. Langa, o domnita se lupta sa se tina sa nu cada in boltoaca tot din cauza de umbrela pistonata de vant. Iar pe stanga, un schelet abandonat. Tot de umbrela, Doamne fereste de altceva. In fata, un tip. Mama, ce tip: palton, pantof sport maro, palarie gri si un sal verde fluturandu-mi emotiile pe la nas. Se intoarce ca in filmele cu viscol si imi ofera o poza pe care nu o fac pentru ca nu am aparatul la mine. Dar o retin.
Ajung la firma. Ma uit in geamurile pe care le petrec. Azi arat a curca plouata, dar geaca de piele ma face mai smechera. Deci azi sunt o curca plouata smechera. Puteti sa-mi ziceti si asa. Dar la birou e cald si ma usuc. Si devin iarasi o diva cu adidasi. Unde pui ca vine miros a mandarine si parca simt cum vine Craciunul. O colega ma intreaba:
- Cum ai venit?
- Ma, mie imi place dimineata asta!
Iar alta:
- Buna dimineata, voua, astea cu umbrele intregi! Eu am abandonat-o pe a mea la metrou. 15 am numarat pana la birou, lasate asa, in puzderia lumii.
(Va spun, imi place de mor. Azi sunt prietena cu toata lumea. Multumesc, inca o data, Mihai Barbu. Calatoresc si-mi place.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu