Prafuita viata la tara

Eeeh... viata la tara, aspra, insingurata, prafuita si grea cum mai esti!

E lume putina pe aici, prin satul bunicilor. Nu mai e ce-a fost odat', imi spun si eu, desi nu am anii batranetii. Noroc cu masinile ce trec pe sosea... sa nu te crezi uitat de lume.

Am fugit de acasa, sa pot sa ascult apa cum susura, in locul unde, asta toamna, vacutele urcau din Jiu inspre sat. Se aud ciorile in spate. Ce galceava pe capul lor! Aveam nevoie de o pauza. Bunica povesteste intruna de necazurile vietii, scoate din sifonierul vechi agoniseala pentru... "acel" moment. E mandra ca nu o sa lase povara asta urmasilor. E bine ca bunicul e vesel si glumet. Cum eu sunt un spirit in cautare de veselie, de viata, un om ce vrea sa descopere, dar sa si rumege ceea ce dezvaluie, am simtit nevoia sa plec putin.

Aici, lumea strange pentru un singur moment: capatul vietii. Bucuria le este sosirea unei rude, o masa indestulata, o recolta frumoasa, o vorba cu vecinii. Cand te prind, nu-i chip sa nu le asculti povestile. Si tin cu dintii de prezenta ta, desi tu te pierzi repede. Prea multa le e singuratatea. Iata ce mi-a povestit bunica, printre altele, facandu-ma sa aseman intamplarile cu cele din nuvela "Moara cu noroc".

O femeie insarcinata a plecat la camp cu sotul. La hotarul dintre pamanturile ei si al surorii, sotul si sora acesteia s-au luat la harta pentru bucata de "avere" in plus pe care o avea sora. Punandu-se intre cei doi, primind si dintr-o parte, si din alta loviturile, sarmana si-a gasit sfarsitul. A fost ingropata cu copilul alaturi pentru ca, de bataia primita, "a crapat" (cum spunea bunica). Acesta este acel blestem al pamantului, ce nu iarta.

Odata, cand bunica era la seceris cu ai ei, copil fiind, facandu-si treaba pentru cooperativa, se apropia furtuna. Un nor negru, care parca ii mana din urma, care parca le acoperea umerii impovarati de munca, ameninta din ce in ce mai tare. Asa cum era de asteptat, s-a pornit ploaia. Dafinii au inceput sa se indoaie din cauza vantului, caruta cu lucerna a unui om s-a rasturnat cu tot cu om, doar calul ramanand in picioare, iar bunica si cu o sora s-au ascuns sub un dud. Toata lumea tipa la ele sa plece de acolo, dar ele nu si nu. Cand, insa, au plecat de sub dud, un moment a fost deajuns ca un fulger sa crape dudul in doua.

Da... asa isi petrec oamenii de acolo zilele. Viata-i simpla, dar intrigile si povestile te uimesc prin puterea lor. Eu nu as rezista aici. Sunt facuta pentru lumea orasului, plina si tumultoasa, unde nu ai timp sa absorbi toate cate iti ies in cale.

Aici, la tara, lumea se zbate intre ambitii, mandrii, orgolii, amintiri, vorbe. Numai evenimentele obisnuite ale vietii scot satul din amortire. Totusi, te simti mai vulnerabil aici pentru ca lumea e patimasa, gandeste simplu, int-o singura directie.

Cooperativa de porcine e in paragina. Imi povesteste bunicul ca au muncit 9 sate sa o construiasca. Acum o pazesc niste caini jigariti cum nu mi-a fost dat sa vad. Cand eram mici, ne tineam de nas si ne duceam sa taiem lucerna de acolo.

Prin sat, iezii si caprele stau pe marginea drumului, la soare. Bate un vant rece, care te patrunde. As vrea ca satul sa aiba amploarea pe care o constientizam cand eram mica, cand puteam merge peste tot fara teama, iar drumurile mi se pareau lungi si importante. Acum, pana la Jiu nu fac decat 5 minute. Inainte, parca mergeam cu orele. Oitele s-au adunat sa plece peste Jiu, iar tapul care s-a batut cu berbecul si care, mai devreme, statea ca un model sa il prind in fotografie, vine cu voluptate spre mine, sa ma ia in coarne. M-am ascuns dupa o teava, ceea ce m-a facut sa rad si eu de mine pentru ca, daca vroia, ma nimerea numai bine, teava fiind atat de subtire incat era neglijabila. Paianjenul de pe mine mi-a adus de veste ca bunicul si sora aveau sa pateasca ceva pe drum: roata din spate a bicicletei bunicului s-a rupt, asa ca 9 km au fost parcursi pe jos pana acasa. Gainile stau in patul, acolo unde mai dormeam cand eram mici si era cald afara, lucrurile sunt invechite si mirosul lor prafuit tainuie cu noi. Vaca isi linge vitelusul, iar berbecul se uita la mine cu mare interes.

Asa se scurg orele aici: cu incetisorul, numarand clipele pana vine ora masei, sa stii ca ai ceva de facut. E tare grea viata acolo. Si pleci cu un amar ca ii lasi pe acei oameni acolo, tu la oras, ei la margine de tara. Le multumesti in gand ca s-au zbatut pentru parintele tau sa invete, sa plece in lume, dar nu poti face mai mult. Asa e viata...