Prafuita viata la tara

Eeeh... viata la tara, aspra, insingurata, prafuita si grea cum mai esti!

E lume putina pe aici, prin satul bunicilor. Nu mai e ce-a fost odat', imi spun si eu, desi nu am anii batranetii. Noroc cu masinile ce trec pe sosea... sa nu te crezi uitat de lume.

Am fugit de acasa, sa pot sa ascult apa cum susura, in locul unde, asta toamna, vacutele urcau din Jiu inspre sat. Se aud ciorile in spate. Ce galceava pe capul lor! Aveam nevoie de o pauza. Bunica povesteste intruna de necazurile vietii, scoate din sifonierul vechi agoniseala pentru... "acel" moment. E mandra ca nu o sa lase povara asta urmasilor. E bine ca bunicul e vesel si glumet. Cum eu sunt un spirit in cautare de veselie, de viata, un om ce vrea sa descopere, dar sa si rumege ceea ce dezvaluie, am simtit nevoia sa plec putin.

Aici, lumea strange pentru un singur moment: capatul vietii. Bucuria le este sosirea unei rude, o masa indestulata, o recolta frumoasa, o vorba cu vecinii. Cand te prind, nu-i chip sa nu le asculti povestile. Si tin cu dintii de prezenta ta, desi tu te pierzi repede. Prea multa le e singuratatea. Iata ce mi-a povestit bunica, printre altele, facandu-ma sa aseman intamplarile cu cele din nuvela "Moara cu noroc".

O femeie insarcinata a plecat la camp cu sotul. La hotarul dintre pamanturile ei si al surorii, sotul si sora acesteia s-au luat la harta pentru bucata de "avere" in plus pe care o avea sora. Punandu-se intre cei doi, primind si dintr-o parte, si din alta loviturile, sarmana si-a gasit sfarsitul. A fost ingropata cu copilul alaturi pentru ca, de bataia primita, "a crapat" (cum spunea bunica). Acesta este acel blestem al pamantului, ce nu iarta.

Odata, cand bunica era la seceris cu ai ei, copil fiind, facandu-si treaba pentru cooperativa, se apropia furtuna. Un nor negru, care parca ii mana din urma, care parca le acoperea umerii impovarati de munca, ameninta din ce in ce mai tare. Asa cum era de asteptat, s-a pornit ploaia. Dafinii au inceput sa se indoaie din cauza vantului, caruta cu lucerna a unui om s-a rasturnat cu tot cu om, doar calul ramanand in picioare, iar bunica si cu o sora s-au ascuns sub un dud. Toata lumea tipa la ele sa plece de acolo, dar ele nu si nu. Cand, insa, au plecat de sub dud, un moment a fost deajuns ca un fulger sa crape dudul in doua.

Da... asa isi petrec oamenii de acolo zilele. Viata-i simpla, dar intrigile si povestile te uimesc prin puterea lor. Eu nu as rezista aici. Sunt facuta pentru lumea orasului, plina si tumultoasa, unde nu ai timp sa absorbi toate cate iti ies in cale.

Aici, la tara, lumea se zbate intre ambitii, mandrii, orgolii, amintiri, vorbe. Numai evenimentele obisnuite ale vietii scot satul din amortire. Totusi, te simti mai vulnerabil aici pentru ca lumea e patimasa, gandeste simplu, int-o singura directie.

Cooperativa de porcine e in paragina. Imi povesteste bunicul ca au muncit 9 sate sa o construiasca. Acum o pazesc niste caini jigariti cum nu mi-a fost dat sa vad. Cand eram mici, ne tineam de nas si ne duceam sa taiem lucerna de acolo.

Prin sat, iezii si caprele stau pe marginea drumului, la soare. Bate un vant rece, care te patrunde. As vrea ca satul sa aiba amploarea pe care o constientizam cand eram mica, cand puteam merge peste tot fara teama, iar drumurile mi se pareau lungi si importante. Acum, pana la Jiu nu fac decat 5 minute. Inainte, parca mergeam cu orele. Oitele s-au adunat sa plece peste Jiu, iar tapul care s-a batut cu berbecul si care, mai devreme, statea ca un model sa il prind in fotografie, vine cu voluptate spre mine, sa ma ia in coarne. M-am ascuns dupa o teava, ceea ce m-a facut sa rad si eu de mine pentru ca, daca vroia, ma nimerea numai bine, teava fiind atat de subtire incat era neglijabila. Paianjenul de pe mine mi-a adus de veste ca bunicul si sora aveau sa pateasca ceva pe drum: roata din spate a bicicletei bunicului s-a rupt, asa ca 9 km au fost parcursi pe jos pana acasa. Gainile stau in patul, acolo unde mai dormeam cand eram mici si era cald afara, lucrurile sunt invechite si mirosul lor prafuit tainuie cu noi. Vaca isi linge vitelusul, iar berbecul se uita la mine cu mare interes.

Asa se scurg orele aici: cu incetisorul, numarand clipele pana vine ora masei, sa stii ca ai ceva de facut. E tare grea viata acolo. Si pleci cu un amar ca ii lasi pe acei oameni acolo, tu la oras, ei la margine de tara. Le multumesti in gand ca s-au zbatut pentru parintele tau sa invete, sa plece in lume, dar nu poti face mai mult. Asa e viata...

Viata la tara

Credeam ca nu imi mai place la tara, dar eram prea mica in prima mea vacanta petrecuta la bunici pentru a realiza totul asa cum era, de fapt.

Terminasem clasa a II-a, sora mea a III-a, cand am pornit spre satul unde locuiesc de o viata bunicii. Imi luasem cu mine carticica cu povestile lui H.C. Andersen cu copertele ei albastrii, cu printesa si cu bobul de mazare si cu mica Degetica. Aveam teme de vacanta, dar ce chef si stare sa ai acolo sa scrii? Le-am gatat din datorie, dar viata era dincolo de carti.

Nu as sti sa spun cum au evoluat lucrurile, dar stiu ca eu, sora, matusa si unchiul ne imprietenisem cu doi frati veniti si ei in vacanta. Colac peste pupaza, ne-am si indragostit toate (a se intelege clar ca unchiul nu intra la socoteala) de unul dintre ei. Dar pe-atunci, iubirile erau ca si vacantele: veneau si treceau. Dupa ce s-a incropit gasca, discoteca si-a castigat noi musterii. Eheeei.... De-ar fi stiut parintii nostri unde ne scaparau noua talpile seara de seara, ne-ar fi luat frumusel inapoi acasa de gulere, de maneci, de ce-ar fi nimerit, numai sa puna capat dezmatului odraslelor. Discoteca era organizata in "bufetul" satului, fostul camin cultural, care functiona ziua ca magazin, iar seara ca podium de dans pentru copii abia intrati pe bancile scolii. Nu am sa uit mirosul dulceag si parfumat de acolo: ori de la bomboane, ori de la tigari, ori de la guma de mestecat, ori de la detergent. Nu stiu exact de la ce venea, dar ma mai gadila si acum pe la nas cand mai merg prin sate indepartate si trec de usa vreunui magazin uitat de timp.

Acolo am tras primul fum de tigara de la un unchi. Acolo am ascultat primele melodii disco si am facut senzatie prin felul in care dansam noi, doua copilite venite de la munte. Seara plecam, ne ascundeam in tufisuri si speriam trecatorii. Faceam felinare din dovleci si le agatam prin copaci, dupa care scoteam sunete fantomatice. Saream gardul sa furam struguri si o data chiar ne-au prins pagubitii, dar picioarele nu ne-au lasat la greu, asa ca am rupt-o la fuga cat colo. Struguri aveam si noi in vie, dar tot mai buni erau cei de la vecinu'.  Nu erau singurele fructe pentru care pandeam pe la colt de garduri. Mai era o vecina care avea pruni si piersici cu fructe delicioase pentru care adesea am escaladat crengi. Tot la ea in gradina, cresteau menta, busuioc si carciumarese. Ce miresme, ce culori! Peste drum de ea, aveau bunicii o gradina cu un corcodus imens si plina ochi cu niste plante ciudate cu fructe cu tepi, prin care mai alergam seara sa adunam gastele plecate de acasa.

La scalda aveam program aproape zilnic; raul trecea la cateva sute de metri distanta. L-am traversat adeseori ajutata de bunicul, cu frica in gat ca o sa ma inec de fiecare data cand apa imi ajungea la gura. La capatul celalalt se origanizau concursuri de sarit in apa de pe faleza, dar eram prea mica si prea nestiutoare sa ma bag. Acolo am vazut adeseori la pomeni, cum se duc lumanarile in jos pe rau, in cosulete confectionate din coaja de tartacute, impodobite frumos cu flori. In vara aceea a facut si bunica pomana de 7 ani pentru o strabunica si, de la pomana, oamenii au plecat cu tot cu farfurii si tacamuri, galeti, cani, haine, baticuri si alte cele. Tot pe malurile acelui rau am vazut cum spalau femeile lana in apa raului si cum malurile se inspumai de la atata valatuceala. Scarmanatul lanei se facea inainte si era un obicei al serilor petrecute la poarta ca pe vremea sezatorilor. 

In vara aceea au cumparat bunicii si o iapa pe care nu au reusit niciodata sa o imblanzeasca. O singura data am calarit-o si am zis ca nu am sa mai urc niciodata pe un cal. M-a luat la o goana nebuna si aratam ca in filmele cu rasete pe fundal. Asta dupa ce am cautat-o cateva ore in sir pe nisipurile de pe marginea raului. Si, cum pe la tara lumea merge adeseori in picioarele goale, a trebuit sa imi cedez papucii matusii mele care plecase de acasa "golasa". Sa vezi acolo slalom printre ciulini si dans topait. Bineinteles ca mi-am facut talpile sita, in timp ce Steluta noastra avea chef de zbenguiala si de fente. Iar dupa calarie, am ramas si cracanata vreo doua zile.

Era ograda bunicilor plina de "oratanii" zburatoare. Ce imi placea mie la hranitul ratelor era momentul in care tataie toca frunzele de floarea soarelui si le amesteca cu malai. Avea un miros aspru, dar placut toata amestecatura asta. Si erau si pui multi, de tot felul, mai mari, mai mici, de rata, de gaste, de curca sau de fazani, de gaini outoare sau nu. Intr-o zi, ce sa facem noi fetele impreuna cu o verisoara? Pe masa ramasese ceva tuica si vin de la pranz, iar lumea plecase la camp. Cum eu si sora mea nu prea gustaream tincturi din astea, ne-am gandit sa-i dam ceva curaj verisoarei. S-a ametit biata fata pana a inceput sa danseze cu un pui galbior in brate. In dansul ei cu ciorapi albi de bumbacel prin tarana, a izbutit sa se faca neagra dar si sa omoare bietul suflet pe care il strangea cu dragoste in maini.

Spre augustul cel parguit,  in pivnita racoroasa si intunecoasa a bunicilor, lubenita si pepenele galben care mustea de sirop cu zahar se adaugau stive stive. Asta pentru ca acolo pepenii se dadeau pe grau, iar grau era din belsug. Iar burtile noastre frematau de incantare cand pe la porti auzeam caruta cu pepeni. In casa, ascunse, erau "papusile" de borangic invelite in ziare, plapande, si matasoase, cu sclipiri de satin si fragede ca coca abia scoasa din cuptor, frunze de nuc puse la uscat pentru spalatul parului, coada calului pentru ceai si tot felul de alte plante cu care se colora lana.

N-am participat la adunatul porumbului din acea vara. Facusem o insolatie nemaipomenita cu frisoane, ameteli si tot tacamul. Dar m-a lecuit bunica cu tuica: mi-a frecat capul si incheieturile cu "ceai de pruna", mi-a pus un batic si m-a infofolit bine, mi-a descantat si m-a lasat sa dorm cat m-a tinut, dupa care m-am trezit ca noua. Viata la tara are multe ascunzisuri. Se vorbeste adeseori de farmece, lumea se cearta din te miri ce, tinerii se iau la harta, povestile iau o amploare fantastica, mai ales pentru ca afla tot satul, iar leacurile babesti nu prea dau gres. Lumea e pasionala la sat. Si uneori nu-i de bine.

Spre finalul vacantei ne facusem obicei sa ne petrecem serile pe banca din fata curtii, unde umpleam cu coji de seminte; dimineata faceam cu randul la maturat. In toamna, sora mea facea operatie de apendicita. In ultimele zile am mers la o tanti din capatul satului care ne-a dat o carte pe care am citit-o dupa multi ani: “Misterul din padure”. Si inca ma vrajeste amintirea fetitei pistruiate cu cozi de pe coperta.

Si uite cam asa s-a dus vacanta de trei luni, iar cand parintii au venit sa ne ia am fost tare fericita. Parul imi crescuse nevoie mare si era cam incalcit, povestile erau scrise, picioarele imi atinsesera asfaltul de dupa ploaie si mai crescusem cu un an. Intram intr-a treia. Dar eram bucuroasa sa revin in muntii mei, la aerul racoros si la viata dulce din fanete. :)

(Fotografiile sunt facute in toamna anului trecut)