Oameni fara prezent

Ce ti-e si cu acest iunie plangacios!?
De cum am deschis ochii, mi-am dat seama ca o sa am nevoie de lopeti, sa ajung la metrou. In "vagauna", liceeni de-a "doishpea" erau nehotarati: ori ies afara in ploaie si se duc sa dea proba la matematica, ori mai sed nitelus acolo, la o sueta uscata, cu frezele intacte.
In cartea mea, pe care am avut norocul sa o degust cu loc pe scaun in mare parte, citeam filosofiile unui anume "Jemiol" care vorbea despre noi, oamenii, gandind numai la ziua de maine. Ne numea "oameni fara prezent", iar in asa zisa lui nebunie, avea mare dreptate.
La Pipera era deja soare, iar reflexiile umezelii de pe asfalt anuntau o zi frumoasa. Atunci mi-a revenit in minte filosofia de mai devreme, lucru ce m-a facut sa gandesc ca nebunii, in palavrageala lor fara noima, stiu prea multe si spun totul pe nerasuflate, incurcand ideile intre ele, intr-o inteligenta greu de asimilat de noi, oamenii "normali".

Si uite ca, in digitalizarea in care ne numaram minutele, se mai gasesc oameni care sa revina nitelus la traditii, organizand un eveniment cat se poate de palpabil, cu iz boieresc. Ma refer la Noaptea Sanzienelor, din gradina vilei Mina Minovici. Coronitele de margarete si porcoaiele de fan, tortele aprinse si mirosul de iarba cosita, oamenii indragostiti si copiii dansand in voie pe muzicile boeme, frumoasele Sanziene recitand poezii, actorii tineri jucand pe scena urzita de Dumnezeu drept Pamant m-au facut sa revin la copilarie, cand inca nu stiam ce e calculator, internet, cand inca ma asezam pe un scaun de lemn sau alergam prin gradina, printre porcoaiele de fan, jucandu-ma de-a v-ati ascunselea cu copiii din vecini. Pana si tinuta oamenilor, cu adevarate pretentii la o viata culturala, m-a incantat si m-a binedispus. La final, pentru ca totul sa fie o incantare deplina, s-au incins hore si sarbe, pe muzici populare cu iz atat de romanesc.

Poate ca, intr-o viata anterioara, am fost o domnita, traind printre rochii si crinoline, printre maniere si principii, cu flori in par si palarii pe cap, intr-o casa cu o gradina mare, plina de trandafiri. Altfel, cum sa-mi explic aceasta atractie spre aceasta lume?

Glumim noi, dar mai trebuie sa si muncim. Asa ca ma intorc la pasiunile mele, la stirile zilei si la strategiile de marketing, la rapoartele din leafleti si la aerul conditionat, pentru o zi traita in actualitate. Si pentru ca aseara, cineva s-a indurat de setea mea opzecista de muzica, si mi-a trimis (tot) in mod digital un album Tom Petty, mi-am inceput dimineata cu el, ce-i drept, de pe magnificul "yutub".

Bucuria si fericirea

Sunt sunete care se leaga pentru totdeauna de amintiri. Si fac uz cateodata, spre disperarea altora, de optiunea de repetare a unei melodii pana ma obosesc (asta nu inseamna ca ma si satur de ea).
De fiecare data cand ascult "Alegria", sentimente si imagini, trairi si oameni se leaga de-a valma in mine. Ma face sa ma gandesc la ce as fi putut deveni daca as fi urmat alte cai: poate o contorsionista, poate un calator ca in "Singur pe lume". Ma face sa ma gandesc la vacanta din Turcia, la plimbarile cu barca din Delta, la apartamentul de la parter unde am locuit inainte.
Si, totusi, bucuria e asa nesigura si inaltatoare. Si numai copilul o simte fara remuscari, fara grija ca va urma ceva ce o va dobori. Cand esti mare, iti creezi singur bucuria; cand esti mic, ea iti este creata de altii. Uneori.
Ultima mea bucurie mare a fost cand am dansat in ploaie la un concert, dupa ce am impartit o umbrela cu alte 3 fete o buna bucata de vreme. Un lucru simplu, nu?
Citind o carte, am gasit urmatoarele cuvinte:
"-Dar cum va inchipuiti acum fericirea?, intreba L.
- Acum... W surase. Mi-o inchipui exact asa cum este. Aici, o seara calda si senina, si secara mirositoare, si inima dumitale buna si iubitoare, iar acolo - oameni cumsecade, cinstiti, care au nevoie de ajutorul nostru, o viata linistita, fara furtuni, fara zguduiri, fara surprize. Da. Asa inteleg eu astazi fericirea... Si cred ca aceasta e ultima ei editie pentru mine".
Ar trebui sa ma simt batrana pentru ca gandesc si eu exact la fel ca domnul cu varsta respectabila care a spus aceasta?

Ramai, suflete, copil!

"La multi ani!" si voua!

Da, am primit si eu urarea azi, de 1 iunie, desi varsta mea plateste acum tribut copilariei. Ma bucur, insa, sa stiu ca inca mai sunt oameni care imi ureaza "Sa traiesti, copil drag!".

De fapt, e o zi posomorata, cu greva la metrou, cu nervi intinsi, cu tensiuni, cu criza, cu griji, cu ploaie si frig, furtuni si neintelegeri. Dar ce stiu copiii despre aceste lucruri? Ei deseneaza pe asfalt, se joaca, alearga. Nu toti, din pacate. Sunt multi cei ce nu prea cunosc bucuria acestei zile.

Sambata seara am iesit sa dansez in ploaie la un concert. Nu m-am mai putut abtine, desi multa vreme am stat sub o umbrela pe care am impartit-o cu alte 3 fete. Mi-a placut tare mult.

De dimineata, ii spuneam cuiva asa, amuzandu-ma chiar eu de mine: "Ieri de dimineata, doua fundulete babane mergeau pe Aviatorilor. Unul pe o bicicleta mica, altul pe una mai mare. Ghici cui apartinea primul fundulet! " Din pacate, raspunsul nu il vor sti decat cei ce cunosc personajul.

Ieri seara am mers sa vad o expozitie de portrete la Dalles. La intrare, un tanar astepta sa ne spuna ca, din cauza ca e greva, nu pot sa vizitez expozitia decat incepand cu ziua de miercuri. Nu am priceput care e legatura intre sala Dalles si greva bugetarilor, dar am plecat la fel de nedumerita ca si batranul care avea aceleasi intentii ca si mine. Nu mi-a ramas decat sa o iau la pas, pe strada, admirand nebunia norilor negri, vartejurile cu praf si gunoaie de pe troatuar, aspect care m-a consolat deoarece aveam camera foto la mine.

Dar... au inflorit teii si e o placere sa strabati aleile, mai ales dupa o ploaie proaspata. E luna cireselor si a crinilor. Iar azi, azi e ziua fiecaruia din voi, asa ca va doresc sa ramaneti in suflet copii.