joi, 5 iulie 2012

Simplu


Cand cunosc oameni noi, sunt intrebata: "Dar cu ce te ocupi?". Si mereu raspund: "Cu ceva ce nu ma reprezinta. Mai bine iti spun ce fac in rest." Si zambesc.
Imi plac tramvaiele. Dintre toate mijloacele de transport, mi se par cele mai prietenoase. Poate pentru ca sunt mai vechi si candva au fost trase de cai.
Am dat castile din urechi pe cartile citite in picioare, cu colturi indoite acolo unde gasesc ganduri ce ma pun pe ganduri. Mai demult, dar asa... Uneori o iau pe culoare; nu ma opresc din citit, iar lumea se poticneste in mine. Dar trec senina mai departe.
Noaptea, cand ma trezesc, ma dor gleznele din timpul zilei si aud zgomotele in alte tonalitati. Spiritul meu are alta cheia sol. Noaptea ma tem. Citeam ca frica ne readuce la esenta, la uman. Nu sunt prietena cu noaptea. Sunt umana. Si imi place ca oamenii sa fie umani. Sa fie simpli. Prietenia cu noaptea vine numai la numarul 2.
Dar chiar si asa, cu pasiuni, lumea ne vede intr-un fel. Si cand le spunem ca ne plac pisicile sau apusurile, sunt surprinsi.
"Pai ne-am complicat viata si prea o luam in serios. Mai bine am merge desculti prin iarba din cand in cand." Tot Oana Pellea. Ma copleseste cat ma aseman. Ce bine de copii, in gandirea lor simpla!
Am fost in parc si, de neastampar, m-am dus sa fac roata in iarba. M-am oprit cand a sunat telefonul, altfel m-as fi rotit acolo pana as fi cazut de ameteala. Si cata usurare! Urmeaza mersul cu picioarele goale si apoi zborul, sa scap de temeri si sa ma umplu de lumea asta. Sa o simt. E nevoia intoarcerii la o viata curata, fara incruntari. Nevoia incarcarii cu energie de jos in sus. 
Am pictat pe un colt de panza. Imi place viata. Ma duc sa imi cumpar acuarele. Mi-e dor sa mazgalesc masa. 
Aseara am spus multe tampenii, dar am si eu zilele mele mai proaste. 
E plin de rautati. Nu le iau in seama. Sau doar putin, pentru ca sunt om si ma supar, dar apoi trece. E plin si de miracole. Le iau pe toate in seama. Si sunt maruntisuri, din acestea gen: e soare si cald afara, canicula, iar mie mi-e bine pentru ca asa vrea Dumnezeu; e vijelie afara si se rup copacii, iar mie mi-e bine pentru ca asa vrea Dumnezeu, am doua maini si tot atatia ochi cu care pot imbratisa si aduna culori. De fapt, suntem mereu nemultumiti. De ce? Toate au un rost si un mers. 
Am locul meu de liniste in Bucuresti. Am fost de curand acolo. Am stat afara pe bancuta si am trimis rugaminti in Sus. Uneori m-am rupt de realitate, alteori nu. Acolo e frumos in orice moment. 
Alergam dupa noroace pe Lascar. Le-am scapat pe primele doua, dar al treilea a ajuns la mine in san. Pe bancuta aceea din fata bisericutei mele de suflet, norocul a venit singur inspre mine. 
Adeseori ma amestec in multime. Si ascult. O sa recitesc acest Jurnal, imediat dupa ce-l voi fi terminat prima data. E de la sora mea. A stiut ea. O sa mai revin cu regasiri. De pe nisip.
M-am certat cu o gargarita. Dar duios asa. M-a muscat dupa ce eu am scos-o la plimbare in palma mea. S-au adunat ganduri si trairi frumoase. Nu pot fara sa le dau libertate.
Imbratisari si toate stelele! Mi-a urat cineva de curand. Asa ca va doresc si voua.
http://www.youtube.com/watch?v=emELbCpxDBA

Niciun comentariu: