marți, 10 iulie 2012

"Povestea merge mai departe ca vantul din Vama Veche"


Striga. Aventura. Ceva facut cu ultimii bani din buzunar. Neprevazut. Dorinta de ceva prafuit dar tineresc, dupa care sa raman cu nostalgii. Si am fost in Vama Veche. Prima data. Da, da, stiu: de necrezut! Dar cred ca lucrurile se intampla atunci cand trebuie. Iar de Vama m-am bucurat ca un copil de 23 de ani. Ca atunci cand mi-am lasat tineretea sa dainuie.

Si din trei tantari, ne-am facut 6, am luat cortul din prafuiala unei garsoniere in renovare si am pornit spre mare. Caldura mare, flori de soare lanuri intregi, mana mea care facea valuri in curentii opusi masinii, zambete si picioare adunate turceste pe bancheta din spate. Si cantam de ne auzeau vecinii din trafic. A fost aglomerat, dar m-am bucurat si de asta. Am avut ragaz sa privesc la tara mea frumoasa. Si la sorii de pe campuri care imi zambeau milioane.


Cand am ajuns, un tanar ne facea cale cu un skateboard pe mijlocul soselei. Iar cand a fost sa trecem, ne-a facut plecaciune. Deja vedeam oameni frumosi, ciudati, rasta, neinhibati, zambareti, rockeri, hipsteri, copii de-o schioapa, tineri indragostiti, chitare, picioare goale. M-au intampinat cel mai frumos ciulin de pana acum si un cal alb. Si e o terasa acolo - Sasa tare faina, racoroasa, cu perne moi, un chelner rabdator si mancare buna. M-am inhamat la doi mici si-o bere, am ascultat ceva muzica raggae si mi-au mers asa, ca o imbratisare.


Iar apoi am descoperit plaja plina de nisip din scoici. Ne-am pornit pe adunat raze pe pielea noastra, sa ne mangaie drept amintire. Au aparut nori, chiar niste mamuti maruntei, dar soarele ne ultravioleta chiar si asa. Erau contraste de culori, nudisti, din nou indragostiti, chaise longue-uri adapostite de umbrele din stuf, tuguiate cu mult haz sau ciufulite. Si asa s-a inserat, cu o apa frumoasa la picioarele noastre, cu inghetata si o detasare totala. Cortul a fost o provocare, ohh daaa...


Am fost luata pe sus si am prins apusul printre roci verzi si rosiatice, intortocheate si jucause sub valurile ce se furisau printre ele. Cautam scoici si la ureche mi-au poposit doua spiralate in care marea se auzea cu un vuiet ce m-a luat pe sus. Am intors privelistea pe toate partile, am trimis in aer pofte de ras, m-am rasturnat pe spate si am ascultat-o pe ea, marea, mi-am ocrotit talpile cu apa ei. Iar cand a venit inserarea, am plecat sa dansam, sa ne afundam cu picioarele in nisip, sa ne ametim putin mintile cu muzici. Dar nu am zabovit mult acolo. Ne-am dus sa luam la descantat plaja, am vorbit despre extraterestri, despre stele, am facut fotografii cu expunere lunga. Si mi-am uitat palaria de atata incantare. Noroc ca aveam un ingeras pe umar care mi-a inapoiat-o. O dadeam uitarii noptii cu luna rosie si cu nori superbi. Muzica jazz, hamsii, fum, banchete acoperite cu panze, metal, karaoke, grupuri de folkisti, fotografi cu care m-am salutat, oameni ce dansau pe plaja, oameni pe borduri, terase pline, betie, bucurie.
 

M-am trezit si am evadat singura pentru rasarit. Din departare imi canta Vama Veche: "Vrei soare, soare iti dau / Sau pielea ti-e ruda cu luna. / Pe stanci daca vrei te sarut / Sau in apa...mi-e totuna." M-a uimit potrivirea. Mi-o doream. Si era dulce momentul. Iar dimineata a fost de miere, aurie, cu mult nisip care scalda sclipiri, cu o mare inspumata si valuri care se spargeau in timpanele mele dornice de ele. Tot la locul din inserare. Priveam cum facea apa bulbuci si rotocoale, vanam scoici. Erau indragostiti, eram indragostita de tot. Si mi-a venit sa multumesc ca exist, ca sunt acolo, ca e frumos tare, ca mi-a fost dor de mare, dor de o evadare. Sa multumesc ca exista Dumnezeu si ca m-a lasat pe Pamant sa traiesc atatea minuni. Si am trimis licurici dragilor mei, cu mult soare. Ochii imi erau plini, gandurile, sufletul. Eram un rasarit. Si mai incolo apunea luna. Apa era violeta. Si m-a cuprins caldura diminetii.


In acea zi aveam sa privesc pe cineva manuind un zmeu. Imi zbura gandul la "vanatorii de zmeie" din Kabul si la sticla pisata de pe sfori. Dupa o plimbare cu picioarele in nisip si auzul dezlantuirii placerilor, dupa o alta portie de soare, am plecat prafuita, arsa putin, implinita, visatoare. Din nou lanuri galbene si o Dunare vazuta de sus de pe dealul plin de flori, un drum de tara pietruit, o caldura infernala pe malul ei, adieri, ploaie cu soare, mana mea in ploaia cu soare, fericirea ca simt picurii in palma, drumul ocolit si prost, dar pitoresc ca inspre Tulcea sau ca in Toscana. Ne-am oprit in lanul cu floare soarelui. Copii. Incantare, muzica pe Guerilla, inghetata iar. O deconectare totala, o uitare de lume, o pierdere profunda in timpul prezent.

Si uite asa... :-)

Si cam asa e in Vama: http://www.youtube.com/watch?v=nYM3dqntqfQ

3 comentarii:

dorinbofan spunea...

Fain. :)

Anonim spunea...

Frumos

nami spunea...

Multumesc. :)