(Nicolas Retrivi)
Pic, pic, pic. Ferestre licurici. Clip, clip, lumini. Vruuum... masini pe strada. Uneori le aude muzica. Mmm... suna a "Night walk". Clape de pian, arcus de viora, violoncelul, daa... Bineinteles ca si din alte muzici. Lumea binoncolora: intuneric si luminite. Cu iz umed.
Clinc, clinc. Clopotelul de la intrarea in librarie. Miros de ceai cu fructe. O nebunie. Doar sa arunce o privire si sa se umple de povesti. Pana vine. Sa asculte scart, scart de podele subrede, calcate de pasi pe voci. Fiiiu... o pagina zburatacita de un curent intrat pe usa din fata. Clap! Inchide o carte. Zburataceste praf.
- Ssss, ii spune cineva! Mai incet cu cartile. Sa nu zboare povestile!
- Gata, nu mai fac! Ma cumintesc.
Cineva ii pune mainile la ochi. Ii place sa le atinga si atat.
- Ghici!
- Maini calde!
- Chiar ele.
Zambeste. Si se prind de degete.
- Ssss, ii spune cineva! Mai incet cu cartile. Sa nu zboare povestile!
- Gata, nu mai fac! Ma cumintesc.
Cineva ii pune mainile la ochi. Ii place sa le atinga si atat.
- Ghici!
- Maini calde!
- Chiar ele.
Zambeste. Si se prind de degete.
Un vanticel ii ia pe sus. Siuuu! Le incalceste visele. El viseaza la bicicleta lui prafuita, dupa o zi trudita pe strazi. Mainile calde la cerceii cu Sherlock.
Trooosc. O sindrila. O ia de-a valma. Blam-blum-blim... cade pe surata tigla a vecinului. Ah... si uite ca o lumina se iveste, iar din perdele o ciufuleala de ora doispe. Sau zero?
- Spune-mi tu, Marie, daca nu-i flacaul asta desirat cu sarutarile. Zi-mi tu, zice un domn batranicii lui pe care o tine strans de brat, vazandu-i.
Rade. Ii plac oamenii acestia care isi pastreaza regiunea in vorbe. Si copiii care chicotesc: hi, hi! Buzna in mana ii ajunge un trifoi cu patru foi. Dar de drum in noapte. Fuuu... ii face vant c-o rasuflare.
- De ce?
- Pentru ca mi l-am dorit prea tare!
Iii... dar frig se face! S-a oprit si ploaia. Fal, fal, un pescarus se vede nins pe cerul inegrit. Niste artificii. Pesemne o fi ziua cuiva. Pac, poc! Pfoaaaaa!
Tica-tica: mainile calde ii pun ceasul la ureche. Vagabonul ia mainile calde si le pune pe tamplele sale. Tica, tica, gandurile.
- Iti spun eu ca nu e tarziu, spune vagabondul. Abia acum incepe sa ninga.
Fffff. Trinc. Cad fulgi, unul chiar pe genele lui. Luminile se sting incet incet. Una ici, doua colo. Sirene, masini, isi curma glasurile. Se aud pasi. Toc, toc. Hi, hi. Se inteteste fulguiala. Trebuie s-o zbugheasca acasa.
Metroul scaaart ia pe sus paltoanele si suvitele si le incurca intre ele. Hodoronc tronc se ambaleaza pe sine hamesitul de viteza. Oameni niscaiva, somnorosi.
- Scrrraaasss.. se opreste nebunul. Mainile calde ii acopera ochii. Si apoi se ascunde. Se aude ecoul zambetului. Oamenii se indreapta roboteste spre iesiri. Ei mai zabovesc. Din buzunar, mainile calde scot o portocala. Cineva trece, ii da peste mana. Portocala cade si doi ochi luminosi o ridica. O mananca din priviri.
- Poftim esarfa mea! Bag seama ca ti-e cam frig, zice vagabonul.
- Poftim viitorul tau, ii spun ochii de copil si ii intind un trifoi cu patru foi.
(Bucatica ivita din Night Walk si din pictura lui Nicolas Retrivi. Si de la voi, cei din jur.).
Trooosc. O sindrila. O ia de-a valma. Blam-blum-blim... cade pe surata tigla a vecinului. Ah... si uite ca o lumina se iveste, iar din perdele o ciufuleala de ora doispe. Sau zero?
- Spune-mi tu, Marie, daca nu-i flacaul asta desirat cu sarutarile. Zi-mi tu, zice un domn batranicii lui pe care o tine strans de brat, vazandu-i.
Rade. Ii plac oamenii acestia care isi pastreaza regiunea in vorbe. Si copiii care chicotesc: hi, hi! Buzna in mana ii ajunge un trifoi cu patru foi. Dar de drum in noapte. Fuuu... ii face vant c-o rasuflare.
- De ce?
- Pentru ca mi l-am dorit prea tare!
Iii... dar frig se face! S-a oprit si ploaia. Fal, fal, un pescarus se vede nins pe cerul inegrit. Niste artificii. Pesemne o fi ziua cuiva. Pac, poc! Pfoaaaaa!
Tica-tica: mainile calde ii pun ceasul la ureche. Vagabonul ia mainile calde si le pune pe tamplele sale. Tica, tica, gandurile.
- Iti spun eu ca nu e tarziu, spune vagabondul. Abia acum incepe sa ninga.
Fffff. Trinc. Cad fulgi, unul chiar pe genele lui. Luminile se sting incet incet. Una ici, doua colo. Sirene, masini, isi curma glasurile. Se aud pasi. Toc, toc. Hi, hi. Se inteteste fulguiala. Trebuie s-o zbugheasca acasa.
Metroul scaaart ia pe sus paltoanele si suvitele si le incurca intre ele. Hodoronc tronc se ambaleaza pe sine hamesitul de viteza. Oameni niscaiva, somnorosi.
- Scrrraaasss.. se opreste nebunul. Mainile calde ii acopera ochii. Si apoi se ascunde. Se aude ecoul zambetului. Oamenii se indreapta roboteste spre iesiri. Ei mai zabovesc. Din buzunar, mainile calde scot o portocala. Cineva trece, ii da peste mana. Portocala cade si doi ochi luminosi o ridica. O mananca din priviri.
- Poftim esarfa mea! Bag seama ca ti-e cam frig, zice vagabonul.
- Poftim viitorul tau, ii spun ochii de copil si ii intind un trifoi cu patru foi.
(Bucatica ivita din Night Walk si din pictura lui Nicolas Retrivi. Si de la voi, cei din jur.).
2 comentarii:
Ma bucur asa tare ca mi-am facut timp sa citesc Vagabondul 1-4... ma asteptam sa ma intristeze si nu sa-l invidiez...
Si eu ma bucur ca ti-ai facut timp sa citesti din acest "serial".
Vagabondul e un optimist. Si un visator. Si un om ca oricare dintre noi, dar care rezoneaza cu lectiile pe care i le dau intamplarile prin care trece. Majoritatea intamplarilor sunt reale. :)
Deci poti sa fii vesela alaturi de el.
Trimiteți un comentariu