marți, 26 aprilie 2016

Vagabondul (17)

17... 7... 27... 

"- Gata!" 

In acea noapte a incremenit orasul si daca ar fi fost doar orasul! Tentaculele cristalelor de gheata s-au intins mai departe pana la parinti, pana la munti, in alte flori de piatra si prin alte case. In acea noapte, la -27 de grade afara, lor le-a fost teribil de cald. Sufletele lor obosite si neputincioase umblau sub asternut, in vartejuri. Devenisera parte din obisnuit. Nu mai erau ei, cei doi zburatori. Picasera in namolul ce ramane pe fundul apelor secate. 

Pescarusii agonizau deasupra raului inghetat bocna in cautare de hrana. Vagabondul a cumparat o paine si niste arpacas. Punga de graunte s-a rupt si zorzoane au cazut pe jos, in zapada alba. Oricum nu le interesau pe pasari boabele acelea mici. Bucatile de paine, insa, le-au facut sa vina incet-incet, in rotocoale din ce in ce mai apropiate, spre miezul si coaja care se inaltau in aer si picau, mai apoi, pe pojghita de apa intepenita. Un brad de Craciun parasit pe luciul apei celei lungi si tacute, canale fumegande, oameni fara maini, fara cap, fara picioare sau trup, doar ochi de sub hainele groase, nari ce se lipsesc si plamani ce dor de atata frig: asa era orasul prin care Vagabonul trecea cu sufletul lui gol, cu lacrimile lui calde. 

A iertat totul inca de atunci si a ascuns bine sub haina groasa amintirile ce inundau. Doar ce era frumos; de fapt, nici nu mai tinea minte altceva. 

Vara trecuta, cand s-a intors acasa dupa o lunga calatorie, "mainile calde" facusera curat in camera (cum ii placea lui), pregatisera ceai dulce si o imbratisare cu cei mai cutremuratori fiori ai dragostei. Atunci si-a dat seama ca nu mai exista nimic altceva decat o mare iubire care il leaga de prezent. Trecuse de cea mai mare incercare cu sufletul curat, asa ca mangaierea acelui moment l-a scuturat. A fost ca prima lor atingere. 

"- Sa nu mai pleci niciodata atat de mult timp de langa mine! Nu as mai suporta sa stam departe atata vreme!". "Mainile calde" nu fusese nicicand atat de cu sufletul pe fata, nicicand atat de sensibil, nicicand atat de frumos.

A plans de multe ori cand faceau dragoste. "Mainile calde" nu intelegea de ce. Il intreba, dar vagabondul nu raspundea niciodata. Cata emotie si implinire simtea atunci, cata frica descatusata, cata dorinta de a opri timpul in acel apogeu al vietii, cata iubire imensa care ii sugruma gatul si ii siroia lacrimi sarate pe fata. 

" - Ce frumos esti cand plangi!" i-a spus Vagabondului. "Stiu ca suna ciudat." 

Atunci a plouat cu soare. Licurici cadeau din cer, aurii. Ce minune! Se bucura Pamantul ca erau din nou impreuna si ca se iubeau nesfarsit.

Au fost la mare si un taciune i-a ars talpa. Apa sarata a sapat in rana. S-a jucat cu o umbrela colorata. Au umblat pe plaja inca rece, cu haine de imprumut, cautand o cafea. 

A fost randul "mainilor calde" sa plece. A gasit in pasaport un biletel: "Nu stiu daca ma vei mai gasi aici cand te vei intoarce." Dar l-a gasit acasa, tesandu-si panza ca o Penelopa rabdatoare. Au plecat la munte in ziua urmatoare si s-au iubit in nenumarate randuri. "Operatiunea CR2" au numit acele zile in care au umblat de nebuni in tot orasul sa caute niste baterii pe care nu le-au gasit. Se simtea gustul amar al ruperii, desi se iubeau cu liniste si soare tomnatec pe chipuri.

Cu cateva zile inainte sa inceapa gerul, erau la metrou. Vagabondul a scos telefonul din buzunar si cheile i-au cazut printre cei 5 cm ramasi intre usile ce se inchideau. S-au intors sa le caute, dar nu au mai gasit nimic. Desi in acea zi era soare puternic, iar "mainile calde" se umpluse de raze de soare care ii faceau parul sa "arda" de zambete, peste cateva zile a venit frigul. Nu mai era nevoie de chei.

De atunci, lumini s-au adunat in sufletul vagabondului, lumini si mult frumos despre ce a fost. Au fost fericiti si asta a insemnat totul. De atunci, neguri s-au strans in "mainile calde", neguri pe care le-ar sparge in stele mii daca ar putea.

Patinele au ramas atarnate in cui. Nu au mai reusit sa inceapa gheata impreuna, nici sa calatoreasca toata lumea, asa cum isi doreau. Nici sa aiba o casa in Chanmonix sau un restaurant al lor. Au devenit pamanteni.

E liniste. 1 + 1 nu mai fac 2, dar 7 se tot repeta.

Niciun comentariu: