
Descoper ceva figuri cunoscute, aspect normal pentru o seara de vineri, cand cei din provincie pleaca acasa. Nu ma "agat", insa, de nimeni. Sunt doar figuri pe care le recunosc, cu care ma urmaresc, instinctiv, pentru placuta senzatie de familieritate. O mana imbatranita alearga pe cimentul alunecos, umed, dupa o moneda de 10 bani. 5.. 10 secunde. O captureaza. Persoana se ridica, timp in care mai vede o cruciulita insingurata. O ia si pe aceea si imi arunca o privire rece si agresiva cu coada ochiului. Barbatii - intelectuali, citesc ziarul de 50 de bani, asa ca isi trimit nevestele sa cumpere bilete.

Un alt calator vine alergand la "nevastuica" lui cu doua pahare de plastic mari, pentru bere, incarcate de un lichid rosu aburind. Cred ca era ceai: unul ieftin, sintetic, dar digerabil pentru incalzirea "spiritului". O "piranda" trece, purtand doua fuste pe ea: una risie, una albastra.
Vad trenurile albastre si un cadru se formeaza in mintea mea, dar nu am aparatul la mine. De data asta, l-am lasat in Bucuresti. Merg alene printre linii si descopar ca trenul meu ajunsese deja. Urc si caut companie de drum. Un domn, ce ocupase deja cu diverse obiecte scaunele din jur, ma masoara din cap pana in picioare si raspunde cu "da" intrebarii mele despre un loc liber. O practica actuala... Ma asez.

E caldut. Ma mai dezghet. Citesc, privesc ceata.
Cand revin de acasa, noroi cat cuprinde si oameni grabiti inspre metrou. Zaresc indragostitii cu flori in mana. Cadouri si imbratisari. Nu agreez Sfantul Valentin, dar nu e rau sa vezi lumea iubindu-se. (A nu se intelege ca am ceva si cu Dragobetele, dimpotriva.) Imi mai indulceste senzatia unei calatorii cu o ora intarziere si amintirea garii lasata vineri in saracia si uratenia molateca.
Cand revin de acasa, noroi cat cuprinde si oameni grabiti inspre metrou. Zaresc indragostitii cu flori in mana. Cadouri si imbratisari. Nu agreez Sfantul Valentin, dar nu e rau sa vezi lumea iubindu-se. (A nu se intelege ca am ceva si cu Dragobetele, dimpotriva.) Imi mai indulceste senzatia unei calatorii cu o ora intarziere si amintirea garii lasata vineri in saracia si uratenia molateca.
(Fotografiile sunt facute intr-o dimineata de sambata, inaintea unei excursii spre Chiajna. Din pacate, nu sunt graitoare pentru descrierea de mai sus, dar sunt singurele pe care le-am avut la indemana.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu