Mahalaua, musca pe caciula si fotografia

Saptamana trecuta a fost simetrica din punct de vedere al "spargerilor", constructiva as putea spune. :)) Protagonistii afectati: o cana mare de sticla luni dimineata si un obiectiv de aparat foto duminica seara.

Deschizand calculatorul, in dimineata aceasta, dau de oferta: 99 RON in loc de 318 RON pentru colectia Enciclopedia Universala Britannica. Nu-i rau ca se mai gandeste cineva si la cultura, pe site-urile cu reduceri! Calculand, iese o reducere de 69 %. Interesant. :-)

M-am intalnit, de curand cu o persoana, la un eveniment. Eu degajata, persoana tensionata, mereu privind in alta parte decat in ochii mei. Ma consider un om care nu are nimic de ascuns, motiv pentru care am fost cat se poate de naturala. In acel moment, insa, am avut confirmarea unei banuieli instinctive, oarecum probate si in trecut. Persoana se simtea cu musca pe caciula fata de mine, isi tot lasa privirea in pamant sau se uita la alte persoane, facand tot posibilul sa evite "coliziunea" unui contact direct. Pana la urma, am salvat eu situatia, raspunzand la telefon si lasand vrabiutei posibilitatea de a-si lua zborul, fara a mai indura "supliciul".

Asta imi aduce aminte de cuvintele domnului Ion din Caras Severin, intalnit in trenul spre Craiova, care spunea ca trebuie sa ma incred in instinctele mele si sa le cultiv. A fost primul barbat pe care l-am auzit spunand acest lucru, stiut fiind faptul ca barbatii nu se incred in instincte prea mult. Domnul acesta era un deliciu de persoana. Abia iesit din spital, ii ardea de glume ca mie de plecat acum la plimbare, in loc sa stau la birou. Avea replica pentru orice, pana l-am intrebat daca imi da voie sa ii fac o fotografie. Atunci s-a blocat si lumea toata din compartiment, desi il placeau in unanimitate, a fost satisfacuta de reusita mea.

Zilele trecute am avut ceva treaba in zona Unirii - Izvor, pe partea dreapta a Dambovitei, cum privesti dinspre Bershka, Zara si nou deschisul H&M. [;))] Este foarte interesant cum cele doua laturi ale Dambovitei din aceasta zona sunt, parca, din orase diferite. Pe partea cu Palatul de Justitie, gasim o zona curata, cu firme si banci, cladiri impunatoare, lume razleata, zona asezata, cam pustie, dar ordonata. De partea cealalta, firme mici, chiar prea mici, de trebuie sa te apleci sa vorbesti cu persoana de dincolo de geamul tejghea, tigani, mizerie, trotuare inguste, apa ce tasneste din canalizare pe toata soseaua, o benzinarie pavata cu piatra cubica de pe vremea lui bunicul, doamne ce ies in zgomotul diminetii la usa, din lipsa de clienti, sa mai priveasca "spectacolul vietii". Te simti ca intr-o periferie in care mirosurile de gunoi se amesteca cu parfumul femeilor imbracate business, ce-si chinuie tocurile prin gaurile din trotuare. O zona mahala, zgomotoasa mai rau decat Magheru, as zice.

Si, pentru ca am bifat si intalnirea cu NOOR de saptamana trecuta, vreau sa punctez niste lucruri care au fost spuse si pe care le consider juste: fotografia pe care o facem acum trebuie privita ca fiind valoroasa peste vreo 50 de ani, nu acum; ca fotograf, trebuie sa fii onest in munca ta; nu conteaza procesarea si calitatea tehnica a unei fotografii, ci mesajul pe care aceasta il transmite; este important ca atunci cand fotografiezi sa fii cat mai invizibil, sa cari cat mai putine dupa tine, sa te camuflezi in mediul in care te afli, sa nu tii aparatul prea la vedere, sa "hit and run" uneori. Vorbim, oricum, despre fotografie documentara, de strada, nu de studio sau de club.

Despre Fotocronica, m-am exprimat si prin alte parti: esec total, din punctul meu de vedere. Cu ce am ramas in cap? Cu spusele domnului Florin Andreescu, desi cam dure, partial adevarate (vezi fotografia de mai sus).

Si, sa ne mai descretim fruntile, hai sa luam o portie de muzica: http://www.youtube.com/watch?v=_pYCY_nZSXk

Nr. 69 la postare

Am uitat sa va povestesc despre vecinul nostru (asa am stabilit noi, ca era de sex masculin), din blocul de vis-a-vis, care a incercat sa isi ia zilele, aruncand-se de la inaltimea a vreo 10 etaje. Cam acum o luna, cand ma intorceam acasa, vad politie, SMURD, ambulanta si multa lume adunata pe strada. Nu prea mi-am dat seama ce se intampla pana nu am vazut vreo 3 barbati, uitandu-se in sus si spunand: "Hai mai, nu mai coboara odata, ca am inghetat asteptand!?". Atunci am realizat care erau faptele marete la care se lucra. Ajunsa acasa toata lumea, da-i si fa scenarii: ca e un el, ca poate face o fapta romantica, ca poate s-a despartit de o ea, ca poate nu se mai descurca din cauza banilor si a crizei, ca femeile nu recurg prea des la sinucideri si gesturi din astea si tot felul de presupuneri. Pana la urma, nu cred ca s-a aruncat nimeni, zarva s-a stins si intamplarea a ramas doar ca un semn rau.

Saptamana trecuta am fost la un concert mai neobisnuit pentru mine: un proiect de muzica "gipsy", pusa pe fundal de muzica electronica. Mi s-a parut interesant. Lumea era de parere ca formatia suna mai bine inainte de venirea "artistei". Ce-i drept, si mie mi s-a parut ca urechea ei mai trebuia exersata, insa tipa mi s-a parut fotogenica si mi-a oferit "material" fotografic din plin, pentru acea seara. Amuzant, insa, a fost momentul cand, un batranel din primul rand, dadea cu sforul in timp ce tinerele se unduiau in jurul lui, pe ritmurile provocatoare ale celor de la Shukar Collective. Oricum, festivalul de film unde a avut loc si concertul, a debutat cam in dodii, dupa sticlele de bere oferite la intrare (obicei pe care l-am "degustat" prima data in cadrul Centrului Ceh, la prezentarea documentarului Burma VJ), invitatii speciali ai festivalului care au tinut niste cuvantari dubioase (un popa, un viitor canditat la presedintia Romaniei) si filmuletul documentar despre dependenta de caritate, care s-a dovedit a fi doar un subiect fantastic.

La masa, cu colegii, poti afla lucruri interesante: cum un manager general statea la hotel de 5 stele, cum platea 300 euro pe noapte, cum isi lasa valizele la receptie si mirosea acolo a ceapa de te innebunea de cap, cum il suna mereu sotia numai pe fixul de la munci si incepea sa "latre" ca un bichon nesatisfacut (exagerez), cum la fiecare sfarsit de saptamana se ducea in Dubai, unde statea restul familiei si... cum compania platea toate acestea. Dehh... daca nu am papat si noi laptic de care trebuie sa fim destepti si mari. :D

Si mai afli cum au plecat doi romani in Rusia, cu escala in Ucraina si cum, cat timp au fost ei plecati s-a dat o lege prin care era nevoie de viza pentru tranzitarea acestei tari (Ucraina); cum au ramas romanii cu buza umflata in fata ambasadei atunci cand a fost cazul sa se intoarca in tara, ambasada putandu-i ajuta cu viza numai in cazul in care savarseau oamenii o infractiune; cum au stat nemancati vreo 2 zile, iar prima baie si prima bucata de paine cu salam ieftin li s-au parut cele mai bune din viata lor; cum i-a luat o managera de la un hotel la ea acasa si i-a tinut vreo doua saptamani pana au reusit rudele si prietenii din tara, cu interventie pe la ministrul de externe, sa le procure minunea de viza si cum, in final, au facut consulat la granita dintre Ucraina si Moscova, sa poata oamenii sa isi procure vizele. Ideea de baza, pe care eu o desprind de aici, este ca.. traim vremuri confuze :))

Legatura dintre ele? Mereu se iveste ceva din care avem ce invata sau care ne pune pe ganduri. In toate astea, avem putina sare si piper, uneori si gust de ciocolata (data de colegul de munca sau de un prieten pentru ca i-ai ajutat cu ceva). Si daca reusim sa vedem si partea comica in toate povestile astea care ne framanta zi de zi, ne cam place viata si, mai ales, sa o luam noi la tranta pe ea.

Pana atunci, sa ne bucuram ca vin Bon Jovi, Sting si U2 prin Romanica, cat inca nu i-a lasat vocea si barbatia... pardon, prestanta, pe scena ;)). Sper ca nu e doar o vorba in vant ca vine Bono si pe la noi pentru ca deja se plang romanii de costul transportului scenei din Tunisia cu vreo suta douazeci de camioane sau nu stiu cate avioane. Si, pentru ca tot am ajuns la final, melodia saptamanii mele este: http://www.youtube.com/watch?v=-6Y-t85vs4g

P.S.: Care e probabilitatea ca, ducandu-te la un control oftalmologic, intr-o clinica mare, sa iti rezolve cineva problemele cu ochii, sa te asezi confortabil langa reviste si pliante, chiar sa gasesti o revista pe placul tau pe care sa o savurezi - Photo Magazin (singura revista din dotare, in acel moment) - numar din 2010 si sa dai peste o fotografie cu... ?! Eei... pe asta v-o spun alta data.

Mirajul

Ma gandeam sub ce forma sa scriu despre aceste lucruri, sa nu par nici prea nostalgica, nici prea rupta de realitate. Dar, daca nu ar fi, nu s-ar mai povesti, nu?

Incercam cu zile in urma sa fotografiez un ins, cu o taraba de zambile. Nici macar nu imi doream sa ii vad fata (imi placea lumina). I-am cunoscut-o in modul cel mai neplacut: a turnat cu injuraturi. Din vreo doua replici calme pe care am incercat sa i le dau, nu s-a inteles nimic. Nu m-a mirat reactia lui. O asteptam, chiar.

O prietena imi povestea cum o tipa cu foarte multi bani si-a parasit prietenul, cu o situatie mult mai modesta decat a ei, pentru unul cu o situatie mai rasarita. El isi gasise loc de munca in aceeasi localitate cu ea si facea tot posibilul sa stranga bani pentru a se duce in excursii si pentru a tine pasul in planuri, cu tipa. Din toata povestea, au ramas doar niste eforturi ale unei persoane care a incercat pe cat posibil sa faca o persoana fericita. Tipul isi cauta acum de munca la el acasa. Ea...

Am fost luata in vizor la un moment dat, de catre cineva. Nu am fost singura tintita, dar am respins cu delicatete, si eu, si cealalta persoana, avansurile. De ceva vreme, individul are amanta, iar sotia cred ca nu are habar. Inca nu stiu cum se va incheia povestea, dar ma intreb de ce oamenii procedeaza asa.

Coborand la metrou, intr-o seara, am auzit un nene, cantand la vioara. Eram ingandurata si de data asta am trecut mai departe, fara a scoate nimic din portmoneu. Ma uitam la singurul leu din husa viorii si ma intrebam daca il lasase doar pe acela de frica sa nu ii fie furati ceilalti sau chiar atat castigase in acea seara. Era frig de inghetau pietrele. "Nu m-aude nimeni... ni-meni!" l-am auzit spunand, cand treceam. Ce-i drept, nu aveam deloc marunt, ca m-as fi intors sa ii las chiar si de o tigara, desi le urasc. Am repetat cuvintele in minte. Ni se intampla si noua uneori.

Nu am retinut prea multe dintr-o conferinta a lui Andrei Plesu, dar mi-a ramas in minte o replica a dumnealui: "Calculatorul ne insingureaza". Era ceva ce imi haladuia si mie prin minte, de ceva vreme.

M-am tot gandit si am incercat sa explic ce consider despre evolutia asta rapida a omenirii, in ultimii 20 de ani, sa zicem. Niciodata nu a fost bine pe pamantul acesta, dar mi se pare ca se pierd din ce in ce mai mult valorile, ca toata tehnologia asta ne indeparteaza de conditia noastra umana.

Ma uit in jur, de cand am venit in "marele oras". Mi-am dorit nespus sa ajung aici si imi place, dar asta pentru ca am incercat si am reusit sa vad partea frumoasa a vietii de Bucuresti. Cand eram acasa, eram atat de libera, dar nu imi dadeam seama: gradini de libertate mi se desfasurau sub picioare. Si acolo am invatat sa pretuiesc si sa am grija de natura. Acolo am mancat mancare sanatoasa si am fost rosie in obraji. Acolo am facut atat de multe lucruri pe care copiii de aici nu le-au facut, incat acum imi dau seama ca degeaba incerc sa explic unor persoane cum e cu "viata la tara" si de ce e bine ca un copil sa aiba contact cu ea.

Multi oameni nu au avut unde si cand sa invete ca Pamantul asta nu li se cuvine si ca nu trebuie sa le faca lor pe plac mereu. El trebuie ingrijit cu mare iubire, iar viata trebuie pastrata cat mai echilibrata posibil. Asta presupune o viata cat mai apropiata de firesc, de natural. Stiu, stiu, nu ne putem opune evolutiei omenirii, dar nu ar fi o asa mare problema daca multe din descoperirile astea ar ramane doar niste "exemple" sau "machete". Din facultate am ramas cu un lucru onest gandit: "societatea de azi creeaza nevoi". Traim sa slujim comertului, marketingului si buzunarelor unor oameni care vor si tot vor. Inventam, nu ca sa ne dezvoltam creierele (cum credem doar pentru propriul orgoliu si spre propria mandrie), ci ca sa le facem unora afacerile sa mearga. Si Pamantul inca ne da resurse, dar pana cand?

Se ridica orase si constructii oribil de mari, sfidand natura, firea; se fac lucruri in superficialitate, de moment; se inventeaza obiecte de care, in mod normal, nu avem nevoie, dar sunt aduse in stadiul de "necesitati"; se consuma enorm si totul se plastifica si "chimicizeaza", societatea se virtualizeaza. Totul pare a fi mai ieftin, mai facil, mai usor de obtinut, dar toate astea duc la boli ale trupului, dar si ale sufletului si gandirii. Nu vreau sa par prapastioasa, dar cred ca lumea, in simplitatea ei de mai inainte, era mai bine inradacinata in viata. Si culmea, ca tot a fost 11 martie, vine un cutremur de 9 grade care matura aproape tot in calea sa. Mai adaugam si putine radiatii si avem un excelent exemplu de autoaparare si de echilibrare a fortelor. Natura are caile ei.

"Cele trei lucruri pe care trebuie sa le faca un om in viata sunt: sa sadeasca un pom, sa intemeieze o familie si sa construiasca o casa". Pentru unele persoane acestea sunt un fel de ganduri arhaice, ale "tarancutei" venite in capitala. Replica asta nu e la intamplare, insa. Dar nu vreau sa plictisesc cu idei care au mai fost spuse, asa ca am sa ma opresc aici. Fiecare are un cap pe umeri, doua maini si doua picioare, un suflet si un creier. Fiecare isi alege ce sa faca cu ele. Fiecare isi traieste propriul miraj al unei vieti fericite.

Va salut dintre coli reciclate (proaspat introduse la locul de munca), adaugand, ca de fiecare data, o sugestie de melodie: http://www.youtube.com/watch?v=8nTFjVm9sTQ

Viata corporatista in martie

Ei, nici martisoarele nu mai sunt ce-au fost. Si daca nu primesti un brat mare de flori adunate de la diferitele departamente sau de la colegi simpatizanti, primesti o chestie ingenioasa, care te amuza si iti reaminteste ca lucrezi intr-o "corporatie" a secolului XXI. Ce-i drept, pe mister Superman, il vad de ceva vreme, de 1 martie, la mine pe birou, dar inca ma face sa zambesc "initiativa" departamentului de finante al companiei.

Urcand de la metrou, de 1 martie, dar si in interior, am zarit flori, flori, multe flori. Brate de flori pe tocuri, printre sine de tramvai si ciorapii rosii.

M-am chinuit zeci de minute, seara, sa gasesc pe cineva cu un snur atarnand in piept. Am gasit... o singura persoana. Totusi, amintirea unui domn cu sapca pe cap si ziar in mana, la vreo 50 de ani, vazut tot sub pamant, cu o punga de plastic plina de vreo 20 de buchetele de ghiocei, m-a facut sa ma revigorez. Macar putin din dulceata parfumului primaverii cum era ea, cu ceva ani in urma, mai persista, prin colturi poluate de capitala. Si mi-a mai placut ceva: zambilele strecurate prin buzunarele rucsacelor carate de barbati, desi tot la fel de contemporana le era sederea strangulata pe acolo.

In functie de inspiratie, pe birouri au mai zabovit bomboane de ciocolata, prajituri, produse cosmetice si... altele, in functie de imaginatie, buget si profilul companiei.

Eii... si vine primavara. In sfarsit!!! Tigarile se fumeaza acum cu adieri de aer caldut. Incep sa apara rochitele si tocurile, iar 8 martie vine cu Roger Ferrero, trandafiri, cinste in oras, concerte gratuite, barbati mai mult sau mai putin imbracati (uuu... ), bautura gratuita, expozitii, targuri, parfumuri noi si rasfat de inceput de cochetarie. Cam atat am zarit pe site-urile de stiri sau am testat pe propria-mi piele in acest an.

De 9 martie nu stiu prea multe, dar mi-a ajuns la urechi un zvon cu cele 40 de pahare cuvenite mucenicilor, preschimbate in halbe de bere. In rest, nu stiu cand, cum si unde este prevazuta sarbatorirea barbatului, in aceasta zi sau daca ar trebui sa spun cuiva "La multi ani!".

Si, in asemenea asalt de floricele, feminitate, dantele si voaluri, colega se trezeste la serviciu cu o traducere privind cosmetica barbatilor (sa mai mentionez ca ne-am distrat copios pe seama ei?), din care va retin atentia cu:

"Taking care of the hair down there certainly has its benefits.
You might say, when there’s no underbrush, the tree looks taller."
"An empty stable smells better than a full one. It’s no secret armpits can get a little ripe."
"If your grass is patchy, mow the lawn."

Sa mai spuna cineva ca barbatii nu sunt luati in seama, la acest capitol! [:))]

(In final, recomandarea mea muzicala - o melodie pe care am descoperit-o cu ceva vreme in urma, scoasa la suprafata prin luna ianuarie: http://www.youtube.com/watch?v=0kFhx27OMdE )