La inceput de carte, gandurile unei tinere de 17 ani (acum mama mea), scrijelite din penita cu cerneala albastra, te poftesc intr-o poveste demna de o ceasca de cafea:
"Tu es mon ami?
L'amour n'existe pour toi?
Je suis pauvre... et tu? Tu es ma vie qui ne represente pas rien... rien!"
Cartea are miros dulceag, usor prafuit. E din seria Patrimoniu, editura Minerva, anul 1978. Sta scris cam pe fiecare inceput de poveste din biblioteca cate un gand, momentul, frantura care a facut sa nasca o noua carte in colectia tineretii. Scrisul ei frumos, slefuit ma indeamna sa citesc si sa ii urmez gandurile subliniate, literele adaugate in dansuri pe margine de text. O descopar. Atatea insemnari ale gandurilor si rascolililor tineretii. Ca mine: o visatoare, un amalgam de sentimente care nu isi gaseau culcusul.
"Sufletul tau vorbeste cu glas tare: il aude oricine..." subliniaza adeseori, cu un creion de al'dat'.
"Oh, printemps navrant
Sans joie, ni fraîcheur!
Mon amour, mille ans
Blanchissent ton printemps..."
Citesc: "iubirea este singura justificare a vietii, ultimul ei scop, singura si suprema ei frumuseta" ingrosat cu creionul, iar in dreapta imi sare in ochi o nota: "colosal de adevarat".
"Il iubesc.
Dar exista cuvant care sa dea unei femei mai deplina frumusete, mai arzatoare feminitate decat acesta?"
Dar exista cuvant care sa dea unei femei mai deplina frumusete, mai arzatoare feminitate decat acesta?"
"Acea persoana care acolo te-a fermecat, daca n-o mai vezi niciodata, devine dragostea cea mai "curata", cea mai "poetica" a vietii."
"Cand o femeie iti trimite o fotografie, e mult sau e putin?" si insemnarea "??? ptr. mine este sufletul."
Acestea sunt doar cateva din randurile pe care le-am gasit dublate cu o linie gri cald. Si le-am inteles, si am descoperit in mama mea ceea ce am fost, ce inca mai sunt.
La final de carte, sta scris "Eliza" in nenumarate feluri, cu acelasi creion cu care au stat subliniate marturii ale unor fluturi tineri.
Ce a ramas din toate acestea? Visurile au murit, s-au transformat. Dar mama mea mi-a spus mereu: "Sa nu uiti sa visezi niciodata!". Cred ca nici ea nu a uitat.
Da, iubirea aceasta nabadaioasa e ceea ce e mai frumos in viata. Implinita sau nu, e peste noi, e singura care conteaza cu adevarat. O simti numai cand duci dorul; altfel, e un fel de a fi. O stii numai dupa ce trec anii si devii intelept sau ai trecut prin destule incat sa iti dai seama pentru ce merita sa lupti. Si iubirea e parinteasca, frateasca, amicala, fata de tot ceea ce ai in jur. Dar, cea mai intensa, este cea pentru florile din parul ei, parfumul de pe gatul lui.
Recomand: U2 - Electrical Storm: http://www.youtube.com/watch?v=K0adFYuNuns
"Cand o femeie iti trimite o fotografie, e mult sau e putin?" si insemnarea "??? ptr. mine este sufletul."
Acestea sunt doar cateva din randurile pe care le-am gasit dublate cu o linie gri cald. Si le-am inteles, si am descoperit in mama mea ceea ce am fost, ce inca mai sunt.
La final de carte, sta scris "Eliza" in nenumarate feluri, cu acelasi creion cu care au stat subliniate marturii ale unor fluturi tineri.
Ce a ramas din toate acestea? Visurile au murit, s-au transformat. Dar mama mea mi-a spus mereu: "Sa nu uiti sa visezi niciodata!". Cred ca nici ea nu a uitat.
Da, iubirea aceasta nabadaioasa e ceea ce e mai frumos in viata. Implinita sau nu, e peste noi, e singura care conteaza cu adevarat. O simti numai cand duci dorul; altfel, e un fel de a fi. O stii numai dupa ce trec anii si devii intelept sau ai trecut prin destule incat sa iti dai seama pentru ce merita sa lupti. Si iubirea e parinteasca, frateasca, amicala, fata de tot ceea ce ai in jur. Dar, cea mai intensa, este cea pentru florile din parul ei, parfumul de pe gatul lui.
Recomand: U2 - Electrical Storm: http://www.youtube.com/watch?v=K0adFYuNuns
Un comentariu:
frumos ....
Trimiteți un comentariu