Cu ceva vreme in urma, cineva mi-a cerut sa raspund unor intrebari despre fotografie, pentru un blog personal. De atunci, desi nu a trecut prea mult, parerile au mai prins contur, s-au mai schimbat.
Aveam un prieten pasionat de fotografie, prin primul an de facultate. Intr-o seara a scos dintr-un plic niste fotografii proaspat facute de el, in New York. Atunci a fost un fel de decizie: mie imi place fotografia. Absurd si copilaros. Inceputurile practice au fost prin 2006, iar mai temeinic si cu mai mult drag am inceput sa fotografiez pe la sfarsitul anului 2008.
De mica, insa, pictam (corect si ingrijit, chiar frumos), cantam cu vocea si la chitara, scriam. Inca mai scriu si chiar cred ca toate acestea contribuie una la dezvoltarea celeilalte. Trebuie insa, exercitiu mult pentru a ajunge sa te ridici. Si trebuie incercat din toate cate putin, pana ajungi sa gasesti ce ti se potriveste. Eu, insa, nu ma rezum sa fac ceea ce ma atrage cel mai mult. Mi-am facut un obicei, pe care il aplic si in pasiunile mele, sa gasesc ceea ce ma avantajeaza intr-o activitate si sa culeg invataturi, chiar daca reactia mea este ostila la inceput. Am procedat la fel si cu muzica: la un moment dat, ascultam numai un gen de muzica. Cu timpul, am ajuns sa diger, sa degust si sa inteleg atat de multe stiluri, incat nu mai pot concepe perioada de acum cativa ani. Cred ca asta inseamna educare. A gusturilor, culturala, a vietii.
Daca privesc in urma, pot spune ca am avut experiente felurite. Am si uitat cate lucruri am facut. La inceput, mi-am legat intamplarile de scris, dupa care de fotografiat. Acum, le exersez pe ambele si cred ca o viata voi face asta.
Se scriu multe carti despre acest subiect. Ma regasesc in ele, invat din ele, imi constientizez etapele. Dar mai sunt si carti altfel decat cele despre fotografie, cele din care afli povesti de viata, in care cunosti istorii, exista articole bibliografice si muzica buna, filme cu subiecte la care nu te-ai fi gandit, picturi cu atat de multe idei in spate. Exista surse multe pentru a ne forma ideea despre noi, fotografia noastra, viata noastra.
Daca ar fi sa ma iau dupa tot ceea ce am citit pana acum, imi pot da seama ca am o conduita buna, ca am un mers normal si promitator. Dar nu cred ca suntem toti la fel sau ca exista "formule" pentru a face ceva ce-ti place si care te arata pe tine asa cum esti. Caci da, ceea ce creezi, esti tu. Si, totusi, nu fac numai asta. Reusesc sa ma detasez de fotografie uneori, sa imi traiesc viata, sa imi multumesc prietenii, sa acord atentie si altor laturi din mine. Inainte de toate, pentru mine, este omul. Eu sa fiu om, ceilalti sa fie oameni.
Aveam un prieten pasionat de fotografie, prin primul an de facultate. Intr-o seara a scos dintr-un plic niste fotografii proaspat facute de el, in New York. Atunci a fost un fel de decizie: mie imi place fotografia. Absurd si copilaros. Inceputurile practice au fost prin 2006, iar mai temeinic si cu mai mult drag am inceput sa fotografiez pe la sfarsitul anului 2008.
De mica, insa, pictam (corect si ingrijit, chiar frumos), cantam cu vocea si la chitara, scriam. Inca mai scriu si chiar cred ca toate acestea contribuie una la dezvoltarea celeilalte. Trebuie insa, exercitiu mult pentru a ajunge sa te ridici. Si trebuie incercat din toate cate putin, pana ajungi sa gasesti ce ti se potriveste. Eu, insa, nu ma rezum sa fac ceea ce ma atrage cel mai mult. Mi-am facut un obicei, pe care il aplic si in pasiunile mele, sa gasesc ceea ce ma avantajeaza intr-o activitate si sa culeg invataturi, chiar daca reactia mea este ostila la inceput. Am procedat la fel si cu muzica: la un moment dat, ascultam numai un gen de muzica. Cu timpul, am ajuns sa diger, sa degust si sa inteleg atat de multe stiluri, incat nu mai pot concepe perioada de acum cativa ani. Cred ca asta inseamna educare. A gusturilor, culturala, a vietii.
Daca privesc in urma, pot spune ca am avut experiente felurite. Am si uitat cate lucruri am facut. La inceput, mi-am legat intamplarile de scris, dupa care de fotografiat. Acum, le exersez pe ambele si cred ca o viata voi face asta.
Se scriu multe carti despre acest subiect. Ma regasesc in ele, invat din ele, imi constientizez etapele. Dar mai sunt si carti altfel decat cele despre fotografie, cele din care afli povesti de viata, in care cunosti istorii, exista articole bibliografice si muzica buna, filme cu subiecte la care nu te-ai fi gandit, picturi cu atat de multe idei in spate. Exista surse multe pentru a ne forma ideea despre noi, fotografia noastra, viata noastra.
Daca ar fi sa ma iau dupa tot ceea ce am citit pana acum, imi pot da seama ca am o conduita buna, ca am un mers normal si promitator. Dar nu cred ca suntem toti la fel sau ca exista "formule" pentru a face ceva ce-ti place si care te arata pe tine asa cum esti. Caci da, ceea ce creezi, esti tu. Si, totusi, nu fac numai asta. Reusesc sa ma detasez de fotografie uneori, sa imi traiesc viata, sa imi multumesc prietenii, sa acord atentie si altor laturi din mine. Inainte de toate, pentru mine, este omul. Eu sa fiu om, ceilalti sa fie oameni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu