"..., eu scriu. Scriu ceea ce imi place. Asta stiu sa scriu. Nu pot fabula. Nu pot fi altfel decat sunt, cu atat mai putin in scris. Unii scriu povesti, eu scriu... filosofie, jurnal, eseu? Nici nu ma intereseaza. Scriu pentru ca Dumnezeu mi-a dat un dar si eu il impart cu cine imi e mai drag."
Scriu pentru ca la un moment dat am avut un accident si ceva s-a schimbat. Sau asa imi place sa cred. Pentru ca de atunci, in Timisoara si Dej ajungeau scrisori desenate si parfumate, pentru ca basmul de la olimpiada a iesit, pentru ca niciodata nu am invatat comentarii, pentru ca imi place sa dau forma, sa creez, pentru ca sunt om si am slabiciuni. Si pentru ca as fi egoista altfel.
Cateodata am impresia ca nu ma bucur cum trebuie de viata. Totul se insira in mine ca niste randuri sau ca niste cadre. Curg rauri de imagini si de fraze zambitoare. Si incerc sa-mi golesc mintea, sa ma descotorosesc de unelte. Uneori reusesc, dar sufletul si mintea dau forme cand le scap printre degete. Si o iau de la capat.
Totusi, cand apar cuvintele, devin nerabdatoare ca un copil. Oamenii se vor regasi. Dar e si teama: daca e fara rost? Si, totusi, scriu. De ce? Nu e de mine acest raspuns. Dar un dram e al nevoii. Si va las pe voi sa va dati seama. Nu sunt ipocrita.
Cred in simetrie. Nu stiu de ce. Si ce treaba are? Pai are, dar nu stiu sa vi-o spun acum. Nu stiu nici cine sunt, nici ce rost am. Dar scriu despre asta, despre cum imi gasesc eu rostul. Inca mai vreau sa cred ca nu sunt intamplatoare. Si poate ca, scriind, ma fac mai frumoasa. Cine stie? Dar nu frumoasa la infatisare, cred ca v-ati prins.
Poate ca asa ma protejez de acele momente cand ma trezesc noaptea si ma intreb pana cand asa, ce va fi, de ce unu si nu doi sau trei? E ca si cu muzica ce imi obsedeaza inima. Le pun in paralel. Le leg frumos pachetel. Tipete, dinti albi, ciorchini de struguri, un copil manjit pe maini, un rau ce curge, miros de sapun de casa, praf pe strazi, lacrimi, temeri, multe temeri, nori, pian si cai.
Si va spuneam ca mi-as dori sa-mi iasa fluturi din piept. Au fost: negru cu portocaliu, urcand la 2000 de metri. Si fluturii s-au transformat acum in cuvinte. Ce spuneam de simetrie?
Azi sunt putin trista. Iar. Sunt multi de "dar de ce nu scri o carte?" Dar poate inca mai sper ca cineva va incropi cartea pentru mine...
2 comentarii:
mai trec pe aici:)
Frumos asa! :)
Trimiteți un comentariu