400 de metri patrati pe Luna

400 de metri patrati pe Luna. Oare cum o fi sa castigi "pamant" pe luna, dand un singur sms? Dar sa stii ca nu vei ajunge acolo niciodata? E interesant spre amuzant si te cam lasa cu gura cascata. Ce am eu cu Luna? Pai lucrurile astea s-au intamplat cuiva apropiat si m-au sucit nitel, mai mult decat eram.

Intre timp, dintre cel putin 4 zile pe care ar trebui sa le sarbatoresc pe an ca fiind ale mele, in perioada asta m-am imbatat cu limonada cu miere pentru doua din ele. Si ma bucur de maruntisuri din astea pamantene gen trandafiri inveliti in ziar, o rochita cu buline, hainute de munte, o seara cu fetele, urari la 12 noaptea, ganduri frumoase de la oamenii mei dragi, hlizeli si cheese cake, plimbari la apus, un pahar in forma de obiectiv, un buchet de floarea soarelui, o fotografie printata, imbratisari si iubiri. Si sa nu uit de complotul in urma caruia am primit o carte pe care abia mi-o cumparasem si eu. Dragute meandrele astea ale vietii. Si de ce nu m-as bucura de zilele mele, de maruntisurile astea pline de semnificatii sau de nori in forme de inimioare, in loc sa ma gandesc ca am o parcela pe Luna pe care nu  am sa apuc sa o vad niciodata? 

Sau poate e frumos sa visezi ca vei fi printre stele, in drum spre gradina ta de pe scoarta domnitei noptii. Totusi, e atat de rece acolo si atat de cald printre pamanteni! Si e atat de bine sa fii un om obisnuit pentru atatia altii, dar un un om cu semnificatii pentru cei din jur; sa nu-ti doresti lucruri marete care nu te vor bucura niciodata. Cel mai bine e sa nu-ti doresti lucruri, dar daca le primesti sa te bucuri de spiritul cu care ti-au fost daruite. Cam asa, desi-i cam incurcat.

Nu-i asa ca e frumos sa-ti spuna cineva ca esti om bun? Mie mi-a facut zilele frumoase. Inca mi le face. In rest, ma gandesc din ce in ce mai aprig la o mustrare pe care mi-a facut-o cineva de curand, legata de faptul ca nu fac ceea ce ma reprezinta. De fapt, multi dintre noi nu facem asta.

"Dupa fiecare sfarsit de saptamana ma simt ca si cand nu as mai putea munci destul in locul meu de munca tampit... si nu mai vreau sa continui... dar continui si uit ca urasc acest loc de munca si sentimentul pe care mi-l da... sa fiu ca un robot joia si ca un om vinerea... pentru ca "Vineri ma indragostesc" sau "Friday I'm in love". Asta imi spunea tot acel om cu parcela pe care eu il cred frumos fara scuze. Sa ne straduim mai mult ar fi ceva. Sa avem curajul sa schimbam macazul ar fi si asta ceva. Sa fim optimisti ar valora cat tot curajul pe o viata. Si e mare lucru sa faci haz de necazul acestui comic de situatie. E o testare a propriilor limite si poate ca unii dintre noi din asta se inspira. Sau poate ca se incred in lucrurile facute incet, dar cert. E ciudata treaba. Rau de tot.