400 de metri patrati pe Luna

400 de metri patrati pe Luna. Oare cum o fi sa castigi "pamant" pe luna, dand un singur sms? Dar sa stii ca nu vei ajunge acolo niciodata? E interesant spre amuzant si te cam lasa cu gura cascata. Ce am eu cu Luna? Pai lucrurile astea s-au intamplat cuiva apropiat si m-au sucit nitel, mai mult decat eram.

Intre timp, dintre cel putin 4 zile pe care ar trebui sa le sarbatoresc pe an ca fiind ale mele, in perioada asta m-am imbatat cu limonada cu miere pentru doua din ele. Si ma bucur de maruntisuri din astea pamantene gen trandafiri inveliti in ziar, o rochita cu buline, hainute de munte, o seara cu fetele, urari la 12 noaptea, ganduri frumoase de la oamenii mei dragi, hlizeli si cheese cake, plimbari la apus, un pahar in forma de obiectiv, un buchet de floarea soarelui, o fotografie printata, imbratisari si iubiri. Si sa nu uit de complotul in urma caruia am primit o carte pe care abia mi-o cumparasem si eu. Dragute meandrele astea ale vietii. Si de ce nu m-as bucura de zilele mele, de maruntisurile astea pline de semnificatii sau de nori in forme de inimioare, in loc sa ma gandesc ca am o parcela pe Luna pe care nu  am sa apuc sa o vad niciodata? 

Sau poate e frumos sa visezi ca vei fi printre stele, in drum spre gradina ta de pe scoarta domnitei noptii. Totusi, e atat de rece acolo si atat de cald printre pamanteni! Si e atat de bine sa fii un om obisnuit pentru atatia altii, dar un un om cu semnificatii pentru cei din jur; sa nu-ti doresti lucruri marete care nu te vor bucura niciodata. Cel mai bine e sa nu-ti doresti lucruri, dar daca le primesti sa te bucuri de spiritul cu care ti-au fost daruite. Cam asa, desi-i cam incurcat.

Nu-i asa ca e frumos sa-ti spuna cineva ca esti om bun? Mie mi-a facut zilele frumoase. Inca mi le face. In rest, ma gandesc din ce in ce mai aprig la o mustrare pe care mi-a facut-o cineva de curand, legata de faptul ca nu fac ceea ce ma reprezinta. De fapt, multi dintre noi nu facem asta.

"Dupa fiecare sfarsit de saptamana ma simt ca si cand nu as mai putea munci destul in locul meu de munca tampit... si nu mai vreau sa continui... dar continui si uit ca urasc acest loc de munca si sentimentul pe care mi-l da... sa fiu ca un robot joia si ca un om vinerea... pentru ca "Vineri ma indragostesc" sau "Friday I'm in love". Asta imi spunea tot acel om cu parcela pe care eu il cred frumos fara scuze. Sa ne straduim mai mult ar fi ceva. Sa avem curajul sa schimbam macazul ar fi si asta ceva. Sa fim optimisti ar valora cat tot curajul pe o viata. Si e mare lucru sa faci haz de necazul acestui comic de situatie. E o testare a propriilor limite si poate ca unii dintre noi din asta se inspira. Sau poate ca se incred in lucrurile facute incet, dar cert. E ciudata treaba. Rau de tot. 

"Tic-tac clock"

De dimineata, cioc-cioc la usa, pe la ora 7. Nu ma sinchisesc, las pe sora mea sa se duca sa vada ce e. Se intoarce spunand ca ar putea fi vecina de jos (nici ea nu deschisese). Ne gandeam ca, poate, colega de apartament a facut galagie fiind cu cineva si lucrand la un proiect pentru facultate, cu fum de tigara, scartait de scaun (de nervi?) si figuri obosite. Peste vreo 10 minute, bum-bum si taaarrrrrr de nu se mai termina. De data asta, nu se mai putea: trebuia sa raspundem. Ne-am luat inima in dinti si ne-am infatisat la usa in nadragii de noapte, desculte, buimace si bosumflate de trezirea "prematura", dand nas in nas cu ea, vecina de jos, sefa de scara, doamna aceea spion general. Cica tavanul vecinelor de sub noi era cam suferind si nu se mai putea aprinde becul, asa ca trebuia verificat la tevi de unde venea problema. Imi zice sa aduc lumanare. Aduc. Orbecaim prin coloana cu tevi, cu lumanare si cu pisoi laolalta, matroana dandu-si cu parerea de la pozitia verticala. In capot, ametita de ora aceea de inviorare si de diabet, cica vedea ea picurand de nu stiu unde, din acele tevi. Noi nu si nu. Pleaca tanti dand raport la vecina de jos, iar noi gasim pricina. Picura, intr-adevar, dar nu de unde zicea "sefa", asa oarba cum era (nu am spus eu asta).

Asa ca azi sunt un pic... "picurata".

In timp ce ma preumblam acum ceva zile, cu taxiul, prin sectorul lui Piedone, aud la radio: "Libertatea ofera la pretul de 12 lei si ceva Biblia pentru copii". Or vrea oamenii sa isi spele pacatele pentru continutul "can-canian". :)) Cam aceeasi oferta, de data asta la Gazeta Sporturilor, beneficiaza de reclama TV. Pentru a nu fi carcotasa, zic "Bine ca se intampla!", dar tot raman nedumerita de niste legaturi. Periculos! Biblia - incotro?

Mai, tare e frumos Bucurestiul pe strazile paralele cu arterele principale. Mi-am facut un obicei din a strabate str. Tudor Arghezi, dupa serviciu. Bineinteles ca de acolo tot deviez de la traseu, dar ramane de reper pentru racorirea simtirii dupa o zi de 8 ore de munca in fata calculatorului, asta daca nu ma duc pe la cine stie ce evenimente. Ce arhitectura variata, ce liniste, ce intortochere a blocurilor, ce de vilute devenite firme, cochete si fandosite! Stanga-dreapta decoratiuni, scari cu marchize, pereti proaspeti, curti afundate, ferestre dincolo de care stralucesc candelabre, firme noi cu geamuri verzui care se incadreaza frumos printre cladirile vechi, copii ce ies de la scoala, racoare, pasari ce canta, batrani in parculetele mici. Nu-ti vine sa crezi ca la doi pasi masinile circula ca la curse, iar cladirile zac in cenusiul lor posomorat.

Dar pentru ca vorbeam mai sus de "sectorul lui Piedone", eu tot am o pata mare pusa pe zona aceasta. Nu ca nu mi-ar placea sa stau si eu prin Primaverii, Bonaparte, Cartierul Francez sau chiar si pe T. Arghezi, dar de unde finant? Totusi, in Berceni, de fiecare data cand il petrec, ma simt un pic acasa. Asta imi aduce aminte de o plimbare intr-o zi calduta cu oameni jucand o tabla, cu liniste, cu vant ce aducea aer curat si parfumat, cu strigate si ras de copii, cu cantec de pasari. Sigur mai e si prin alte parti asa, dar dehh... fiecare are cate un pitic pe care nu il putem defini. Numai unul?

Vorbeam sambata cu presedintele asociatiei BMD nu despre aparate foto, unghiuri, compozitii, Casa Poporului, Bucuresti sau expozitia "Lumi mexicane", ci despre momentul in care si-a vazut prima data copilul. "Il iubesti din prima clipa, de cum il vezi... chiar daca e urat. Nu ai cum sa nu-l iubesti. Ii asculti sunetele si nu sti daca faci bine, daca faci rau." Nu puteam decat sa ii dau dreptate si sa ma gandesc la cum voi reactiona eu in acel moment. Mi s-a parut un moment sensibil si nu incerc sa perii sau sa scot pe nimeni mai bun. Doar asa, am vazut o mare bucurie pe fata lui cand vorbea despre aceste lucruri si parca nu mai vroia sa se opreasca.

Si... daca vi s-a parut ca toate astea se leaga un pic cu tic-tac-ul timpului, va recomand din tolba mea in care mai sunt doar 9 lei pentru o saptamana, o pereche noua de lentile si un calculator la fel de nou pentru care sunt datoare inca vreo 2 luni de acum (shhh... nu-i bai, noi sa fim sanatosi) urmatoarea melodie: http://www.youtube.com/watch?v=FP3LR8ISzaw&feature=related

Alegria

Ce este bucuria? Cum o traiesti?

Simti si tu ca zbori cand o melodie sau un spectacol iti umplu sufletul si fiinta cu acel tremur dulce? Nu ti-e teama ca vei pierde starea cand vei reveni in puhoiul lumii care duce spre metrou?

Cum te simti cand un copil iti zambeste cu ochi senini si-si intoarce capsorul, sorbindu-ti prezenta?

Simti ca nu-ti mai gasesti cuvintele cand el/ea iti spune "Te iubesc!"? Te afunzi printre norisori si picioarele parca nu mai ating pamantul. Adormi cu fiori si te trezesti la fel.

Dar cand primesti de la cineva ceva ce ti-ai dorit mult? O floare, o carte, un sarut iti lumineaza chipul, desi nu stii sa arati cat esti de multumit.

Dar lacrimile parintilor care te primesc acasa, cand le faci o surpriza si te infatisezi pe neasteptate la usa copilariei? Sau strangerea in brate a surorii, sfatul pe care ti-l cere prietenia sau, pur si simplu, o zi frumoasa cu frunze colorate si ceata, chiar una ploioasa, in care stai in casa si citesti...

Un compliment te face sa rosesti, o strangere de mana iti da incredere, prezenta celui drag iti umple ziua, un urcus pe munte iti da vointa. Uitam de durerea din suflet daca stim sa descoperim la fiece pas acea raza mangaietoare a bucuriei de a trai.

Ce lucruri marunte si cata valoare...