De dimineata, cioc-cioc la usa, pe la ora 7. Nu ma sinchisesc, las pe sora mea sa se duca sa vada ce e. Se intoarce spunand ca ar putea fi vecina de jos (nici ea nu deschisese). Ne gandeam ca, poate, colega de apartament a facut galagie fiind cu cineva si lucrand la un proiect pentru facultate, cu fum de tigara, scartait de scaun (de nervi?) si figuri obosite. Peste vreo 10 minute, bum-bum si taaarrrrrr de nu se mai termina. De data asta, nu se mai putea: trebuia sa raspundem. Ne-am luat inima in dinti si ne-am infatisat la usa in nadragii de noapte, desculte, buimace si bosumflate de trezirea "prematura", dand nas in nas cu ea, vecina de jos, sefa de scara, doamna aceea spion general. Cica tavanul vecinelor de sub noi era cam suferind si nu se mai putea aprinde becul, asa ca trebuia verificat la tevi de unde venea problema. Imi zice sa aduc lumanare. Aduc. Orbecaim prin coloana cu tevi, cu lumanare si cu pisoi laolalta, matroana dandu-si cu parerea de la pozitia verticala. In capot, ametita de ora aceea de inviorare si de diabet, cica vedea ea picurand de nu stiu unde, din acele tevi. Noi nu si nu. Pleaca tanti dand raport la vecina de jos, iar noi gasim pricina. Picura, intr-adevar, dar nu de unde zicea "sefa", asa oarba cum era (nu am spus eu asta).
Asa ca azi sunt un pic... "picurata".
In timp ce ma preumblam acum ceva zile, cu taxiul, prin sectorul lui Piedone, aud la radio: "Libertatea ofera la pretul de 12 lei si ceva Biblia pentru copii". Or vrea oamenii sa isi spele pacatele pentru continutul "can-canian". :)) Cam aceeasi oferta, de data asta la Gazeta Sporturilor, beneficiaza de reclama TV. Pentru a nu fi carcotasa, zic "Bine ca se intampla!", dar tot raman nedumerita de niste legaturi. Periculos! Biblia - incotro?
Mai, tare e frumos Bucurestiul pe strazile paralele cu arterele principale. Mi-am facut un obicei din a strabate str. Tudor Arghezi, dupa serviciu. Bineinteles ca de acolo tot deviez de la traseu, dar ramane de reper pentru racorirea simtirii dupa o zi de 8 ore de munca in fata calculatorului, asta daca nu ma duc pe la cine stie ce evenimente. Ce arhitectura variata, ce liniste, ce intortochere a blocurilor, ce de vilute devenite firme, cochete si fandosite! Stanga-dreapta decoratiuni, scari cu marchize, pereti proaspeti, curti afundate, ferestre dincolo de care stralucesc candelabre, firme noi cu geamuri verzui care se incadreaza frumos printre cladirile vechi, copii ce ies de la scoala, racoare, pasari ce canta, batrani in parculetele mici. Nu-ti vine sa crezi ca la doi pasi masinile circula ca la curse, iar cladirile zac in cenusiul lor posomorat.
Dar pentru ca vorbeam mai sus de "sectorul lui Piedone", eu tot am o pata mare pusa pe zona aceasta. Nu ca nu mi-ar placea sa stau si eu prin Primaverii, Bonaparte, Cartierul Francez sau chiar si pe T. Arghezi, dar de unde finant? Totusi, in Berceni, de fiecare data cand il petrec, ma simt un pic acasa. Asta imi aduce aminte de o plimbare intr-o zi calduta cu oameni jucand o tabla, cu liniste, cu vant ce aducea aer curat si parfumat, cu strigate si ras de copii, cu cantec de pasari. Sigur mai e si prin alte parti asa, dar dehh... fiecare are cate un pitic pe care nu il putem defini. Numai unul?
Vorbeam sambata cu presedintele asociatiei BMD nu despre aparate foto, unghiuri, compozitii, Casa Poporului, Bucuresti sau expozitia "Lumi mexicane", ci despre momentul in care si-a vazut prima data copilul. "Il iubesti din prima clipa, de cum il vezi... chiar daca e urat. Nu ai cum sa nu-l iubesti. Ii asculti sunetele si nu sti daca faci bine, daca faci rau." Nu puteam decat sa ii dau dreptate si sa ma gandesc la cum voi reactiona eu in acel moment. Mi s-a parut un moment sensibil si nu incerc sa perii sau sa scot pe nimeni mai bun. Doar asa, am vazut o mare bucurie pe fata lui cand vorbea despre aceste lucruri si parca nu mai vroia sa se opreasca.
Si... daca vi s-a parut ca toate astea se leaga un pic cu tic-tac-ul timpului, va recomand din tolba mea in care mai sunt doar 9 lei pentru o saptamana, o pereche noua de lentile si un calculator la fel de nou pentru care sunt datoare inca vreo 2 luni de acum (shhh... nu-i bai, noi sa fim sanatosi) urmatoarea melodie:
2 comentarii:
E trist daca ziarele au inceput sa faca trafic cu Biblia, dar nu cred ca vrea cineva sa-si spele pacatele, ci pur si simplu sunt disperati sa vanda fituicile lor. Iar pentru asta, ar fi in stare sa-si vanda si mama. Cred ca presa scrisa supravietuieste doar datorita diverselor „bonusuri” oferite, iar dupa ce oamenii isi vor fi umplut bibliotecile cu biblii si clasici ai literaturii (nu-s sigur daca vor fi si citite, dar asta e alta poveste, ai putea dezvolta pe tema asta), incet-incet ziarele fie vor disparea, fie se vor muta exclusiv pe net. Si la ce continut au ziarele de la noi, nu cred c-ar fi o prea mare pierdere. Barem mai economisim niste hartie.
Inca-s de parere ca aparitia pe lume a unui copil te schimba. Pe fiecare din noi. Cat de mult ? nu stiu, ramane poate sa vedem ... Vazusem intr-un film, cu Robin Williams parca, in care un tatic povestea ca atunci cand se naste copilul si-l tii in brate pentru prima oara, e totul perfect. Ca parinte n-ai facut inca nicio greseala ...
In viata de la tara, ziarul inca are o insemnatate, ca in Poiana lui Iocan, din Morometii. Bunicul meu e abonat la ziar (nu Can Can, nici Liberatatea) si e un moment de referinta al zilei cand sta la poarta, pe bancuta, si citeste (daca-i vreme buna). Din pacate, nu stiu pentru cata vreme va mai fi asa. Zic "din pacate" pentru frumusetea momentului. La oras da, ziarele tiparite nu prea isi mai au nici locul, nici menirea de ceva vreme.
Si o mica paranteza care vrea doar sa lamureasca: nu tot ce scriu pe aici este de luat in serios, nu toate intrebarile pe care le pun sunt fara raspuns pentru mine. Doar condimentez un pic scrierile, sa nu fie asa lalai si, de ce nu, provoc cititorul la exprimarea parerii.
Trimiteți un comentariu