400 de metri patrati pe Luna

400 de metri patrati pe Luna. Oare cum o fi sa castigi "pamant" pe luna, dand un singur sms? Dar sa stii ca nu vei ajunge acolo niciodata? E interesant spre amuzant si te cam lasa cu gura cascata. Ce am eu cu Luna? Pai lucrurile astea s-au intamplat cuiva apropiat si m-au sucit nitel, mai mult decat eram.

Intre timp, dintre cel putin 4 zile pe care ar trebui sa le sarbatoresc pe an ca fiind ale mele, in perioada asta m-am imbatat cu limonada cu miere pentru doua din ele. Si ma bucur de maruntisuri din astea pamantene gen trandafiri inveliti in ziar, o rochita cu buline, hainute de munte, o seara cu fetele, urari la 12 noaptea, ganduri frumoase de la oamenii mei dragi, hlizeli si cheese cake, plimbari la apus, un pahar in forma de obiectiv, un buchet de floarea soarelui, o fotografie printata, imbratisari si iubiri. Si sa nu uit de complotul in urma caruia am primit o carte pe care abia mi-o cumparasem si eu. Dragute meandrele astea ale vietii. Si de ce nu m-as bucura de zilele mele, de maruntisurile astea pline de semnificatii sau de nori in forme de inimioare, in loc sa ma gandesc ca am o parcela pe Luna pe care nu  am sa apuc sa o vad niciodata? 

Sau poate e frumos sa visezi ca vei fi printre stele, in drum spre gradina ta de pe scoarta domnitei noptii. Totusi, e atat de rece acolo si atat de cald printre pamanteni! Si e atat de bine sa fii un om obisnuit pentru atatia altii, dar un un om cu semnificatii pentru cei din jur; sa nu-ti doresti lucruri marete care nu te vor bucura niciodata. Cel mai bine e sa nu-ti doresti lucruri, dar daca le primesti sa te bucuri de spiritul cu care ti-au fost daruite. Cam asa, desi-i cam incurcat.

Nu-i asa ca e frumos sa-ti spuna cineva ca esti om bun? Mie mi-a facut zilele frumoase. Inca mi le face. In rest, ma gandesc din ce in ce mai aprig la o mustrare pe care mi-a facut-o cineva de curand, legata de faptul ca nu fac ceea ce ma reprezinta. De fapt, multi dintre noi nu facem asta.

"Dupa fiecare sfarsit de saptamana ma simt ca si cand nu as mai putea munci destul in locul meu de munca tampit... si nu mai vreau sa continui... dar continui si uit ca urasc acest loc de munca si sentimentul pe care mi-l da... sa fiu ca un robot joia si ca un om vinerea... pentru ca "Vineri ma indragostesc" sau "Friday I'm in love". Asta imi spunea tot acel om cu parcela pe care eu il cred frumos fara scuze. Sa ne straduim mai mult ar fi ceva. Sa avem curajul sa schimbam macazul ar fi si asta ceva. Sa fim optimisti ar valora cat tot curajul pe o viata. Si e mare lucru sa faci haz de necazul acestui comic de situatie. E o testare a propriilor limite si poate ca unii dintre noi din asta se inspira. Sau poate ca se incred in lucrurile facute incet, dar cert. E ciudata treaba. Rau de tot. 

Sora mea

De cand ma stiu pe lumea asta am o sora a mea. De mana la gradinita, de mana la scoala si la facultate, de mana inca pe strazi. Ziceam "buna ziua" in cor si lumea ne stia pentru asta de cand eram doi piscoti.

Cand ai o sora nu poti simti numai de una singura. Cu ea am invatat sa ma bucur cand era bucuroasa, sa o incurajez cand avea parte de tristeti, sa fiu darnica si sa o tin de mana cand avea nevoie de asta. Ea e toate acestea. Mai mult decat mine. Si asa devii un om bun pe Pamant. Ea e un om mic, dar in trupul ei mic se afla o mare ocrotire din iubire. Si cand plange o face cu tot sufletul, iar cand rade e la fel. Dar cea mai dulce e cand copilareste si imi canta peltic "Vitezomanul Gica".

Cand eram mici, un nene ne-a spus ca semanam ca doua picaturi de ciorba. Inca mai rad cand imi aduc aminte. Si inca ne confunda lumea ca si cand am fi gemene. Dar nu asta conteaza ci faptul ca, daca una primea o bomboana la scoala, cealalta avea parte sigur de cealalta jumatate. Sau faptul ca intr-a treia ii rezolvam problemele ei de-a patra la mate, iar ea prelua sarcina de a cere voie parintilor la joaca. Dar nu era conditionat.

Cand sis' a trebuit sa se opereze de apendicita, eu m-am dus la invatatoarea ei, plangand, sa-i spun ca sora mea o sa moara. Cred ca a fost primul moment constient cand am realizat cat tin la ea. Inventa tot felul de lucrusoare pe care sa mi le faca cadou de ziua mea. Am si acum o scrisorica de la ea, dar in minte mi-a ramas imaginea plicului acela galbui, desenat in cerneala si culoare maronie facut din nimic, dar cu multa iubire. 

Ea a fost adeseori avantul meu in lume. Pentru ca ea a fost cu un an inainte si a luat viata in piept, iar eu am venit cu niste lectii invatate din urma. Pana la un punct. Si inca ma iarta cand o cert, si inca e asa de buna cu mine, si inca ma intelege cand eu sunt neintelegatoare. Simte cand nu mi-e bine si ma ia in brate, iar mie imi vine sa ma pierd cu totul acolo. Stiu ca va fi mereu cel mai aproape. Si stiu ca, desi fiecare si-a cladit drumul intr-un fel, cand suntem departe, dorul ne face mereu sa ne cautam una pe cealalta.

Iar daca nu ai avut runde de bataie cu sora in copilarie, nu ai trecut prin fratie. Asa ca am facut-o si pe asta cu varf si indesat, dar am invatat ca in viata nu e nevoie de asa ceva pentru a te face inteles. Niciodata nu ne param, desi o incasam in egala masura una de la alta, iar pedepsele erau primite egal. Si disputele erau dureroase, cu semne uneori. Iar mami stia mereu ca puii ei nu au fost cuminti. Cu o sora inveti sa faci echipa in viata, pentru mai tarziu. Sa spui ce ai pe suflet, dar apoi sa imbratisezi.

Nu conteaza ce varsta are azi, ci ca ea e o raza de soare pentru care voi fi recunoascatoare toata viata mea. Iar restul sta scris in anii scursi, traiti mereu la patrat. Amintiri puzderie cu doua fetite ce poarta rochite albastre si se tin de mana.

http://www.youtube.com/watch?feature=endscreen&v=UePDEsQGHvo&NR=1

A fost si 11.11.11

Am pierdut un pariu azi, dar nu-i nimic. Partea frumoasa este ca nu am ucis sperantele. E pacat ca in lume multe cuvinte mor in creier.

Azi mi-am luat libertatea de mana si ne-am plimbat pe sub cerul de nori. Imi rasuna si acum in cap vocile din piata, suprapuse ca niste frunze cazute pe pamant. Pe la 5:30, citeam. Dimineata. Ce zi posomorata, iar oamenii spuneau ca sunt ca un soare azi. Cand astepti ploaia, faci abstractie. La fel cand iubesti oamenii. De aceea am si avut emotii cand am pasit pe urmele de pe trotuar. Dar mi-am indeplinit misiunea.

Asa ca, recunosc: iubesc vantul acestei zile, cu tot cu sufletul sau.