Pledoarie pentru mersul pe jos

Pipera. Ora 17: 35. Imi fac loc printre trebaluti. La gura de metrou sunt munti de flori, martisoare, de sezon. Azi facem Aviatorilor - Unirii. Trebuie sa imi cumpar ceva de incaltat, hibrid de domnisoara sportiva. Ieri am fost in recunoastere si oricum mi-e cam dor de traseu. De obicei, merg de la Universitate pana la Gorjului. Fac cam 90 de minute, dar e asa lung de la Eroilor la Politehnica de mi se lungesc si mie urechile uneori. Cand stateam in Dristor ma prelungeam de la Romana la Piata Ramnicu Sarat. Oriunde as sta, planul meu ar fi sa imi gasesc un traseu de mers pe jos. Imi place, imi limpezeste mintea si sufletul, ma curata, ma inveseleste. Ajung acasa floricica. Nu ma scoate nimeni din ale mele, se stie. Fara aceasta portie, sunt buna de nimic. Fix. A devenit parte din mine: fara nu se poate. Toata treaba asta m-a facut ca acum sa gandesc in timpi si trasee de mers pe jos, nu in timpi si trasee de metrou.

Dimineata o incep, daca nu de 5 ori pe saptamana, macare de 4 ori, cu vreo 50 de minute de gimnastica. Am aproape un an vechime de acum, fara cei din liceu, cand m-am initiat intr-ale troznitului de incheieturi, cu alti bazdaci in cap. 

Fac astea pentru a ajuta si eu natura, ca ea nu poate duce in spate toata sanatatea mea materiala si nu. Am spus si contui sa spun si altora, nu pentru a zice ca "io-s tare, ca-s diferita" sau cum mai cred ei, ci pentru a arata ca exista si un alt fel de a trai. In plus, nu costa nimic pe nimeni. Nici macar nu fac reclama, poate doar trotuarelor. E afara, unde ciripesc si pasarele, trec si oameni. M-am gandit si eu ca respir toate gazele de esapament si ascult paraiala masinilor, dar cred ca mi-e mai bine asa decat intr-un spatiu inchis, tragand de lei, gheparzi, hiene, adica "fiare" la un loc.  

Pauza mea cu mine, in care ma cert, zambesc, visez, fac planuri, ma linistesc, ma bucur uitandu-ma in jur, mirosind flori, iarba, zapada. Imi adun povestile, nascocesc idei, mai vad ce e nou, mai popoesc. Toate ca toate, dar daca am de ajuns undeva, eu fac programul in functie de mersul pe jos. Mie mi-e bine asa, chiar daca au fost si mirati pe langa mine, si neintelegatori, si incurajatori. Eu, pe picioarele mele. Iar sus, pe munte, plamanii mei nu zac.

Unii zic ca as trai mai mult cu vreun an sau doi pentru trebsoara asta, eu zic ca, daca ma aciuez pe langa o padure, o sa adaug cel putin 20. Imi iau si caine. Si privesc la stele. Visez, cum am spus. Dar nu vreau sa adaug mai mult, nici sa arat cu degetul, intelegeti voi ce vi se potriveste. :)