Sunt zilele in care seara, dupa ploaie, miroase teiul de te muta cu nasul direct in floarea lor. Si mai sunt zilele cireselor pietroase, ale soarelui cald si ale inceputului de vacanta.
Saptamana trecuta, ajunsa la Pipera, m-a izbit un aer de concediu. "Revedeam" locuri, praf, parfumuri, zambete. Mi s-a facut dor de Apuseni.
Intr-adevar, orice s-ar face, gazonul tuns nu are miros de fan cosit. Si e vremea cand coasele asudate dau de zor iarba jos, mainile intorc cu furcile palele de fan, rasar porcoaie prin gradini numai bune pentru "pitilici", copiii se suie fericiti pe capite, sa le calce si se invartesc de ametesc in varful parului. Aveam oroare de inaltime, inca am, dar ca sa scap de povara caratului fanului, greblatului si trebaluielilor de pe langa cuibul acela crescand de paie, ma suiam sa visez. Te dadeai jos ametit, cu paie in san, in incaltari, cu rani pe picioare, dar cu aer racoros si inflorat prin par si cu marele premiu de a vedea la picioarele tale toata valea cu acoperisurile rosiatice. Bineinteles ca iesea cu discutii legate de cat de bine "calci capita", ca e prea burtoasa sau prea supla, ca e prea inclinata sau prea desantata. Te adapai din varf de furcoi, unde se proptea ori o sticla, ori o cana mai mare cu apa.
Dar cata munca este pana fanul ajunge in pod! Risipit, intors, strans, risipit, intors, strans si tot asa, pret de cateva zile. S-a impamantenit o vorba pe la noi, incorecta, dar cu farmecul ei: "siripit". Depinde cat de darnice sunt soarele sau norul. Lumea palavrageste prin gradini despre o singura treaba. Fetitele aduna din brazdele proaspete "coada soricelului" pentru ceaiul din iarna. Si au doua furcute, dupa marimea lor, facute de bunicul, cu care fac treaba tot pe masura lor. Din lemn. Acum, fierul si plasticul au inlocuit mesteritul uneltelor astora cu care lumea pieptana si dichisea pamantul.
La final, daca nu te alerga ploaia - spaima facatorilor de fan, a gradinilor frumoase dar, mai ales, a stomacului rumegatoarelor unde aveau sa ajunga smocuri de iarba uscata, pregateam o limonada. Tati aducea apa rece de la fantana, iar eu eram retetar cu renume in obtinerea unei limonade cu sare de lamaie si zahar excelente. Asta daca nu aveam sirop din muguri si conuri de brad pe care, in loc sa il pastram pentru tusea din iarna, il alintam in cani cu apa rece.
Ce frumos arata gradinile tunse! O pata galbuie se inalta din firul otavei ce creste molcom si mai crud. Ne luam paturica rosie, calduroasa, cu care ma acoperisem cand aveam varsat tot asa, printr-o vara calduroasa a copilariei si chitara (sau o carte) si ne asterneam cu soarele, sub pomi, la un rasfat. Dormitul in fan nu-i afacere, va spun! Inteapa unde ti-e lumea mai draga si te mananca pielea de parca ar merge furnici pe tine.
Lumea se uita interesant la mine de cand am inceput sa citesc o carte de Noica. Si-or spune ca nu am fata eu de asa ceva. De parca ar trebui! Era ieri o tinerica cu pantaloni scuuuuurti de se vedeau atarnand captuselile buzunarelor, cu casti in urechi, citind prin centrul vechi ceva. Ultima moda, coapse tinere si muschi fini. Ce mai: model de podium. Ea avea fata de cititor? Morala!?
A fost concert Goran Bregovic. Din el am retinut ca mi-a placut mai mult Furdui Iancu. (Mi-am adus aminte de spectacolul pe care l-am pregatit unor francezi, prin clasa I, cu cantecele lui.) Goran a avut treaba sa se certe cu nu stiu cine toata seara ca sunetul e prost, nesincronizarea a stapanit un concert cu versuri latine, pe ritmuri balcanice, cu inflexiuni de manele. Ciorba asta a avut cam prea multe pentru mine, pentru a mai incerca vreodata un concert cu el.
Asa ca mai bine iau o gura de Paolo Nutini, cu o portie maaaare de iubire pentru "mia sorella", ca tot mai culege o floare de tei in plus din copacul ei cu flori:
These streets: http://www.youtube.com/watch?v=swIKGLqIitI&feature=relmfu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu