Am participat saptamana trecuta la un eveniment dedicat limbii romane. Zice-se, pentru ca tinerii de acolo nu prea stiau cum sa manance untul cu painea ce li se puneau in fata. Spre surprinderea mea, mi-a placut un individ, "Norzeatic" pentru ceea ce puteti asculta aici: http://www.youtube.com/watch?v=Kg25Iq9NscY
In paralel cu muzica, versurile si comportamentele pe care le digeram la eveniment (si aici nu mai adaug nimic; individul acela acopera destul de bine "neajunsurile" societatii nostre), imi aduceam aminte de frumoasele scrieri ale lui Vlahuta despre locurile acestea pe care s-au intemeiat Romaniile. Vorbea Vlahuta despre ceva ce nu mai avem sau avem, dar arareori si din loc in loc. Vorbea despre iubirea tarii asteia "oropsite", despre lupta pentru pamantul de sub picioare, despre sudoarea siroind de pe frunti, despre demnitatea romanului si plecarea capului in fata Lui Dumnezeu. Ne spune frumos, printre bogatii de cuvinte ce descriu formele pamantului, apelor, padurilor ca omul era candva patriot si credincios. Iar eu ma intreb unde mai gasim aceste doua lucruri in acest moment.
Sunt unele zile cand orice in jur pare mizerabil. E o mizerie micro, a fiecaruia dintre noi, si una macro, a lumii. Aceasta din urma e inspaimantatoare si de-a pururi. A fost desfrau, s-a gresit, s-a calcat stramb, au fost calici si superficiali, au fost cruzimi. Dintotdeauna. Fiecare veac cu pacatul sau. Si de fiecare data, cu cat inaintam cu toate ale lumii (tehnologii, inteligenta, cultura, civilizatie etc.), unii ajung sa se intrebe: "cat ne mai rabda Pamantul?". Fiecare generatie cu "intrebatorii" ei.
Cu cat repsect pleca omul la biserica, cum isi inchina umerii si fruntea seara de seara si se ruga pentru binele tarisoarei lui. Acum se inghesuie lumea pe la moaste, se calca in picioare, se ridica biserici - locuri de negot si de umflat buzunare.
Cu cata ravna, barbatie, inflacarare lupta romanul pentru bucatica lui de viata. Si pleca cu mainile goale, cu unealta de lucrat pamantul si se supunea unui Mihai Viteazul, unui Stefan cel Mare. Acum isi cumpara masini, dau din coate, se fura unii pe altii sau lucreaza in internationale si uita ca au familii.
Cuvantul "a imbarbata" pierde din sens pentru ca si cuvantul "barbat" pierde din sens. Patrie, glie... aproape ca nici nu mai exista. La scoala se invata "religie", nu cum sa te impartasesti si sa te rogi in linistea ta Lui Dumnezeu.
Si asa castigam ceva nou, mereu nou (pentru ca suntem ahtiati de nou), dar pierdem ceva "vechi".
Si melodia:
Si melodia:
4 comentarii:
Mie toata manifestarea aia mi-a parut un fel de ghiveci patriotico-cultural. Sau saorma culturala cu de toate, dupa gust. De la folclor la hip-hop, la reggae, ceva jazz, un pic de chill si niste rock. Genurile astea pot coexista, dar parca nu chiar asa. A, manelele mai lipseau, ca si alea sunt in limba romana. Sigur, intentia a fost buna, punerea in practica insa, mai putin. Poate la anul va fi mai bine.
Am sa-ti dau un raspuns, dar nu prin cuvintele mele. Am descoperit pe marele "internet" acest articol. Ma va completa in ceea ce am vrut sa spun, poate cu mai multa credibilitate:
http://foaienationala.ro/interviu-tudor-gheorghe-numai-noi-navem-voie-fim-naionaliti.html
Eu cred ca daca intrebai publicul de la acea „manifestare” de ce s-a ales 31 august drept „Ziua limbii romane”, nu stiu cati ar fi stiut sa-ti raspunda. Mai mult, daca intrebai ce s-a intamplat pe 24 ianuarie 1859, s-ar putea sa fi dat peste raspunsuri surprinzatoare. Altfel, ideea a fost buna, cum am mai zis, dar la punerea in practica mai e de lucrat. Sper ca la anul sa iasa mai bine. Nationalismul e o treaba, sa confunzi Romania cu un fel de echipa sportiva careia sa-i fii fan, e alta treaba, zic eu. Apoi Tudor Gheorghe imi pare un patriot usor supra-evaluat, ca si Dan Puric, dar iarasi e doar o parere. Pe la inceputul anilor 90 era mare fan Ion Iliescu caruia ii facea propaganda (http://www.expresul.ro/index.php?articole=1&rubrica=14&id=5957) Ii da inainte cu perioada interbelica, dar era viata grea si atunci. E interesant si ce spunea Octavian Goga acum multa vreme, se pare ca prin 1916 : „Tara de secaturi, tara minora, cazuta rusinos la examenul de capacitate in faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hotii improvizati astazi in moralisti, ministrii care s-au vandut o viata intreaga, deputatii contrabandisti. Nu ne prabusim nici de numarul dusmanului, nici de armamentul lui, boala o avem in suflet, e o epidemie infricosstoare de meningita morala”.
Ei, bine, e de discutat cu carul pe baza subiectului. Si nu zic ca sunt de acord cu tot ce spune domnul Tudor Gheorghe, dar atingea el niste puncte slabe. Oricum, a recunoscut omul ca nu e un sfant, cum nu e nimeni pe pamant.
Da, din pacate nu prea mai stim ce e cu noi, dar poate la anul va fi mai bine. Poate ca generatia noastra o reusi sa faca ceva, desi cred ca ne-am dat seama cat de greu e sa faci lucruri de calitate pe "acilea".
Trimiteți un comentariu