Daca va intrebati care e legatura dintre "Agonie si extaz" si München, nu o s-o gasiti decat intr-o decizie a noastra dintr-o zi, cand am ales sa schimbam Florenta cu mai sus numitul oras, pentru cateva zile de vacanta.
Cu ceva eforturi si dupa ce am mancat aproape numai sandvisuri pe la serviciu strangand cureaua pe cat posibil, am reusit sa imi "fac plinul" pentru a vizita "Munich"-ul in decembrie. Am cumparat biletele de avion exact cand planurile tarifare se schimbau spre mai scump. Asta nu a insemnat ca mie avea sa imi fie mai putin frica sa ma inalt din nou la 10 000 de metri.
Am marcat ziua plecarii cu un noroc care ma astepta proaspat in mijlocul trotuarului. Nici ca am vazut in preumblarea mea cu trolerul pe trotuar ca ma invarteam in jurul unei "facaturi", pana cand nu am simtit ca mi-am blagoslovit gheata. O doamna care m-a vazut a izbucnit in ras si am facut la fel.
Cand am ajuns cu picioarele pe pamant nemtesc, multumind inca o data in gand ca am ajuns intreaga, ne-am postat in fata unei masinarii ce parea a fi o chestie electronica pasibila sa emita bilete, ignorand prezenta telefoanelor roz de o parte si de alta. Ne-am holbat cateva minute, uitandu-ne pe toate partile la un mic ecran cu cifre, spre deliciul si mirarea oamenilor din jur care nu pricepeau de ce ne perpelim noi in jurul lui. Vazand ca nu ne duce capul sa deslusim misterul aparatului, ne-am dus sa cerem ajutor la un domn. Om umblat in lume, englezul si-a dat seama ca noi stateam in fata unui amarat de telefon public care nu avea sa emita bilete in veci pentru romani picati de pe luna, asa ca ne-am dus sa deslusim problema la informatii, ceea ce trebuia sa facem de la inceput. Un tanar ne-a ajutat sa ne procuram tageskarten-urile, dupa care am poposit intr-un tren ce parea mai degraba a fi metrou. Langa noi, din intamplare dar si din noroc, s-a asezat o doamna din Timisoara, venita sa munceasca in München de vreo 16 ani. Am aflat ca platisem pe un bilet de o zi cat puteam plati pe unul de 3 zile, dar am zis sa ne vedem noi la hotel si apoi mai vedem.
Camera care ne-a facut primire dupa ceva ratacire, cam inghesuita asa, avea un televizor cocotat in praznic, gata-gata sa isi ia avantul si sa pice peste noi. In baie nu puteai sa stai decat in diagonala pe toaleta, sa nu cumva sa dai cu capul de perete, iar manerul de la care se tragea apa avea un chitibus. Receptionerul, cu accent de englez aristrocrat, ne-a lamurit ca trebuie sa apasam cu nadejde pe el pentru a se declansa si am rezolvat si treaba asta, constand ca odata cu apasarea, se zguduia toata camera, inclusiv a vecinului. Sa specific ca intre timp ne-am si blocat in lift, motiv pentru care, mai apoi, am folosit numai scarile?
Contactul cu orasul a fost unul firesc. Ma simteam ca acasa, numai ca intr-o acasa ingrijita si curata, oriunde m-as fi aflat: de la cartiere centrale, la cele marginase. München-ul este un oras in care poti respira, in care nu se aud claxoane, bubuieli si injuraturi, unde nicio cladire nu are pereti scorojiti. Arareori dai peste vreun zevzec care isi spune naduful. Oamenii sunt placuti, uneori chiar iti zambesc cand se vad fotografiati. Firile cele mai vesele, insa, ne apartineau tot noua si nu de putine ori lumea a zambit impreuna cu noi, cat timp ne aflam in metrou sau in tren. Se spune ca nemtii sunt reci; ei bine, in acest oras, lumea nu e asa.
Avand in vedere ca, in prima seara, am dat 3.5 euro pe o apa in centru, m-am lecuit de la a mai incerca orice imi facea cu ochiul pe la cabanutele cu mirosuri imbietoare. Asta nu m-a facut sa ocolesc un pranz intr-o taverna de-a lor pentru ca atmosfera dintr-un astfel de restaurant iti prezinta Germania pe tava. Aici, oamenii se cunosc intre ei, toti comanda bere si mananca bine, printre aburi care plutesc intr-o atmosfera ce te moleseste si te incanta, in acelasi timp. Noi am comandat ceva mai usurel: o supa bavareza care nu este altceva decat o zeama de ceapa cu muulte crutoane umflate in ea, garnisita cu firicele de ceapa coapte si dulcege, pe deasupra. Nu ne-am dat in vant dupa gustul ei, dar ne-a incalzit gatlejele si am incercat ceva autohton. Nu mica mi-a fost mirarea cand unul din cei 3 indivizi cu care ne-am asezat la masa (locuri mai erau libere, chiar daca mese nu) a facut un semn cum ca persoana de langa mine nu ar fi in toate mintile pentru ca serveste ceai. Domnul cu pricina, la vreo 70 de ani asa, avea insemnate pe cartonasul de sub halba de bere vreo 5-6 liniute care reprezentau numarul de halbe pe care le avea la bord. Restul era magie: chelnerite fasnete si frumoase, imbracate in costume populare, miresme si sfaraituri ce veneau dinspre bucataria din apropiere, saluturile prietenoase dintre clientii casei, caldura plutitoare ca pledul lui Mos Ene. Am iesit de acolo cu un miros puternic de mancare impregnat in haine, dar multumita ca, intamplator, am ales cel mai fain loc posibil pentru a incerca ceva din gastronomia müncheneza.
Ce mi-a placut la ei foarte mult a fost metroul. Era din cele vechi, cu lemn in interior. Parca ma inapoiam cu zeci de ani in urma si asteptam sa iasa de undeva cineva care sa strige: "la bulivar, birjar!", desi ne aflam sub pamant la o adancime considerabila. De altfel, reteaua lor de mijloace de transport in comun este excelent pusa la punct. Cel mai rar circula autobuzele si cand spun rar, apoi sa ma credeti.
Curios este ca toate magazinele se inchid la ora 20 si se tin de cuvant oamenii. Intr-o seara ne-au scos afara la propriu. In aceeasi seara in care un domn simpatic a inceput sa rada de felul in care sughitam. Nu prea imi dau eu seama de ce sunt comica cand sughit, dar daca toata lumea are aceeasi reactie, am motive sa cred ca uneori sunt de rasul lumii.
De fotografiat am fotografiat oriunde ne-a taiat capul, singura reticenta intalnita fiind la o scoala, unde o doamna a venit si mi-a facut semn ca nu e voie. In centru sunt multe piete ce comunica prin zone pietonale si strazi neaglomerate. Oamenii nu prea se disting pentru ca nu se vor distincti. (Dar va spun eu ca barbatii sunt infinit mai draguti decat femeile, fizic vorbind.) Ca esti bogat sau sarac, este totuna, ca atitudine. I-pod-urile, I-pad-urile si I-phone-urile sunt la ordinea zilei, dar nu vorbim de opulenta. Si daca e sa punem embleme orasului, hai sa trecem bicicleta la rangul cuvenit. Totusi, au si ei toaletele lor urat mirositoare in pasaje sau betivii intorsi duminica dimineata din cluburi pe 7 carari, lipsa de concerte pe strada, de vivacitate in mijloace de transport si de colinde in aeroport.
Data viitoare cand voi vizita Germania, va fi mai la nord pentru a putea face o comparatie. Si inca ceva: cand va veti intoarce in tara, veti incepe sa faceti comparatii.
In incheiere va doresc un an cu zile senine, cu iubire si implinire. Sa fiti sanatosi si voiosi!
Data viitoare cand voi vizita Germania, va fi mai la nord pentru a putea face o comparatie. Si inca ceva: cand va veti intoarce in tara, veti incepe sa faceti comparatii.
In incheiere va doresc un an cu zile senine, cu iubire si implinire. Sa fiti sanatosi si voiosi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu