(Fotografia nu imi apartine)
Pe Iulia Mitrea nu o stiu decat un pic, dar o simt. Mult. E fascinanta in delicatetea ei, in maruntisul ei de trup din care strabate lumea o voce. Si nu stii cum nu se frange cand ii ies din pieptul mic acele ganduri puternice, acele note sigure si gingase. Te pierde si te face sa te indragostesti de ceea ce vezi si auzi. Am ascultat-o in subsoluri infumurate de-a binelea alaturi de Titus Constantin, Mircea Baniciu si altii, iar de curand a fost un concert intim intr-un studio de fotografie, cu umbre pe pereti, cu caini latrand, cu emotii de apus. Am simtit ca e ceva jucaus la mijloc si am purces. Simplu.
Ana Neacsa: Cantul... De unde il ai?
Iulia Em: Sunt un om binecuvantat: stiu si simt asta in fiecare zi de cativa ani incoace. Uneori ma intreb ce am facut ca sa merit acest dar, de ce muzica, de ce glasul si nu alt instrument, de ce am inceput sa compun muzica doar acum? Exista un scop, sigur, dar nu-mi bat capul.
Un alt raspuns ar fi ca parintii, rudele, familia in care am crescut iubesc arta si canta frumos. In calatoriile noastre cu masina inspre bunici, la mare sau alte locuri cantam tot ce ne aminteam. Cat de mult.
Ana Neacsa: Un glas ingeresc si o inima de copil care insenineaza sufletele. O frumusete care rasare in zambete delicate. Asa te vedem dupa un concert de apartament dupa care am plecat nemaiatingand pamantul. Asa te vedem si acum. Stii de unde vin si unde duc toate aceste vraji mestesugarite la jumatate?
Iulia Em: Este fascinant (pentru mine) de aflat cum ma percep unii oameni, cum ma vad ei, chiar fizic. Eu nu pot decat sa iti multumesc pentru asemenea complimente, draga Ana. Imi dau aripi...
Sper ca am inteles intrebarea ta si pot sa iti spun ca simt, gust, pulsez de fiecare data altfel pe scena. Am descoperit secretul. In primul rand, lucrez doar cu al meu corp si predomainant cu partea lui anatomica, asa ca orice detaliu influenteaza cantul (somn, mancare, sanatate etc.), ca sa nu mai vorbim de starea emotionala care are cea mai mare importanta in cazul meu. In al doilea rand, grupul de oameni prezenti la un eveniment este unic, irepetabil, ceea ce-l face sa se tranforme pana la urma intr-un miracol. Iar eu sunt atat, dar atat de mult recunoscator pentru fiecare suflet ce vine sa ne asculte.
Ana Neacsa: Muzica... Dar mai e si altceva care face din tine un om asa deschis si jovial, asa gingas si luminos ?
Iulia Em: Iubesc. Si consider ca viata este sacra indiferent de formele ei.
Ana Neacsa: Cum se nasc versurile, sunetele ?
Iulia Em: Intotdeauna mi-a fost dificil sa vorbesc despre mine si simt o retinere in a marturisi despre "copiii" imaginatiei mele (pentru ca percep aceste albume ca asemenea entitati). A fost nevoie de curaj in primul rand. Si incredere. Apoi putina rabdare si sinceritate absoluta. Fiecare cuvant al cantecelor reda o bucatica din viata mea, roz sau albastra (de cele mai multe ori e galbena). Simt nevoia sa o exprim intr-un fel, dar inainte de a pune pe hartie vreun cuvant, muzica este cea care primeaza. Ea apare prima oara prin joc si cand inchid ochii, de cele mai multe ori.
Ana Neacsa: Cine esti acum ? Ce va fi ?
Iulia Em: Sunt un om sincer, orientat spre bine. Nu bun, ci orientat... Ce va fi? Studiu, multa munca. Nici nu conteaza in ce se va concretiza in final, atat timp cat fac ceea ce imi aduce liniste, energie si impinire spirituala in acest moment din viata. In plus, ce va fi deja este: cantece interpretate ce au ramas imprimate pentru totdeauna si albumele la care lucrez. Reprezinta urme, nu dovezi (cum spunea cineva) ale trecerii mele pe aici.
Va las cu muzicile, dar mai cautati!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu