vineri, 10 mai 2013

Vagabondul (8)


Si-a luat trei ori sapte libere sa fuga la Sherlock. Sa respire, sa caute altceva. Mi-a aratat jurnalul lui:

"Multa culoare...
Lume agitata.
Sarbatori !
Metroul zburda.
Strazi curate, aer rece !
Sunet de pasi !
Un jamaican se imprieteneste cu mine !
Noaptea in N-uri.
Exact ca la noi.
Senzatie de milioane in double. Esti regele soselelor si nu iti sta nimeni in cale !
Un coleg reintalnit dupa 11 ani. Cat de fericit a fost !
Paradisul tuturor copiilor ! M and M's
Aparatul plange. Eu rad !
Multumesc pentru ceai !
E clima aiurea aici."

"Toata lumea stie...
Lumea cu ochi:
Trenul oricum duce unde vrei tu.
Toti se cred pe Broadway, unde fiecare secunda conteaza.
Nebunia altora
Tot curcubeu esti :))
Ce vina ai tu ca altora nu le convine cand apare curcubeul ?"

"O bere buna.
Intins
Si Rose of Jerico in casti.
Lipsesti tu, dar nu conteaza.
Gandul face multe.
Asta e muzica de nebunie."

"Muzica sa am si unde sa dorm.
Caldura e din plin.
Ideea e ca imi place locsorul tau...
Foarte mult.
L-ati aranjat asa cu suflet.
Miroase frumos.
Lumina este calda.
Cartulii.
Chestii multe.
Dezordinea e cea mai frumoasa ordine."

"Las ca vin si vedem cum facem si te innebunesc...
Si pe tine
Sau te-am innebunit de mult ?
Sau erai asa ?
:))))
Si ii innebunim pe nebunii astia din nebuna asta de comuna. :)))
Tu stii franceza.
Ma inveti si pe mine nebuna asta de franceza.
Ma duc sa beau si eu o nebuna de cafea
De nebun singur pe aici
Si cu tine-n gand."

"Eu ma bucur de ceea ce e
Pentru ca e.
Esti.
Sunt.
Suntem.
O sa fim.
Visele le facem realitate.
Realitatile mele-s mai frumaose decat visele atat timp cat am oameni frumosi ca tine langa mine."

"Somn usor, omul lui Dumnezeu!"

...

A plecat apoi iar. O noapte si-o zapacita de zi in Vama. Cu inima cat un ghem, doar atat. Inainte de asta o expozitie de pictura, iesit pe Bastilia, plimbat prin cartier in miez de noapte cu o pasare cantand si visat la viitorul realitate, alergat viteza pe strada de mana cu alta mana si depasit pe sine, intalniri cu oameni, diverse, covrigi mancati pe tejgheaua unui atelier de pielarie ascultand tainuiri politice pe care nu le-a inteles, iesit pe munte, o salata buna la Bolintin, un rasarit curcubeu si racoros... Si cum sa nu-ti doresti sa prinzi rasaritul in Vama si sa dansezi cu lumea pe plaja zgribulita? Sa vezi cum se coloreaza movuliu cer si ape, sa asculti marea cu roua, sa mananci cartofi prajiti cu ou si cascaval prelins intre felii coapte la Bibi dupa 4 saptamani de boroghine, sa privesti la pictorul barbos si albit de sus, sa bei un ceai la sapte si sa dardai pe muzica ce ingana rasaritul, sa saruti cu ochii, cu zambetul, cu sufletul si abia mai apoi cu buzele. Sa adormi pe plaja si sa ramai cu urme de degete pe pieptul mic, sa dormi ca un prunc dupa care sa te trezesti dincolo de mori de vant in niste chei, cu oite, cu flori galbene, cu lan de verde, cu lac cu pastravi, cu rulota alba si casa de lemn indoita, cu vant uscat si gand de port, de Liman? Cum sa nut-i doresti sa ajungi acasa obosit, adormit, ars, linistit, transpirat si sa-ti doresti sa o iei de la capat?

Si-n Alicante. Cu sal pe umeri si bicicleta pe faleza, cu oameni alergand cu pescarusii diminetii. S-a reintors la magazinul cu genti din piele. Una pentru el, alta pentru mama, alta pentru cine conteaza. A fost la pescuit cu tata. Nu a mai facut demult asta, de cand era mic si i se spunea ca ingerii zboara dimineata pe mare. Sa se duca sa-i vada. A prins o alga, nicidecum un peste. A ras de el incontinuu. A adunat pietricele colorate si le-a pus intr-un pachetel de piele pictat. Sa le aduca acasa, cu drag. A fost la carnaval. Cu bomboane care zburau pe strazi. Cu copii cu guri cascate. A prins si el una, ce daca nu-i copil de-o schioapa ci unul de aproape doi metri? La bisericuta din deal, erau oameni cu lumini. Pelerinaj cu lumanari rosii. Umbre cu flori se conturau pe pereti. Slujba era in doi peri. Hai trei. In orasel mirosea a iasomie si salcami, pe lac se adunau nori negri si vant de furtuna. Au trecut, nu a venit ploaia. Pescuit... ce dor mare!

"Cum de si-a luat tata geaca de motociclist? Cum de scrie mama povesti de dragoste de o viata?" In gand, bucatele, bucatele in fiecare seara. Doamne, cat de minunat!

(Cu multumiri pentru idei si texte oamenilor dragi)

Niciun comentariu: