Poate ca nu-i a patra. Oi fi numarat de doua ori? Ahh... Poate-i a cincea si am uitat! Zici tu asa? Mmm... mai bine lasa!
Si cum ziceai ca sunt? Ca atunci cand sunt in bratele tale? De mod, de timp. Frumos - putin spus.
Ce gust are? Fin. De-mi zboara visele. De-mi pun tot sufletul si rascolesc un camp de spice. Si vin altele si mai si. Sarat, de bicicleta. De amaretto de cuvinte adunate si apuse cu reflexii pe peretii paharului care a facut poc. Sa zboare de la asa inaltime, sa se ciocneasca intre ele si sa faca flori. Asa as vrea.
A nu stiu cata pietricica cu gust de compot. Si cu varfuri de palme gadilate, pline de vant din toate directiile.
Cum e furtuna acolo? Cand? In dimineata cu glas de copii? Am intrebat cum. Pai e de la etaj si de zdrobit de zambete. E de oprit pe perne multe. E de inotat cu acvarii portocalii. N-am cu cine... vorbesc aiurea.
A patra pietricica e ceva intim. Dar cum de mai stiu sa numar dupa ce am adunat un cos plin ochi cu licurici de pe un camp violet? Pai cred ca simt ce simte cand transmit. Da, e cel mai bine spus.
Navigam in tot felul. Si, totusi, e minunat sa gasesti motivul pentru care sa pui ancora si sa te odihnesti. Apoi sa continui cu nesat cu velele in aer.
A patra pietricica cu buzunare de Gavroche. Haimana ca si mine, mazgalita intr-un oras. Si cum fura haimanaua carti, n-ai vazut! Si mi le aduce mie, auzi la el! Vina - ce dulce moment indoit si nesemnat!
Pietricica asta are licheni pe ea. Si e o harta pe care o vad in desenul asta. Una care incepe sa numere de la sapte si sa spuna: "soarele rasare de doua ori pe zi". Una mie, una tie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu