Va inchipuiti ca am putut sa plang la finalul primului volum din "La Medeleni"? Si nu oriunde, ci la metrou. Si nu oricum, ci cu lacrimi care au inceput sa mi se scurga din nas, in vazul unei doamne ce ma privea si se intreba ce necaz am eu de dau apa la soricei asa, la prima ora. Amarata, am inceput sa caut prin geanta o urma de servetel. Stiam ca nu am, dar gestul conta. Maneca a fost salvarea. Mai apoi, dezechilibrata de mersul in dodii al metroului, dar si de supararea cu moartea lui Mos Gheorghe, am "imbratisat" un rocker care zambea satisfacut de baletul meu fara noima. Mai am si eu momentele mele penibile. :D
Saptamana trecuta, batranelul cu flori din Pipera avea numai lalele rosii... mari. In gri si verde, o pensula lasase o dara de rosu. Si miroseau asa bine. Mmm...
In poienita plina de flori s-au adunat si acum barbati si baieti la un fotbal. Cu porti improvizate din crengi, pe maidan s-a incropit jocul din echipe ad-hoc, incomplete, colorate ca un camp de flori. Cu praf pe adidasii jerpeliti, cu burta plina de dupa masa de dimineata, piesele de pe teren se miscau voios. Eu si domnitele din familie am incropit un volei cu reguli proprii, cu care am mai intins incheieturile intepenite prin birouri sau pe la muncile casnice. Aer adiat, nasturasi si papadii, o mama ce alerga prin padure dupa toporasi (a mea), soare bland si bucuros de o asemenea zi a Invierii, strigate aspre sau tinere de pe terenul chelit de iarba maruntica, ocazii ratate, mame cu tanci prinvindu-si cu mandrie sotii in actiune: cam asa arata prima zi de Paste si in copilaria mea si asa a aratat si in acest an. Plamanii se umpleau de oxigenul din padurea de alaturi. Copiii isi vedeau de biciclete, altii erau "copii de mingi" in spatele portilor, cate doi isi aruncau sepcile in sus, intr-un soi de "viva" nerostit, fetitele isi urmau tatal in teren nestiutoare si erau luate pe sus si readuse pe margini.
Sub soarele bland, pe pamantul putin crapat, spre seara am asezat o masa mare, la care ne-am adunat 9 persoane, cu o friptura la gratar ce a mocnit cu mirosuri bine cunoscute si s-a inviorat cu salate colorate. Ore in sir, pana cand soarele s-a ascuns si a a lasat loc racorii, am tot povestit despre tinerete si batranete, prezent si trecut, laolalta cu apusul. Ne-am perpelit pe nasuri care au inceput sa protesteze apoi, cu inrosiri buimace, dar toxi-infectia mea alimentara tot nu a trecut. De 6 zile nu imi da pace, dar ii vin eu ei de hac.Cu pijamale noi aduse de iepuras si lasate pe pat (asa e traditia la noi - sa purtam ceva nou in ziua de Paste), in lenjerii parfumate si racorite o zi pe sarma de afara, Invierea ne-am petrecut-o in asternuturi, de data aceasta. Totusi, ca in multi alti ani, am cantat si de data aceasta Prohodul, in seara de vineri, molcom si linistit, urmarind ghidusa greselile cantarii pe 3 voci, in "cetele enoriasilor" si sanctionandu-i in gand pentru neatentie pe cei ce luau notele aiurea sau nu cantau bine versurile.
Am fost pe la morminte, podidindu-ma plansul la locul de veci al strabunicii si i-am spus mamei, ai carei obraji incep din ce in ce mai mult sa semene cu ai strabunei:"-Uite, maica are in jur toporasi, crescuti asa, la "intamplare!".
Am mai spus si cu alte ocazii cat de bucuroasa era sa ne primeasca primavara cu buchetele de toporasi, adunate de noi de pe marginea drumului. Ii separa in cescute si isi umplea camaruta curata ca o floare de narcisa. Dumnezeu a avut grija si de aceasta!
Lumea vine in Vinerea Mare la mormite sa aprinda luminite pe muchii de ceara, sa planteze sau sa puna flori in glastre, sa dea de pomana copiilor pofticiosi de dupa postul cel lung, rudelor sau nevoiasilor. Ouale vopsite in rosu au poposit in bucataria bisericii plina cu paini si alte asemenea ovale spoite sau nu pentru a fi date oamenilor, in seara de sambata spre duminica, odata cu painica stropita cu vin, numita "Paste".
Mormantul unuia dintre ctitorii bisericutei noastre, aflat la intrare, pe stanga, te "umileste" cu simplitatea lui: o cruce de lemn, acoperita cu o coronita din brad si flori, marginit de marmura neagra. Atat si-a dorit. Un om care s-a intors la timp (asa as zice eu, poate gresesc) din greselile vietii, din avantul avutiei, intr-un inceput de declin al belsugului, stiind sa incropeasca o bucurie si un mare bine comunitatii. Paradoxal, a murit in urma unui soc facut, crezand ca, de fapt, sotia lui murise. O gasise lesinata in casa. Si tot paradoxal, muncind cot la cot cu oamenii, a cazut de pe clopotnita bisericii, atunci cand era in constructie, in cap. Atunci a scapat.
Gradinile din copilarie s-au umplut de vile sau sunt pecetluite cu anuntul "De vanzare", casele vechi se darama sau sunt locuite acum de alte suflete, noi garduri strajuiesc parcelele inverzite. Doar florile Pastelui vegheaza sa infloreasca, in fiecare an, in aceleasi loc, in acelasi timp cu sarbatoarea aceasta mare si sa lumineze beznele ca niste lumanari din ceara alba, pura. Drumul lung e acum unul scurt. Ce era mare, acum e mic, la fel ca si pernele ale caror fete le schimbasem de dimineata si imi dadeam seama cat de grele si magnifice mi se pareau inainte.Din florile ce se tin pe masa pe sub care lumea trece in dupa-amiaza de vineri, dupa ce m-am miruit, am primit si eu una. Mami mi-a spus sa imi pun o dorinta, asa ca, atunci cand m-am apropiat de baietelul care le impartea, imi doream una mare si frumoasa, sa fie o dorinta pe masura. Si tot ochind cu privirea o floare asisderea cu planurile mele, vad ca se desprinde din buchet una micuta, o narcisa galbuie asa... curios. Dar, floricica mea nu era oricare ci, in loc de una, avea trei flori, toate rasarite din acelasi muguras, aparute una cate una sub privirea mea uimita. Cine cunoaste narcisele, stie ca numai o floare creste dintr-o tulpina, si tot numai una infloreste. Am zambit cu tot sufletul: pestisorul meu auriu era o narcisa ce imi oferea 3 dorinte mari si late. Mi-am pus doua. A treia a ramas pentru mai tarziu.
Verisorul meu de 8 anisori canta intr-o zi, din toti rarunchii "Ti-am dat un inel" si alte cateva versuri de Holograf. Crezand ca e singur prin casa si nimeni nu il aude, dupa o partida de dat din cap pe hip hop, si-a luat rolul de cuceritor in serios si a inceput sa cante odata cu melodia, versurile cele frumoase. Noi toti am dat sonorul la minim la televizor si da-i si asculta cel mai simpatic concert live.
La planificarea pentru masaj, am tras biletul cu numarul 1. Alt noroc, si eu care ma consideram o ghinionista. Si uite asa au trecut cateva zile pline, calde, mangaietoare ca si mainile parintilor. Simt cum incep sa imbatraneasca nitelus si mi se rupe sufletul dar, cu voia Lui Dumnezeu, o sa mai fie vreme multa sa ne bucuram de asemenea momente, rare dar ca niste baterii pe termen lung.
Pentru ca nu stiu cum se numeste noua melodie de la The Mono Jacks pe care as recomanda-o, ma reintorc la o "veche iubire": http://www.youtube.com/watch?v=n4KrOOm8Nj8
2 comentarii:
Hristos a Inviat! M-a impresionat povestea asta, scrii frumos :) Asa ca iti trimit salutari si ganduri bune.
Adevarat a inviat!
Multumesc. :-)
Trimiteți un comentariu