Cea mai frumoasa parte din mine

Avem cu totii o parte frumoasa. De la normal la nebun, de la mediocru la intelectual, de la rrom la roman, de la mine pan' la tine.

Este cineva care ne ajuta sa o facem si mai frumoasa? Este un el, o ea, care sa ne ridice parul pe noi printr-un gand, printr-o mangaiere, printr-un cuvant? Este o melodie care sa exprime toate cate gandim alaturi de viata?

Cea mai frumoasa parte din mine se modeleaza inca. Exista oameni minunati, care n-au habar ce rost au in viata noastra, pentru care am scos la iveala tot soarele din noi, toate florile de iasomie. Chiar daca gresesc. Si exista dorinta, straina de altii, de a fi cat mai frumosi in interior, de a lasa rautatile pe seama altora. Eehh... "multi nu vor intelege, putini vor pricepe". Poate ca mai trebuie cel putin 30 de ani sa mi se dea dreptate.

Exista oameni langa care suntem noi insine, cu care totul vine de la sine. Acestia sunt prietenii. Exista oameni cu care calculam, ne temem, dam si cerem, ne suparam, avem gelozii, iscam tensiuni, avem pasiuni, momente de liniste si de apropiere. Acestea sunt fiintele iubite, fata de care nu vine intotdeauna totul de la sine. De ce? Cred ca e o eroare a vremurilor... dintotdeauna. Daca totul ar fi chiar asa cursiv, ar fi doar amici, poate. Fata de toti, insa, vrem sa ne aratam partea cea mai buna, uneori sincera, alteori nu.

Chiar si fata de straini vrem sa fim buni. Cuvantul a degenerat in "cool", "ok", dar eu zic ca la baza este altceva pe langa mandrie, dorinta de a fi apreciati. Nu fac caz, nu ma laud, dar imi iese destul de des in cale ocazia de a face bine. Asa se intampla. Ma gandesc ca face parte din menirea noastra, a oamenilor, sa ni se iveasca in cale ceva in mod constant.

A fost din nou seara de Sanziene la Mina Minovici. Atmosfera feerica. Trebuia sa imi visez alesul in noaptea aceasta, dar eu l-am visat pe Florin Piersic Junior. De unde nu stiu, dar se pune? :-)

Oare de ce barbatilor le e rusine sa ofere acum o floare? Am observat un gest al unui tip care i-a oferit in treacat o "sanziana" prietenei, trecand pe langa ea, fara priviri in ochi. A mers inainte, dupa care s-a intors sa ii vada zambetul. A ocolit, insa, reactia de moment. Inainte era natural sa fii romantic, acum e o rusine. Rusine sunt si manierele. Rusine este sa curtezi o femeie si sa nu fi tu macho care este curtat de "n" exemplare cu fusta. Si ma uitam asa, la dl. Mironov, cum isi conducea sotia, cum o tinea de spate, cum o ocrotea, cum o lasa un pas in fata cand trecea prin multime. Eeii... unde sunt vremurile acelea ale cochetariei?

Am reintalnit pe cineva din Republica Moldova si tocmai spusesem ce dor imi e de graiul acela. Zau ca nu inteleg pe bucurestenii cu ura pentru provincie sau pentru moldoveni. Am ascultat reactii foarte urate care m-au mahnit. Nu-i loc de romani prin capitala, ce sa-i faci?

Dar hai sa ascultam piesele care m-au inspirat sa scriu despre acest lucru.
Alexandrina Hristov - "Cea mai frumoasa parte" http://www.youtube.com/watch?v=vp-9axzmJZg&feature=related si "Maria"
http://www.youtube.com/watch?v=AFYW2ZTJVqM

Subiecte incomode

In personal dai peste tot felul de oameni, de la cei simpli, la cei... complicati. Navetisti, intelectuali anonimi, studenti, batranei cu dor de munte sau de liniste, oameni care se duc in vizite la rude sau prieteni, prost sau bine crescuti si lista continua.

Intr-o dimineata, vecine in "pensionar" imi erau doua doamne plecate in vizita la rude (sa zicem), care discutau despre casnicie si relatiile tinerilor de acum si aud o replica din partea uneia, care m-a pus pe ganduri:

"-Tinerii din ziua de azi stau prea mult sa se cunoasca si dupa cativa ani isi dau seama ca nu se potrivesc. Ce le trebuie atatia ani? Pe vremea mea..." Replica e putin slefuita, limbajul era mai din topor. Prima data am avut o atitudine respingatoare fata de acea femeie, pentru ca era asa, prea "barbata" in exprimare, dar ideea aceea nu era departe de ceea ce gandeam eu.

Da, inainte femeile erau luate de fragede de la parinti si se trezeau intr-o casnicie unde deveneau casnice, mame si sotii. Certuri, educatie precara, chiar batai, nepregatire pentru viata. Da, erau aspecte negative, care se puteau sau nu intampla. Casnicia, insa, era sfanta, sau altfel spus, bine inradacinata. Ce se facea nu prea se mai desfacea, oamenii se bagau in hora si jucau, cum zice o vorba romaneasca. Vorbesc despre parintii nostri. Da, au facut si ei parte din acea generatie.

Si am rezultat noi, generatia "civilizata" care, cu atata educatie / intelectualitate si atatea studii, sfaturi si articole, retete de urmat de prin toate cotloanele virtuale, avem nevoie de pregatire indelungata, de ani de cunoastere, de ani in care sa ne testam compatibilitatea cu cel de langa. Ajungem ca dupa 7-8 ani sa ne despartim pentru ca e mai simplu asa si pentru ca "cel de langa" nu era cea mai buna alegere. Si o luam sau nu de la capat, cu depresii, frustrari, sechele si "lectii" invatate. La ce bun? Sa ne dam seama ca oricum cineva nu se va mula perfect cu personalitatea noastra, lucru pe care il stim de cand mama ne striga de la joaca pentru ca trebuia sa ne ducem la somn si noi inca mai trageam de timp sa mai ramanem? Sau sa pricepem ca viata oricum nu e roza, discutii si neintelegeri oricum vom avea, compromisuri oricum vom face si de luptat tot va trebui sa luptam daca vrem sa tinem fraiele astfel incat sa ne declaram multumiti si impliniti, atunci cand vom trage linie.

In fond, suntem oameni cu nevoi primare si secundare. Pentru ca lumea asta sa continue, noi ar trebui sa nastem pui vii, cum spune o definitie a mamiferului, din biologia de-a VII-a. Dar unde nastem noi "pui de oameni", in ce conditii, daca noi am ajuns sa facem tratamente pentru a tine o sarcina, daca la tot pasul familiile se destrama, daca lumea este adepta "relatiilor moderne" si daca da, oamenii au nevoie de 7-8-9 ani in care sa se cunoasca si sa isi dea seama ca nu se potrivesc? Unde sunt scopurile, planurile, aspectele pentru care intemeiem o familie, care mai este "baza societatii" (candva, familia), cum mai dam educatie copiilor nostri si de ce lasam pe altii sa se inmulteasca mai mult decat noi - cei ce aspiram sa ne "civilizam"?

Unde e lupta aceea pentru a pastra, a reimprospata, a mentine ceva deja inceput?

Nu sunt adepta unor asumari premature, dar nici adepta a ceea ce vad ca se intampla in jur si, chiar si mai trist, se ofera drept model. Consider ca e nevoie de cunoastere, dar si de un dram mai mare de curaj pentru a porni la drum. Pentru unii o nebunie, pentru altii o corvoada, dar suntem intr-un circuit in care deja au aparut dezechilibre. Lumea se leneveste si pierde esentialul. Ar trebui sa fim rodul iubirii si ar trebui sa rodim iubire.

Miros de fan cosit

Sunt zilele in care seara, dupa ploaie, miroase teiul de te muta cu nasul direct in floarea lor. Si mai sunt zilele cireselor pietroase, ale soarelui cald si ale inceputului de vacanta.

Saptamana trecuta, ajunsa la Pipera, m-a izbit un aer de concediu. "Revedeam" locuri, praf, parfumuri, zambete. Mi s-a facut dor de Apuseni.

Intr-adevar, orice s-ar face, gazonul tuns nu are miros de fan cosit. Si e vremea cand coasele asudate dau de zor iarba jos, mainile intorc cu furcile palele de fan, rasar porcoaie prin gradini numai bune pentru "pitilici", copiii se suie fericiti pe capite, sa le calce si se invartesc de ametesc in varful parului. Aveam oroare de inaltime, inca am, dar ca sa scap de povara caratului fanului, greblatului si trebaluielilor de pe langa cuibul acela crescand de paie, ma suiam sa visez. Te dadeai jos ametit, cu paie in san, in incaltari, cu rani pe picioare, dar cu aer racoros si inflorat prin par si cu marele premiu de a vedea la picioarele tale toata valea cu acoperisurile rosiatice. Bineinteles ca iesea cu discutii legate de cat de bine "calci capita", ca e prea burtoasa sau prea supla, ca e prea inclinata sau prea desantata. Te adapai din varf de furcoi, unde se proptea ori o sticla, ori o cana mai mare cu apa.

Dar cata munca este pana fanul ajunge in pod! Risipit, intors, strans, risipit, intors, strans si tot asa, pret de cateva zile. S-a impamantenit o vorba pe la noi, incorecta, dar cu farmecul ei: "siripit". Depinde cat de darnice sunt soarele sau norul. Lumea palavrageste prin gradini despre o singura treaba. Fetitele aduna din brazdele proaspete "coada soricelului" pentru ceaiul din iarna. Si au doua furcute, dupa marimea lor, facute de bunicul, cu care fac treaba tot pe masura lor. Din lemn. Acum, fierul si plasticul au inlocuit mesteritul uneltelor astora cu care lumea pieptana si dichisea pamantul.

La final, daca nu te alerga ploaia - spaima facatorilor de fan, a gradinilor frumoase dar, mai ales, a stomacului rumegatoarelor unde aveau sa ajunga smocuri de iarba uscata, pregateam o limonada. Tati aducea apa rece de la fantana, iar eu eram retetar cu renume in obtinerea unei limonade cu sare de lamaie si zahar excelente. Asta daca nu aveam sirop din muguri si conuri de brad pe care, in loc sa il pastram pentru tusea din iarna, il alintam in cani cu apa rece.

Ce frumos arata gradinile tunse! O pata galbuie se inalta din firul otavei ce creste molcom si mai crud. Ne luam paturica rosie, calduroasa, cu care ma acoperisem cand aveam varsat tot asa, printr-o vara calduroasa a copilariei si chitara (sau o carte) si ne asterneam cu soarele, sub pomi, la un rasfat. Dormitul in fan nu-i afacere, va spun! Inteapa unde ti-e lumea mai draga si te mananca pielea de parca ar merge furnici pe tine.

Lumea se uita interesant la mine de cand am inceput sa citesc o carte de Noica. Si-or spune ca nu am fata eu de asa ceva. De parca ar trebui! Era ieri o tinerica cu pantaloni scuuuuurti de se vedeau atarnand captuselile buzunarelor, cu casti in urechi, citind prin centrul vechi ceva. Ultima moda, coapse tinere si muschi fini. Ce mai: model de podium. Ea avea fata de cititor? Morala!?

A fost concert Goran Bregovic. Din el am retinut ca mi-a placut mai mult Furdui Iancu. (Mi-am adus aminte de spectacolul pe care l-am pregatit unor francezi, prin clasa I, cu cantecele lui.) Goran a avut treaba sa se certe cu nu stiu cine toata seara ca sunetul e prost, nesincronizarea a stapanit un concert cu versuri latine, pe ritmuri balcanice, cu inflexiuni de manele. Ciorba asta a avut cam prea multe pentru mine, pentru a mai incerca vreodata un concert cu el.

Asa ca mai bine iau o gura de Paolo Nutini, cu o portie maaaare de iubire pentru "mia sorella", ca tot mai culege o floare de tei in plus din copacul ei cu flori:
These streets: http://www.youtube.com/watch?v=swIKGLqIitI&feature=relmfu