vineri, 14 octombrie 2011

Tatal meu


Nu de mult am mai ciocnit un pahar de vin de tara in cinstea tatalui meu. Vinul bun, de la bunicul din Oltenia, rosu si vechi. Tatal meu - acelasi vesel, mereu pregatit sa faca haz de necaz si sa bata palma la glumele mele, ca si cand am fi niste complici. Un zambaret si jumatate.

Cu o noapte inainte sa ma nasc, m-a visat exact asa cum sunt acum: o fetita bruneta si ondulata, cu ochi negri si mari. Mami nici nu vroia sa auda ca o sa mai aiba inca o fata, dar tati isi radea in fericire.

Ii mostenesc rasul si tacerea din unele momente. Cand eram mai mica si nu stiam cum sa rezolv o problema din tema, apelam la el. Pe la ora 1 seara, cand se intorcea de la schimbul doi, ma trezea si imi spunea rezultatul. Stia bine si chimie, dar eu nu am priceput-o niciodata. Sa nu mai zic ca ma batea mereu la cunostinte de istorie si geografie.Tot pe la 1 noaptea ne trezea pentru o felie de pepene. Inca e omul care goleste vistieria si aduna recolta.

Daca ar fi sa il asociez cu ceva, as face-o cu cartile vechi din pod de stiinte reale sau cu avioanele. Da, vroia sa se faca pilot, dar vremurile erau altele. Si ar mai fi politica si cartile lui Pavel Corut pentru care il luam adeseori la rost.

Ce am invatat de la el? Sa iubesc padurea si sa o admir in tacere, sa urc un deal lung cu greutate in spate fara sa ma vait, sa fac si treburi care nu mi se potrivesc, dar necesare, sa nu plec capul si sa nu ma consider inferioara cuiva. Am mai invatat sa bat cuie, sa fac betoane, sa plantez pomi, ce inseamna post negru si sa duci lumanarea aprinsa acasa in Noaptea de Inviere, cum sa ma scald in apa de rau si cum sa recunosc plantele medicinale si ciupercile comestibile. Lucruri marunte, care te cresc mare si descurcaret in viata.

A venit saracutul pana in panzele albe dupa fetele lui. Ani buni. Cea mai mare mandrie suntem noi, cel mai mare respect este pentru familie. Nu e om bisericos, dar intelege credinta asa cum mi-a transmis-o si mie: cumpatata si pentru sine.

Cand ma gandesc la el, vad un zambet... un zambet de copil de tarani. Si vad niste ochi ageri, mici si sfredelitori. Felul in care o tine pe mama mea de brat, o mare iubire pentru noi tinuta pentru sine, il fac si mai bun in ochii mei. Un bun parinte.

2 comentarii:

omuldelamunte spunea...

Eşti fată. E normal să-l ai ca reper şi să-l iubeşti necondiţionat.
Şi eu iubesc fetele necontenit :)

nami spunea...

ODLM: Il iubesc asa cum imi iubesc si mama, si sora. Ca reper cred ca il am involuntar, dar nu e musai sa fie ca el "el", poate fi si mai bun. ;))
Ei, dar cum sa nu stim ca tie iti plac fetele in orice imprejurare, si pe ploaie, si pe vant? Dar tot Ilinca e cea mai.