marți, 12 aprilie 2011

Ce mica e livada mare!


Hurts... Cred ca prin octombrie, anul trecut, i-am ascultat prima data, dupa care am aflat ca vin in Romania. Pentru ca imi scotoceam in minte o idee de cadou, am zis ca ar merge sa cumpar niste bilete la concertul lor. Am intrebat, mai intai: "Iti spune ceva Hurts?" si, pentru ca raspunsul a fost "nu", m-am reorientat. Peste ceva vreme, persoana imi trimite melodiile unui nou album cumparat. Erau chiar Hurts. Un pic de alergare in cerc, dar bine ca nu a ametit nimeni! :-)

Concertul din noiembrie, insa, s-a anulat pentru 7 aprilie. Bilete: "sold out". Lumea disperata sa gaseasca oameni ce renunta la "tickets to heaven". Intre timp, ajunsesem sa imi doresc tare mult sa ajung la concertul lor, asa ca le-am scris organizatorilor: "Pai daca tot e cerere de bilete, Nova Music ar putea schimba locul de desfasurare a concertului, astfel incat sa poata intra mai mult popor. [...] :D"

"Minunea" s-a produs dupa ce chiar renuntasem sa mai dau "refresh" pe pagina evenimentului. Dupa ceva peripetii mi-am luat "cuponul magic" in ziua cu anuntul si l-am prezentat celor din jur. :)) Seara deja primeam mesaje de multumire pentru propunerea mea, prin care reusisem sa fericesc mai multe persoane.

In ziua concertului, asa cum am fost sfatuita, am ajuns cat de repede posibil. Aproape ca renuntasem sa cred ca mai nimeresc adresa, dupa ce am strabatut un Barbu Vacarescu innebunit de inflorirea in alb si roz, luat la picior dintr-o parte in alta. Ma ratacisem? Din fericire nu.

Lumina... de apus, cu nori razleti, violeti, cu cer albastru si culori calde, pe cladiri. O coada de vreo suta de persoane, daca nu mai bine, serpuia la intrarea in club. Era 19:05 si la 19 se deschisesera portile. Pe strada cu pricina, de o parte tigani, de cealalt centru spa, Trattoria il Calcio si Fratteli. Ce mai treaba! Buun. Intru, dar "fanele" deja ocupasera spatiul din fata scenei, catarate pe garduletul din fata. Cu chiu, cu vai am reusit sa ma postez in al doilea rand si sa tin cu dintii de locul meu, in speranta ca voi reusi sa prind cateva fotografii. Trimit mesaj cu locul in care ma aflu si spun ca nu ma misc de acolo decat pentru un loc in primul rand. Asa ca, daca nu vine Mahomed la munte, vine muntele la Mahomed. Imi fac curaj dupa ceva pregatiri si rog pe fetele din fata sa imi faca si mie loc pret de vreo doua melodii, sa fac niste cadre, dar nu ma aleg decat cu un loc stramt in care incerc sa ma descurc cu zgaltaieli, imbranceli si coate. Bun si asa!

Una peste alta, a fost frumos, desi pentru unii cam scurt. Organizatorii au fost cam nemultumiti ca s-a intrat si fara bilet (deeh...). Coada de la final, pana la garderoba, m-a tinut intr-o balanganeala de pasi marunti vreo jumatate de ora. Ca o concluzie: mie mi s-a parut un concert impecabil. A inceput cu 5 minute peste ora stabilita, a durat o ora si ceva, trupa a cantat si a simtit muzica intr-atat incat am crezut ca vocalistul o sa rupa microfonul de podeaua scenei, publicul era o mare de voci, de dragoste si de bucurie, in care se mai arunca de pe scena, din cand in cand, cu trandafiri albi.

Dar... destul despre asta. Sa mai vorbim si despre curcubeul ce a rasarit cand am coborat din tren, acasa. Cer negru, soare, vant si un arc peste muncti, dintr-o apa in alta, picuri reci. Culori contrastante, asa cum imi plac mie, primavara. Muncitorii daramau piata copilariei mele, cu promisiunea ca vor face alta in loc, iar pe margine verdele crud al salatilor si rosul aprins al ridichiilor, postate pe un bot de masina, aminteau de destinatia acelui loc.

Pe seara, dupa ce ne-am incins la o discutie care se prelungea spre ora 21, pe mami o trazneste gandul: "Aoleu, curca e sub lemne!". Nu prea pricepeam eu mare lucru din asta si de ce era asa mare problema dar, imprumutand alarmarea drept conduita, am pornit pe afara, orbecaind pe intuneric mai rau decat gainile, in cautarea curcii. Problema era urmatoarea: curca "cazuse closca" iar de vreun an si ceva, vulpea isi tot facea drum prin zona. Pentru ca vantul batea, lumina de la bec se tot stingea si aprindea ca la discoteca, dupa care ne-a lasat prada definitiv intunericului. Ma uit pe sub prima gramada de lemne (tocmai s-a curatat gradina de pomii imbatraniti, ca de primavara si de primenire pentru asteptarea Pastilor) si nimic. Oricum nu vedeam decat niste intortochieri de trunchiuri. In timpul asta, mami se indrepta spre a doua gramada de lemne. Puteam eu sa caut mult si bine, ca tot nu aveam sa aud sau sa vad nimic. Dupa ceva sfortari, prinde trofeul, dar acu-i acu', cu nabadaiosul de carcel ce a intepenit-o pe loc, pe moment. Ce sa fac? De cine sa trag mai intai? Intr-un final, cu impanata scoasa la suprafata, pornim spre cotet, sa bagam oratania la adapost.

Dar aici, alta poticneala. Gardul daramat, usa cotetului inchisa, toate gusatele plocon la usa, oarbe ca deeh, asta le e increngatura. Toate astea din cauza vantului sugubat care si-a facut de cap cat noi tainuiam la caldurica, in casa. De aici a urmat comedia (pentru noi): cotcodaceli si zbateri de aripi, alergat dupa gaini prin batatura, adunat cocosii de pe gard, aliniati ca la tintire, alergat cu batul dupa bibilici, smuls penele unei "imbulinate" pana la puf, de am simtit caldura radacinii fulgilor la mine in palma. Pfuu... un pumn de pene am smuls la biata bibilica. Vai de viata ei! Eu radeam de ma prapadeam, iar la indemanarea mea, nu am reusit sa prind decat vreo 5, dupa lungi cazne. Totalul era de vreo 30.

In casa, sora mea fierbea vin. Ce i-o fi venit cu vinul cand noi inghetam in bataia vantului cu "mai putin zburatoarele"!? Eu ca eu, dar mami a lasat totul de pe ea pentru ca se umpluse de fericirea pasaretului si mirosea tare imbietor. Cand m-am dus sa ma spal pe maini, dupa ce becurile ne-au fericit cu lumina lor, am observat de ce ma ustura pe mine un deget: aveam infipte in el 3 penite negre. "Black swan".

Seara s-a incheiat cu un vin fiert, cu un film la care am adormit, asa cum imi placea cand eram mai mica, in dulceata caldurii si a asternuturilor, in timp ce afara vuia cu vreme aspra.

Dimineata m-am trezit in vreo trei anotimpuri, cu nori razleti, soare, cer albastru. verde crud, muguri gata sa pocneasca si fulguiala viscolita de pe munte. Am adunat urzici cu tati, cum faceam mai demult, cu ciorapi in mana, sa nu ma urzic. Am "socializat" (tare amuzant i s-a parut definitia comunicarii dintre noi, ingropati in iarba, in gradina pustiita de vieti a vecinilor). I-am spus sa zicem "Bogdaproste!" si "Sa fie pentru...!".

Cand am plecat de acasa, de pe munte venea zapada infuriata, cu nori negri ca de furtuna cu traznete si fulgere. Trecand pe langa livada cu meri, i-am spus surorii mele:

"- Ce mare mi se parea livada asta candva! Acum mi se pare asa mica!", iar ea mi-a raspuns:

"- Ce mica e livada mare!"

Pe drum, din viteza acceleratului, am admirat un apus pe care l-am pastrat, chiar si cu reflexii de geam murdar, alaturi de niste cuvinte in spaniola, pe un suport mental, dar si digital. Demult nu mai fotografiasem peisaje!

Si... sa nu uit! In drumul meu spre serviciu, am intalnit in 2 zile consecutive, la metrou, un "Pepe". Asemanare izbitoare: figura, ochelari de soare, codita, par carliontat, aceeasi inaltime si atitudine, acelasi mers cam cracanat (ma scuzati :P) si o servieta cam ponosita. Oare si personajul meu e in proces? :D

Odata cu primavara a venit si mosuletul cu flori, in Pipera. Sa-i dea Dumnezeu sanatate ca tuturor ne e drag! Si, pentru ca a fost saptamana Hurts pentru mine, nu pot sa nu adaug: http://www.youtube.com/watch?v=eAWvNPr6r7k

7 comentarii:

Cornel P. spunea...

Imi place cum asezi cuvintele.
Am auzit ca Hurts au fost asa expeditivi pentru ca trebuiau sa prinda un avion care ii ducea mai aproape de viza SUA pentru seria de concerte de acolo.

nami spunea...

Multumesc, Cornel. Pregatesc o postare cel putin o saptamana, timp in care adun informatii si tot slefuiesc, inainte sa iasa ceva "pe post". Acum nu stiu cat reusesc sa transmit sau sa pun pe ganduri dar, ca si fotografia, scrisul imi face bine. Intr-un fel e si un jurnal, adeseori metaforic si distantat de intimitate. Cam greu de inteles, stiu. :P
Cat despre Hurts, nu stiu ce au spus gurile mai mult sau mai putin carcotase. Mie mi-a placut atat cat a fost. Am avut niste asteptari care mi-au fost intrecute. Prefer putin si bun, ca si cu mancarea. ;))

Anonim spunea...

asteptam cu interes postarile tale. de obicei sunt martea, pe la pranz.asta oficial :-). neoficial,apar ceva mai devreme,cine verifica periodic pagina poate prinde si varianta „bruta” cateodata.uneori sunt interesante,alteori mai putin,alteori sunt cifrate cu o cheie pe care doar putina lume o stie.
remarci ar fi de facut,dar per ansamblu e de bine in general.dupa inca un an va fi si mai bine,cred.

nami spunea...

Regula asta cu postatul intr-o zi anume... hm... nu am intentionat sa fie asa. Nici nu observasem ca postez martea. Observatia asta face mastile sa pice :P
Scriu din mai multe motive: ale mele sau ale tuturor. As vrea sa se retina, insa, ca nu am tinte pe care vreau sa le dobor, nu vreau sa judec pe nimeni si nici sa schimb ceva. Scriu pentru ca imi place si vreau sa pun oamenii pe ganduri sau sa le aduc la cunostinta si alta viziune asupra unui subiect. Nu vreau sa conving! De multe ori, sunt inteleasa la 180 de grade "sens", dar ce farmec ar mai avea viata daca am fi cu totii de aceeasi parere? Riscam sa ne plictisim fara polemici. :))
In ultima vreme, am inceput sa fiu mai atenta la conversatiile din jurul meu si sa prind franturi. Suna a indiscretie, dar cateodata prinde bine sa furi de ici, de colo. :-) Cred ca am neglijat o bucata de vreme scrisul, asa ca, cu tot ce prind din zbor si cu experientele actuale sau din trecut, mai incropesc cateva randuri.
Exersez, cum am mai spus, si imi sunt de mare ajutor scriitorii romani: au acel "ceva" care imi place mie. De la Europolis, am trecut in lumea Medeleniului. De la o filosofie de amalgam la un joc de copii. Din toate invatam.
Oricum, 2-3 cititori, cati am, e bine. Stai sa vezi cand or sa vina nepotii, ce le mai citeste bunica de pe blog. :))

Anonim spunea...

decat sa le citesti nepotilor de pe blog (presupunand ca va mai exista blogspot & co),mai bine le citesti de pe hartie,va fi de mai mare efect peste cateva zeci de ani,cand toata lumea va fi cu ebook-urile (sau ce o mai aparea pana atunci) si o sa ii lasi cu gura cascata.de altfel,o prima editie (partiala) cred ca e deja tiparita ...
nu stiu daca este asa importanta nationalitatea scriitorilor,e important sa citesti.si pana la urma,nici sa citesti poate nu este asa important,ci sa simti acel „ceva”.

nami spunea...

Ne deplasam in timp cu o viteza maricica. Noroc cu doftoriile astea - tratam ameteala si greturile cauzate de virarea la curbele periculoase. :-) Treaba este ca la viteza asta, civilizatia prinde aaaaripi si blogul va deveni si el un pod cu amintiri, pe cand voi avea eu nepotii.
Da, cateva foi prinse intr-un dosar zac pe undeva prin camera, dar am cam uitat sa am grija de trebsoara asta. De dragul incapatanarii mele cu cartile "palpabile", o sa incerc sa imi actualizez vraful de hartoage patate de imprimanta cu ganduri pestrite.
Hmm... si eu zic ca atunci cand iti place sa scrii, conteaza si ce citesti. Inspiratia asta vine din acele "corzi" invizibile, atinse de degetele la fel de invizibile ale vietii. Daca citesti ceva mai pe stilul tau, atunci iti ies gargaunii (aia buni) din cap si iese treaba. Bine, nici eu nu prea sunt convinsa de ceea ce am scris, dar mai vedem. Deocamdata, alta ameteala ma ia la gandul gramezii de carti pe care le mai am de citit, dar nu-i povara.
Recunosc, am cam dat in mintea Olgutei cu comentariul asta. :-)

Anonim spunea...

Mi-e greu sa cred ca platforma Blogspot va rezista asa mult, pana vor aparea nepotii :) Mai sigur e sa pastrezi toate randurile scrise de tine si de ce nu, si comentariile inteligente, intr-un loc separat, ferit de interese diverse. Iar paginile alea care stau in camera sunt citite cu siguranta din cand in cand ;)
Cat despre cartile pe care le mai ai de citit, nu-ti bate capul, ai o viata intreaga sa citesti si tot nu vei termina. Asa ca mergi catinel in ritmul tau :)