miercuri, 22 ianuarie 2014

Seara de jazz la Beat Bar Umanist

"Mai fratilor, nu stiti ce-ati pierdut!", imi ziceam aseara in gand. Noi ne-am straduit pentru mai multi, dar am ramas tot doi. La drept vorbind, nici nu era loc de prea multa lume in acel barulet pricinuit de cantarea de jazz.

Noi ne-am dus sa il vedem pe Mihai. Auzisem despre saxofonul lui si imi era dor, dar ce dor, de un concert din acesta, “cozi”.

Pai uite ca am plecat cu harti de data asta, nici nu am mers mult si am ajuns la tanc. Toata treaba trebuia servita cu un vin rose, asa ca l-am adjudecat si ne-am asternut pe ascultat. Beat Bar Umanist e un fel de garsoniera cu scaune vopsite in culori, din lemn sa fie special. Are afise pe pereti, niste picturi si fotografii, unele cu iz desuchet, altele de neinteles, altele la obiect. Sau subiect. Chestia e ca imi place ca e mic, cum imi imaginam. Asa tare mi-am dorit sa fie “asa” ca a si fost “asa”.


Pai sa va zic. Intr-o camera de vreo 3 pe 4, sa zic, incap cateva mese, mai multicele scaune decat mese si oameni de tot soiul. Era acolo o domnita spirituala, incurajatoare, ce aducea cu Amy Winehouse, imbracata cu o bluza cu imprimeu de leopard. “Domnita Leopard”, i-am zis. Cu iz de dama de companie, dar nu musai. La aceeasi masa, un domn cu barba lunga si sura, mai mult alba, impartita pe din doua, cu care domnita Leopard se comporta din cale-afara de familiar. Uneori imi parea ca flirtau. Mai era “mafiotul”, chiar vreo doi, cu esarfe ca la italieni, cu costume ponosite, cu serviete astenute la picioare. Inca o doamna fumatoare, cam trecuta, imbracata mai casnic, cunostinta de-a cantatorilor si inca un domn boem cu par lung, incaruntit, strans hipstereste intr-o coada. Ai fi zis ca acolo e masa pictorilor si nu era numai parerea mea. Intr-un alt colt, un ins pe la vreo 50, cu barbita cumintica, maruntel, parsivel, se intretinea cu lumea si cu domnita tinerica de la masa lui. Prin pauze, cu totii erau spectaculosi. Dar erau in centrul atentiei oricum, ce zic eu aici? Presarati, printre ei, dar nu iesiti din comun, erau cativa tineri care tot veneau si plecau. Nu a lipsit nici gay-ul cu blugi stransi, cu unghii negre, creol de la solar, pensat, oarecum ras si oarecum tuns militareste juma-juma, cu voce senzuala feminina, cu miscari la fel, dar destul de cultivat. Iubitor de muzica buna, cu interventii colorate, sonore, cu dansuri interesante a la scoala lui Wilmark.

Barmanita era o tipa tunsa frantuzeste rotunjor, cu decolteu adanc si cu vedere la lenejerie, inalta, dar cu vino-n-coa. Barmanul simpatic. In rest, cantaretii si un sunetist cam ametit, marunt, cu pitici pe mixer. Sa sune perfect. Dupa fiecare melodie, spunea:

“ – La multi ani, Mihai. Azi e ziua lui Mihai”. Si noi aplaudam si ii uram a nu stiu cata oara, aceleasi gand.


Sa nu uit de fum ca, daca nu era fum de tigara, nu era asa atmosfera. Iar in toate astea, am sezut pe scaune cumintei si cu niste zambete pe care, parca, le tragea un zapauc inspre urechi neintrerupt, sa nu ne oboseasca obrajii. Mi se scurgeau toata cele mai de sus prin minte si ascultam la oamenii aceia putin grabiti, la muzicile de pe youtube si soundcloud pe care le puneau in pauze. A fost si cu orga, si cu voce, si cu saxo pe care mi-l inchipuiam negru, dar era pur si simplu alamiu sau auriu mat, cum vreti voi, si cu obiectele de percutie pe care le-am ascultat doar asa, intr-o incalzire usoara de batai. Iar noi cu gandurile noastre care se impleteau oricum, cu miscari de balans, a la tango. 

Eram intr-un film atat de bine regizat incat, daca am fi fost inregistrati timp de cateva ore, fiecare cu conversatii, mimici, gesturi, ganduri, am fi facut o capodopera. Iar coloana sonora era pentru minti si pentru trupuri, pentru dorinte fierbinti. Am plecat inainte de partea cu percutia, moment in vreo 5-6 tinere hipsterite tocmai sosite s-au grabit sa umple golul lasat de noi.

Iar la final, Mihai ne-a urat asa:

- Suflete luminate!

Pai cam asa vroiam si noi sa spunem.

Niciun comentariu: