Scriem, dar cati isi dau seama pentru cine sunt cuvintele cu care umplem paginile?
Daca te-ai pregati sa storci ca pe o rufa randurile ce ti se ivesc cu diferite ocazii in fata, ti-ai da seama cate lacrimi ai putea aduna... Sau cate bucurii. Si nu numai. Frumosul se naste mereu. Din pacate, el porneste prea adesea din tristete si dezamagire. Tu, cel ce ai fost nascut cu harul, scrii pentru asta: pentru a scoate "flori de mucegai", pentru a te descotorosi cat de putin de greutatea ce te apasa, pentru a arata si altora ca esti ca ei.
Daca te-ai pregati sa storci ca pe o rufa randurile ce ti se ivesc cu diferite ocazii in fata, ti-ai da seama cate lacrimi ai putea aduna... Sau cate bucurii. Si nu numai. Frumosul se naste mereu. Din pacate, el porneste prea adesea din tristete si dezamagire. Tu, cel ce ai fost nascut cu harul, scrii pentru asta: pentru a scoate "flori de mucegai", pentru a te descotorosi cat de putin de greutatea ce te apasa, pentru a arata si altora ca esti ca ei.
Iar intre toate astea, cel mai mult, iubirea e de vina cu ale ei asteptari lungi, pe care numai sufletele sensibile le iau in seama.
Puteai, candva, sa renunti fara a te mai agata de o speranta, dar ai gasit ceva pentru care chiar consideri ca merita sa lupti. E greu si rabdarea ta se perima. Mai dai o sansa, inca una... Pana cand? Nu stii. Esti prea indragostit de viata. Te superi, dar nu reusesti nimic asa. Apoi, te gandesti ca cel mai bine ar fi sa ai curajul sa incepi altceva. De la capat! Atunci ai putea scrie, cu inima usoara, cat de vesel e sa traiesti pe Pamant.
Dar cei pentru care sunt cuvintele, unde sunt? La masa, la birou, in vacanta, cu familia, cu altcineva... Ei nu stiu cate framantari, cate cuvinte sterse si cautate prin amintiri li se scriu.
Asa e lumea. De-am putea fi cu totii la fel...
Asa e lumea. De-am putea fi cu totii la fel...
Si, totusi, nu ar aprecia nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu