Simti deja izul tomnatec? Eu da. Imediat ce vine 6 august, diminetile se racoresc si mireasma anotimpului urmator imi imprejmuieste fiinta. Dar nu de asta vroiam sa ma agat, desi e frumos sa poti sa distingi parfumul unui inceput de culori.
Culorile ne insotesc si sunt atat de apropiate simtirilor noastre. "Ori e alba, ori e neagra?" te-ai trezit intreband adesea, ajungand de la culori la nonculori. Ai nevoie de certitudine, iar aceasta se completeaza la fel de bine cu increderea. Ai nevoie de un "verde", dar cineva te tine tot pe galben. E ceata si e gri insa, iar ochiului ii plac combinatiile clare, culorile sigure, nuantele limpezi.
"De n-ar mirosi asa de bine prezenta persoanei", te gandesti. Cand isi misca mainile, cand se apropie, particule mii se risipesc in aer tocmai pentru a te atrage intr-un joc pe care iti place sa il continui, fara a castiga. Te lasi infrant.
Doua imagini se repeta aproape zi de zi, in drumul meu spre serviciu, dar niciodata nu am reusit sa scot aparatul sa le imortalizez, desi indemnul este din ce in ce mai puternic. Prima este reprezentata de Calea Crangasi, scaldata in razele puternice ale soarelui care o fac sa arate ca un rau poleit, curgand alene, din niste ceturi cu nuante galbui. Cablurile puzderie, asezate in paralel cu drumul pe care masinile circula lenes la ceas de dimineata, sclipesc pe ici-colo, rupand ehilibrul laptos, batator la ochi. Cea de-a doua imagine este a domnului ce vinde trandafiri, pe marginea trotuarului, in Pipera. E un domn maruntel, ingrijit, care isi aranjeaza mereu trandafirii in culori de galben, rozaliu, alb (si poate ca mai sunt, dar nu le-am retinut) in ladita, facand buchetele, privind trecatorii, aruncand o vorba domnului care ii tine mai mereu companie. Nu stiu de ce nu am indraznit niciodata sa il iau ca amintire intr-o imagine. Cred ca respectul, privirea galesa pe care mi-o arunca de fiecare data cand trec pe langa dumnealui m-au oprit. Aceste imagini vor disparea odata cu vara, iar eu ma simt ca la semafor: pe rosu. Nu am voie sa trec dincolo, sa rup echilibrul acestor doua cadre.
Sunt sigura ca tuturor ni se intampla sa fim impresionati de un joc de culori, sa ne taram nasul dupa un parfum ce ne place si il distingem in fabrica de praf (si nu numai) a Bucurestiului. Se pare, insa, ca simtul femeilor de a lega evenimente, culori, aspecte, melodii cu parfumuri este uimitor si neinteles de "cealalta tabara".
Sunt aspecte ale vietii: fara ele, am pierde peste 80% din ceea ce stim.
Culorile ne insotesc si sunt atat de apropiate simtirilor noastre. "Ori e alba, ori e neagra?" te-ai trezit intreband adesea, ajungand de la culori la nonculori. Ai nevoie de certitudine, iar aceasta se completeaza la fel de bine cu increderea. Ai nevoie de un "verde", dar cineva te tine tot pe galben. E ceata si e gri insa, iar ochiului ii plac combinatiile clare, culorile sigure, nuantele limpezi.
"De n-ar mirosi asa de bine prezenta persoanei", te gandesti. Cand isi misca mainile, cand se apropie, particule mii se risipesc in aer tocmai pentru a te atrage intr-un joc pe care iti place sa il continui, fara a castiga. Te lasi infrant.
Doua imagini se repeta aproape zi de zi, in drumul meu spre serviciu, dar niciodata nu am reusit sa scot aparatul sa le imortalizez, desi indemnul este din ce in ce mai puternic. Prima este reprezentata de Calea Crangasi, scaldata in razele puternice ale soarelui care o fac sa arate ca un rau poleit, curgand alene, din niste ceturi cu nuante galbui. Cablurile puzderie, asezate in paralel cu drumul pe care masinile circula lenes la ceas de dimineata, sclipesc pe ici-colo, rupand ehilibrul laptos, batator la ochi. Cea de-a doua imagine este a domnului ce vinde trandafiri, pe marginea trotuarului, in Pipera. E un domn maruntel, ingrijit, care isi aranjeaza mereu trandafirii in culori de galben, rozaliu, alb (si poate ca mai sunt, dar nu le-am retinut) in ladita, facand buchetele, privind trecatorii, aruncand o vorba domnului care ii tine mai mereu companie. Nu stiu de ce nu am indraznit niciodata sa il iau ca amintire intr-o imagine. Cred ca respectul, privirea galesa pe care mi-o arunca de fiecare data cand trec pe langa dumnealui m-au oprit. Aceste imagini vor disparea odata cu vara, iar eu ma simt ca la semafor: pe rosu. Nu am voie sa trec dincolo, sa rup echilibrul acestor doua cadre.
Sunt sigura ca tuturor ni se intampla sa fim impresionati de un joc de culori, sa ne taram nasul dupa un parfum ce ne place si il distingem in fabrica de praf (si nu numai) a Bucurestiului. Se pare, insa, ca simtul femeilor de a lega evenimente, culori, aspecte, melodii cu parfumuri este uimitor si neinteles de "cealalta tabara".
Sunt aspecte ale vietii: fara ele, am pierde peste 80% din ceea ce stim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu