Nici nu stim cand s-a intamplat totul. Privim in urma, daca avem la ce. Uneori, fotografii se desprind cu tot cu amintiri, iscand un gust amar, care alteori devine dulce. "A trecut", ne spunem, dar nu vom uita. Si totusi, cand s-a intamplat totul? Acum pare ca a trecut repede, dar luat luna cu luna in parte, mecanismul a evoluat cu o molociune care ne-a framantat, care ne-a tensionat, care ne-a facut sa desfacem firul in patru. Sunt zilele noastre pe care le-am trecut prin mestesugul mainilor, al sufletului si al ratiunii. E liniste, dar pana cand? Pana cand ceva ne va izbi din nou si ne va readuce cu mintea atintita in gol. Vom cauta atunci raspuns, motive, vom plange (in noi sau in afara) si vom reconstrui simtirea. Totul, din iubire.
Ploua aseara si vantul facea rotocoale de praf pe strazi. Ma indreptam, ignorand cerul greu, plin de picuri gata sa inunde strazile, spre un loc. A tinut cu mine si de data asta, natura. Suntem manati de niste forte pe care, uneori, nu le simtim parte din noi. Totusi, avem un scop care ne mentine pe o linie ("de plutire"?).
Si mergem sa nu stam pe loc. Ne place viata. Este un zambet pentru care traim. Al oricui.
Ploua aseara si vantul facea rotocoale de praf pe strazi. Ma indreptam, ignorand cerul greu, plin de picuri gata sa inunde strazile, spre un loc. A tinut cu mine si de data asta, natura. Suntem manati de niste forte pe care, uneori, nu le simtim parte din noi. Totusi, avem un scop care ne mentine pe o linie ("de plutire"?).
Si mergem sa nu stam pe loc. Ne place viata. Este un zambet pentru care traim. Al oricui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu