Acum zambesc, dar...
Am un dar neobisnuit de a atrage ghinionul dupa mine, ca pe o jucarie legata bine cu sforicica. Asa ca, nu se putea sa realizez eu ceva fara a trece prin furcile caudine ale neprevazutului.
Pornesc eu dis de dimineata din Bucuresti inspre insoritul Ploiesti, cu gand sa-mi urmez frumos traseul Trezorerie - Inspectoratul de Politie pentru a depune actele de pasaport. Floare la ureche imi spun. Stai asa, ca nu-i asa! Bineinteles ca la capitolul "scoate bani din buzunar pentru a plati taxe" nu am nimic de suferit. Problema vine dupa.
Nenea de la tejgheluta se uita suspect la mine (mai, mai ca ma cred si eu infractor) si ma intreaba daca eu sunt sigur in fotografia de pe cartea de identitate. Ii spun ca, de curand, la vama, un domn care avea si el treaba cu mutrisoara mea din cartea de identitate, mi-a spus ca ma tradeaza "nasucul", asa ca i-am atras atentia asupra punctului de atractie al fetei mele. Tot la fel de circumspect ma intreaba daca am mai avut pasaport, dar sa ii spun sigur. "Am eu fata de pungas mai nenea?", imi zic in gand. Eehh... trecem la usa urmatoare, unde o doamna draguta incepe sa imi caute datele in calculator. Si acum sa avem rabdare...
Avem problem! Intre numele Ana si Maria, in sistemul mirific si bine pus la punct al politiei romane este un spatiu, iar pe cartea de identitate NU. (Stiam dom'le de problema, dar uitasem de ea.) "Hopaaa... Nu miroase a bine". Da doamna un telefon si de la capatul celalalt i se spune: avem nevoie de certificat de nastere pentru a face schimbarea in sistem. Ii spun doamnei ca vin din Bucuresti, ca nu am certificatul la mine si ca, pentru a fi mai usor, as putea sa ii trimit o copie scanata, atunci cand cineva mi-l va gasi. Doamna imi replica clar: "avem nevoie de original!" Lumea deja se cam invartea cu mine. In primul rand, nu stiam sigur unde mi-e certificatul (ori acasa in C, ori acasa in Bucuresti). Apoi, atata drum dus-intors, termenul de 13:30 pana la care trebuia sa ma intorc, procura in cazul in care nu aduceam "docomentul" la timp. Uhh... Dureri de cap. Sa mai spun ca pana inainte cu o zi, pasaportul se elibera in maxim 2 ore si incepand cu ziua in care m-am infatisat si eu la serviciul pasapoarte pentru prima data, termenul a devenit de 3 zile? Halal urgenta!!!
Totusi, ce sa fac? Imi spune doamna ce mijloace de transport sa iau si de unde si pune un pariu mai mult cu sine (eu eram deja pierduta) ca voi ajunge la timp inapoi.
Incepe maratonul: cauta pe strazi, intreaba lumea de unde se poate lua autobuz, de unde maxi - taxi, unde e gara / autogara, pune lumea pe jar sa imi caute certificatul, da explicatii la telefonul care suna intruna. Alergat, tanspirat, nervi, tensiune, planuit, intrebat, ratacit pe strazi. Cam asta am facut eu vreo 4 ore. La ora 13:43 m-am infatisat din nou la biroul cu pricina, dupa ce fusesem in Bucuresti si ma intorsesem din nou in Ploiesti, dupa ce alergasem ca apucata pe strazi (reusisem sa ma si ratacesc pe acolo si sa ma invart in cerc, chiar sa imi rup si tenisii din picioare :D). Noroc ca mi-au iesit in cale oameni ce m-au indrumat bine, ca certificatul a fost gasit si adus la gara, ca am avut harti la mine si ca sunt iute de picior. Altfel... Bineinteles ca era ditamai coada si nu m-a lasat nimeni sa intru (toata lumea statea acolo de mult timp). Nu se putea sa fie cel cu cornite asa negru, asa ca, o doamna care m-a recunoscut si stia despre ce e vorba, m-a bagat la "racoare", inaintea celorlalti. Inutil sa mai spun ca eram zburatacita ca o gaina, nadusita de numa-numa, rosie la fata ca un rac.
Cum am iesit in fotografie, Dumnezeu cu mila. Vedem maine. Sper sa ma recunoasca cei din aeroport. Daca nu, am sa le dau in cap cu acel amarat de spatiu in plus pentru care am patimit atatea.
Am un dar neobisnuit de a atrage ghinionul dupa mine, ca pe o jucarie legata bine cu sforicica. Asa ca, nu se putea sa realizez eu ceva fara a trece prin furcile caudine ale neprevazutului.
Pornesc eu dis de dimineata din Bucuresti inspre insoritul Ploiesti, cu gand sa-mi urmez frumos traseul Trezorerie - Inspectoratul de Politie pentru a depune actele de pasaport. Floare la ureche imi spun. Stai asa, ca nu-i asa! Bineinteles ca la capitolul "scoate bani din buzunar pentru a plati taxe" nu am nimic de suferit. Problema vine dupa.
Nenea de la tejgheluta se uita suspect la mine (mai, mai ca ma cred si eu infractor) si ma intreaba daca eu sunt sigur in fotografia de pe cartea de identitate. Ii spun ca, de curand, la vama, un domn care avea si el treaba cu mutrisoara mea din cartea de identitate, mi-a spus ca ma tradeaza "nasucul", asa ca i-am atras atentia asupra punctului de atractie al fetei mele. Tot la fel de circumspect ma intreaba daca am mai avut pasaport, dar sa ii spun sigur. "Am eu fata de pungas mai nenea?", imi zic in gand. Eehh... trecem la usa urmatoare, unde o doamna draguta incepe sa imi caute datele in calculator. Si acum sa avem rabdare...
Avem problem! Intre numele Ana si Maria, in sistemul mirific si bine pus la punct al politiei romane este un spatiu, iar pe cartea de identitate NU. (Stiam dom'le de problema, dar uitasem de ea.) "Hopaaa... Nu miroase a bine". Da doamna un telefon si de la capatul celalalt i se spune: avem nevoie de certificat de nastere pentru a face schimbarea in sistem. Ii spun doamnei ca vin din Bucuresti, ca nu am certificatul la mine si ca, pentru a fi mai usor, as putea sa ii trimit o copie scanata, atunci cand cineva mi-l va gasi. Doamna imi replica clar: "avem nevoie de original!" Lumea deja se cam invartea cu mine. In primul rand, nu stiam sigur unde mi-e certificatul (ori acasa in C, ori acasa in Bucuresti). Apoi, atata drum dus-intors, termenul de 13:30 pana la care trebuia sa ma intorc, procura in cazul in care nu aduceam "docomentul" la timp. Uhh... Dureri de cap. Sa mai spun ca pana inainte cu o zi, pasaportul se elibera in maxim 2 ore si incepand cu ziua in care m-am infatisat si eu la serviciul pasapoarte pentru prima data, termenul a devenit de 3 zile? Halal urgenta!!!
Totusi, ce sa fac? Imi spune doamna ce mijloace de transport sa iau si de unde si pune un pariu mai mult cu sine (eu eram deja pierduta) ca voi ajunge la timp inapoi.
Incepe maratonul: cauta pe strazi, intreaba lumea de unde se poate lua autobuz, de unde maxi - taxi, unde e gara / autogara, pune lumea pe jar sa imi caute certificatul, da explicatii la telefonul care suna intruna. Alergat, tanspirat, nervi, tensiune, planuit, intrebat, ratacit pe strazi. Cam asta am facut eu vreo 4 ore. La ora 13:43 m-am infatisat din nou la biroul cu pricina, dupa ce fusesem in Bucuresti si ma intorsesem din nou in Ploiesti, dupa ce alergasem ca apucata pe strazi (reusisem sa ma si ratacesc pe acolo si sa ma invart in cerc, chiar sa imi rup si tenisii din picioare :D). Noroc ca mi-au iesit in cale oameni ce m-au indrumat bine, ca certificatul a fost gasit si adus la gara, ca am avut harti la mine si ca sunt iute de picior. Altfel... Bineinteles ca era ditamai coada si nu m-a lasat nimeni sa intru (toata lumea statea acolo de mult timp). Nu se putea sa fie cel cu cornite asa negru, asa ca, o doamna care m-a recunoscut si stia despre ce e vorba, m-a bagat la "racoare", inaintea celorlalti. Inutil sa mai spun ca eram zburatacita ca o gaina, nadusita de numa-numa, rosie la fata ca un rac.
Cum am iesit in fotografie, Dumnezeu cu mila. Vedem maine. Sper sa ma recunoasca cei din aeroport. Daca nu, am sa le dau in cap cu acel amarat de spatiu in plus pentru care am patimit atatea.
In rest... voie buna si vine vacanta!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu