Despre bucuria de a trai si Zorba

"Casa ti se pare goala si totusi are de toate; de atat de putine lucruri are nevoie omul adevarat." Asa spune in Zorba Grecul. Si e...

Nu vreau sa credeti ca nu sunt tanara. Ba sunt! Imi place viata, sa fac hop-top printre situatii, sa ma amagesc si sa ma trag in piept ca pe o tigara aromata. Nu fumez. Imi place sa ma impac, sa trag cu ochiul la un barbat care mie imi pare "adevarat", sa beau o bere si sa ma ametesc spunand, spre deliciul lui, vrute si nevrute.

Ador cochetaria pe care ma chinui sa mi-o insusesc si clipele de dulce amar, cand plang, dar sper. As pleca in lume, oriunde, sa nu fac nimic. Periculos cuvant. Sa nu fac nimic din obligatie, ci sa merg pe strazi, sa fac cu ochiul, sa zambesc. Seara sa ma imbratisez si sa ma rasfir printre degetele unui "el" intamplator. Sa ma umplu de praf si de povesti, iar la final de zi sa ma rasfat cu un dus si cu asternuturi moi, albe.

Am plecat pana in Timisoara, am stat in maini, am dormit in masina, am cazut din autobuz, am intrat sub o masina, am ramas falita, m-am ascuns de ropot de cai, mi-am brodat initialele pe un patrat de panza, m-am dus la Neptun, am asteptat in aeroport, am platit biletele de tren de drag, de nestire, de iubire. Doar pe scurt. Viata inseamna sa incerci, sa faci, sa degusti, sa ai placeri, dar sa stii ce conteaza. Sa ai un pic de drac si un pic de inger in vine. Si sa stii cand e mai bine sa fii unul din ei.

Mi-e dor sa dansez. Nu cum o face Zorba: el e unic. Sa dansez pe nisip, iar el sa priveasca. Sa dansez pe covor, iar el sa priveasca. Sa dansez in mainile lui, iar el sa simta. Maini cu degete lungi, albe, subtiri. Sa cant!

http://www.youtube.com/watch?v=2AzpHvLWFUM

Am sa va spun o povestioara scurta.

"Ne-am intalnit, dar nu ne-am cunoscut. Ne-am reintalnit. Ai pus ochii pe mine. Eu imi ziceam: "agasant si plictisitor". Tanar fruct de-abia intrat in parguire: eu. Te tineai scai de mine. Eu nu stiam cum sa scap de tine. Am inceput sa ne trimitem e-mail-uri. Generatia "calculator".

Odata m-am enervat ca imi scrii numai despre carti si muzica. Am propus sa schimbam subiectul. L-ai schimbat. Ti-am spus ca nu poate fi mai mult intre noi, mi-ai propus sa iesim. Mi-era frica si tremuram la gandul ca m-ai putea saruta. Nu m-ai sarutat. Veneai in fuga la mine si ieseam pe malul lacului. M-ai sarutat. Uitasem cum era sa constientizez alte buze decat ale mele. Mi s-au aprins calcaiele. Am fost nebuni. Am baut primul cocktail cu alcool. Trebuia sa merg la un concert. Ne-am despartit.

Planuiam o iesire. Am lasat-o balta pe o prietena. S-a suparat pe mine. M-am impacat cu tine.

Am invatat sa ascult si alte note, sa citesc si alte randuri. Am reinvatat curiozitatea, sa glumesc, sa ma iau singura peste picior. Am concurat pe aceeasi pista. Am iesit amandoi castigatori. Am coborat multe pante, am suit putine dealuri, ne-a nins in plina luna iunie.

Ti-am adorat fiecare parfum de pe gat si bocancii invechiti, camera plina pana la extaz de coperti. Iti mangaiam parul: ma umpleam de vise. Iubesc Parisul fara sa-l fi vazut vreodata si mai mult cuvantul "acasa". Din cuvintele tale. Am baut primele doua beri una dupa alta si m-ai sprijinit sa nu o iau pe ocolite. Am ajuns cu bine. Intr-o seara, dupa ce am stat in ploaie, m-ai luat pe umar ca pe un sac si m-ai carat pana in strada, cu vecinii la apel. Am ras.

Ai vorbit mai mult decat mine. Am tacut. Ma intrebai "de ce?". Nu spuneam nimic. Pastram fiecare farama pentru acum.

Am inca fiori cand ne intalnim. Iti dai seama? Imi bate inima ca si cand ar vrea sa vina la tine.

Te-am necajit in multe dati. Imi pare rau. M-ai intrebat de ce te iubesc. Pentru toate acestea si cate nu incap aici.

Ti-am vazut ochii umezi. A durut. Asa a fost sa fie. Ne-am despartit din nou."

Si cam asa se incheie povestioara.

Sa nu uit melodia pe care am furat-o de la sora mea. Mi s-a parut ca se potriveste.
Anne Murray - You needed me https://www.youtube.com/watch?v=mhZQaRdR5WA&feature=player_embedded

PS: Pentru ca a fost concert Bon Jovi duminica si am fooost, in ton cu siragul de simple amintiri de mai sus si pentru ca e melodia de la care am inceput sa ascult "de ei" - Thank you for loving me http://www.youtube.com/watch?v=ESOVrc4K3CQ

Noapte buna!

Despre fotografie (1)

Cu ceva vreme in urma, cineva mi-a cerut sa raspund unor intrebari despre fotografie, pentru un blog personal. De atunci, desi nu a trecut prea mult, parerile au mai prins contur, s-au mai schimbat.

Aveam un prieten pasionat de fotografie, prin primul an de facultate. Intr-o seara a scos dintr-un plic niste fotografii proaspat facute de el, in New York. Atunci a fost un fel de decizie: mie imi place fotografia. Absurd si copilaros. Inceputurile practice au fost prin 2006, iar mai temeinic si cu mai mult drag am inceput sa fotografiez pe la sfarsitul anului 2008.

De mica, insa, pictam (corect si ingrijit, chiar frumos), cantam cu vocea si la chitara, scriam. Inca mai scriu si chiar cred ca toate acestea contribuie una la dezvoltarea celeilalte. Trebuie insa, exercitiu mult pentru a ajunge sa te ridici. Si trebuie incercat din toate cate putin, pana ajungi sa gasesti ce ti se potriveste. Eu, insa, nu ma rezum sa fac ceea ce ma atrage cel mai mult. Mi-am facut un obicei, pe care il aplic si in pasiunile mele, sa gasesc ceea ce ma avantajeaza intr-o activitate si sa culeg invataturi, chiar daca reactia mea este ostila la inceput. Am procedat la fel si cu muzica: la un moment dat, ascultam numai un gen de muzica. Cu timpul, am ajuns sa diger, sa degust si sa inteleg atat de multe stiluri, incat nu mai pot concepe perioada de acum cativa ani. Cred ca asta inseamna educare. A gusturilor, culturala, a vietii.

Daca privesc in urma, pot spune ca am avut experiente felurite. Am si uitat cate lucruri am facut. La inceput, mi-am legat intamplarile de scris, dupa care de fotografiat. Acum, le exersez pe ambele si cred ca o viata voi face asta.

Se scriu multe carti despre acest subiect. Ma regasesc in ele, invat din ele, imi constientizez etapele. Dar mai sunt si carti altfel decat cele despre fotografie, cele din care afli povesti de viata, in care cunosti istorii, exista articole bibliografice si muzica buna, filme cu subiecte la care nu te-ai fi gandit, picturi cu atat de multe idei in spate. Exista surse multe pentru a ne forma ideea despre noi, fotografia noastra, viata noastra.

Daca ar fi sa ma iau dupa tot ceea ce am citit pana acum, imi pot da seama ca am o conduita buna, ca am un mers normal si promitator. Dar nu cred ca suntem toti la fel sau ca exista "formule" pentru a face ceva ce-ti place si care te arata pe tine asa cum esti. Caci da, ceea ce creezi, esti tu. Si, totusi, nu fac numai asta. Reusesc sa ma detasez de fotografie uneori, sa imi traiesc viata, sa imi multumesc prietenii, sa acord atentie si altor laturi din mine. Inainte de toate, pentru mine, este omul. Eu sa fiu om, ceilalti sa fie oameni. 

Scrisori

Scormoneam prin ziua de azi si ma gandeam la scrisori. De curand am scris una si mi-am urmarit scrisul, asa cum o faceam cand eram eleva, studenta. Dezordonat, inghesuit, cu bucle si rotunjimi, pe alocuri cu urcus de stanci. Colegii se plangeau ca scriu prea mic cand le dadeam caietele, sa copieze temele.

Intr-o zi m-am surprins ezitand la scrierea unei litere. Nu-mi mai aluneca pixul. Nu mai stiam sa fac litera? Mi-am adus aminte. Uff... eram scapata de o rusine. Rusinea fata de mine.

Ieri, o mama imi spunea ca nu ii place sa vorbeasca la telefon si pe messenger. Nu simte "asa". Ma alatur. Nu zic ca nu am avut si eu perioada mea, dar am depasit momentul. Cu prietenii mei, vorbesc fugitiv la telefon: "hai ca ne vedem in oras" si se scurg orele palavragind despre "de toate". Saptamana trecuta am stat ca pensionara pe banca, in fata la Atheneu si am inghetat povestind cuvinte.

Da... sunt amintiri si cu scrisorile. Primului meu prieten ii scriam de zicea omul ca statea cu dictionarul langa sa priceapa ce ii spun eu acolo. Dar incurajarea scrisului (nu numai a scrisorilor) a venit de la un prieten pe care chiar l-am determinat sa puna mana pe pix si sa insire pe o foaie de matematica niste hieroglife primite de ziua mea. Mi-a recunoscut meritul, mai ales ca il surprindea si pe el rezultatul. El imi spunea mereu: "mai scrie-mi!", asa ca imi puneam sufletul sa vorbeasca si mai legam desene de litere, pe foi aranjate si parfumate. Acum, fac si eu ca Danut cu bucle, din Medeleni: "ce proasta am fost ca nu am pastrat niste copii ale acelor scrisori!". Ce-i drept, am niste ciorne, dar doar atat? Le pastram in "cutia mea cu amintiri", unde am strans maruntisuri si de care mama mea se impiedica mereu cand facea curatenie. O tineam dupa canapeaua din sufragerie. Si cate vise au zburat de acolo, cate sperante, cat parfum de crini - "daca"-ul in engleza, ce zburda in aer cand deschideam sticluta.

Cu scrisorile a pierit si valoarea cuvintelor. Oamenii promit usor.

Si am mai scormonit prin ceea ce imi placea si am dat peste albumul cu melodiile din coloana sonora a filmului "August Rush". Si daca nu ati vazut filmul, v-as spune sa o faceti, de dragul povestii muzicii, "altfel". Mai sensibil.

Iata si 2 melodii: "Main title" - http://www.youtube.com/watch?v=blMMJG-fzxs si "Something inside" - http://www.youtube.com/watch?v=rcsZ671maPQ&feature=related