Cineva ma intreba de curand, fara a izbuti sa smulga un raspuns de la mine, daca sunt credincioasa. Ei bine, am sa raspund aici - aveam demult in gand sa scriu despre credinta si religie.
In primul rand, a spune ca esti credioncios sau nu e ceva intim si nici nu trebuie sa fie altfel. A flutura in vant cu faptul ca esti credincios e cam acelasi lucru cu a-ti pune cenusa in cap si a te imbraca in zdrente, cum faceau fariseii pentru a-si demonstra apartenenta religioasa. A te lauda cu credinta anuleaza, de fapt, crezul.
Eu... am invatat sa cred cat trebuie. Cu masura, fara a fi bisericioasa. Fara a uita sa ma spovedesc in fiecare seara Cui trebuie, fara a uita sa multumesc si sa doresc binele tuturor. Asa ma invata profesorul meu de religie din liceu. Isi facea lectiile conform programei, dar apoi discuta cu noi. Si poate ca nu erau lucruri prea ortodoxe, dar eu intelegeam ca dorea sa ne arate normalul de a fi "credincios".
Dar eu am invatat ce inseamna sa fii credincios cu adevarat de la parintii mei, chiar de la mine, cand am reusit sa am destul discernamant. Mama mea a fost atee pana cand a indraznit sa se roage. Si atunci si-a dat seama ca nu e singura. Tatal meu tine mereu post negru in Vinerea Mare, se spovedeste si se impartaseste. Aducem impreuna lumina din noaptea Invierii si o stingem de pragul de sus al casei. E o aventura sa o sarim peste parleazuri, sa o purtam peste dealuri, sa o ocrotim de vant si de stingere. El mereu reuseste.
Noi nu facem cum zice lumea: asta inseamna religie. E vorba, insa, de respectul pe care il dam acestui aspect din vietile noastre. Nu sunt genul care se acopera in biserica sau care nu intra din motive absurde, nu sunt genul care se duce sa pupe cruci, care sa dea acatiste sau sa se spovedeasca. Nu vad motivul pentru care trebuie sa ma spovedesc in fata unui om. Si sa fim seriosi, cu totii stim ca majoritatea preotilor au ajuns sa fie niste neintinati. Oare Dumnezeu chiar nu stie tot ce fac? Ce logica are sa-mi dea iertarea un om ca si mine?
Iertarea, pedeapsa, rasplata le primesc oricum, si nu de la un "slujitor de biserica". Dar da, imi place sa fiu miruita, tin post (cel mai adesea pentru o curatare a trupului, pentru sanatatea fizica). Postul sufletesc... il tin cu masura normalului, a echilibrului. Si asta inseamna ca nu sunt o abstinenta, o calugarita, o rupta de lume. Nu! Traiesc normal, numai ca ma gandesc si la altii cand fac ceva. Si, mai mult, ma gandesc la ce e moral. Dar cine nu calca stramb?
Daca sunt de acord cu religia in scoli? Mmm... as prefera o educatie in spiritul credintei, al bunei conduite. Totusi, mi se pare necesara o materie inrudita si as alege profesori, nu preoti, pentru acest lucru.
Si chiar de-am fi singuri, avem nevoie sa credem in ceva ce reprezinta Iubirea.
Asa ca, dragul meu "intrebator", da, tin post pentru mine, sunt credincioasa pentru mine, imi respect religia in care m-am nascut, dar nu ma supun "regulilor" bisericesti decat in masura in care mi se potrivesc. Si pentru ca mi se pare singurul potrivit pentru astfel de momente, va doresc zile cu liniste si bucurie, cu mai multa curatenie si iubire in suflete, alaturi de http://www.youtube.com/watch?v=s4X7VH90LJI&feature=related
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu