A calatori

A lua pe talpi praful unui loc, a privi oamenii, a alege stradute mici pentru viata de zi cu zi, a-ti asuma labirintul in care deja ai intrat. A trage aerul in plamani, a ajunge pe varful muntelui si a uita ca esti om, ca ai fiecare muschi incordat, ca ai lasat in urma lumea aceea zgomotoasa si ca ai depus un efort peste puterile tale. A-ti imagina cuvintele, a te vizualiza intr-un loc pe care nu il sti decat din randuri de carte. A fi omul potrivit la locul potrivit, transformand orice lucru care pare negativ intr-unul pozitiv.

Lumea ne trage cate un semn de exclamatie uneori. Drept in fata, ca un paravan. Si ne arata ca am cam neglijat parti din noi: cunoasterea, regasirea, linistea, ascultarea naturii sau a strazilor ticsite, a povestilor oamenilor simpli, iubirea.

Cand plec undeva ma las purtata de intamplari. Stiu ca ele ma vor conduce acolo unde e cel mai bine si ma supun menirii, implicit naturii. Cand calatoresc, de fapt haladuiesc. Exista un sir nastrusnic de coincidente care ma duc intr-un loc. Mereu am avut parte de mici obstacole care s-au topit in momente unice.

Ce-i drept, nu agreez ideea de vacanta generala.  Asta inseamna ca nu ma duc intr-un loc sa-l trec prin stomac, desi ar fi incomplet sa nu incerc din mancarea, muzica, bautura sau soarele de "acolo". Asa cum spunea si Oriana Fallaci (femeie jurnalist), fac totul cu pasiune. Altfel nu as mai fi eu. Dar nu judec pe nimeni. Fiecare are dreptul de a alege ceva ce i se potriveste. Cand plec undeva, eu descompun acel loc. Si il inhalez ca pe aer, il fac sa fie cat mai viu in mine. Ador oboseala descoperirii si sunt inversunata sa merg, sa nu ma opresc. Trag si pe altii dupa mine. Lupt pentru ei. Sa-mi fie cald, sa-mi fie sete, sa ma doara spatele, sa vad cat mai multe. Sa merite sa stau la o masa alaturi de batranei cocheti, sa zambesc cu o inghetata in mana sau sa incerc o mancare locala. Acestea trebuie castigate si degustate ca niste prelungiri ale unor momente de descoperire.

Imi place orasul, sa aiba urme de oameni, sa fie putin prafuit si putin invechit, sa ma ametesc uitandu-ma la tot ceea ce forfoteste in jurul meu. Sa ii caut prin cotloane si sa-l las sa ma invadeze. Dar imi place si intre nori, cu ceturi apasatoare, cu colturi de stanca si senin cand nu te astepti. Cineva imi spunea ceva ce mi-a ramas aievea in mine si mi-a adus aminte ca mi-e dor de munte: "Eu acolo traiesc cu sufletul, in natura. Cu trupul inca e greu si nici n-as vrea, fiindca natura cu greu ne iubeste inapoi." Si am facut ochii mari, mai mari decat sunt deja. Din fetita muntilor am devenit a soselelor, dar ar cam fi vremea sa le imbin.

A calatori, pentru mine, nu se rezuma doar la durata dintre zboruri sau drumuri. A calatori inseamna a impartasi apoi, cu ceilalti. Inseamna o esarfa pentru fiecare oras nou pe care il vad, mici cadouri pentru cei dragi. A calatori nu inseamna neaparat odihna. A calatori inseamna a rade cu gura pana la urechi cand e cazul, a tacea cand e cazul, a asculta cand e cazul.