Vagabondul (7)

Dupa ce trage de ochi in oglinda de la baie si isi spala nervos dintii de teama sa nu ramana vreo urma de noapte pe ei, da drumul la fereastra si incepe sa numere: 1, 2, 3, 4. Parca nu mai e asa tanar si viguros, se gandeste in timp ce isi priveste miscarile in oglinda dulapului. Asa, de la o vreme, parca vede umbre usoare pe la gene, muschii nu mai stau asa veseli. Oasele-i troznesc pe ici, pe colo. Trage tare de muschi, sa simta cum ii ard. Se bucura ca inca merge schiopatat din cauza febrei musculare. Si 5, si 6, si 7, si 8. Si 1, si 2...

Apoi isi freaca intr-o ceasca de cafea seminte de floarea soarelui si susan cu magiun de doua ierni. Ii da energie. In restul zilei isi va umple de cateva ori o cana cu ceai verde si sticla cu apa fara osmoza de la aparatul "Cumpana". Va manca de pranz de la pachet, intre mese doua fructe si doua maini de fulgi de grau. Spre seara se va intoarce cu bicicleta si va alerga cu cainele vecinului care a prins drag de el. Doarme la final de zi de nu mai stie nici patul ce-i cu el. Exercitiul acesta de vointa ii face bine.

Dupa ceasca cu binefaceri, insa, se imbraca cat ai clipi. Cateodata sterpeleste cate ceva din celelalte rafturi care nu-i apartin, dar i se iarta. Scoate nasul pe geam si simte ca se va face soare, chiar daca acum e ceata. Ceva colorat, lejer azi. Lumea va intoarce capul. Sigur. Zambeste. Ii place sa fie neconventional.

Isi desface bicicleta lasata peste noapte legata de scara de pe etaj si porneste cu servieta de la unchiul Edgar spre compania purtatoare de vise. Un betiv ii trece prin fata, tinand in admiratie o jumatatea de bere langa tampla si privind pe furis la ea, cu ochi rosii, mijiti, focosi, indragostiti. Ca si cand ar privi la o femeie putin cam groasa, dar cu forme apetisante, pe care vrea sa o guste inca din amorteala diminetii.

Mai incolo, un nene curata mucurile de tigara din fata localului de pariuri. Face o mica pauza, timp in care isi scuipa in palme cu putere, le freaca strasnic si priveste in jur cu mandrie, dupa care ia din nou caldaramul la rostuit. Adora sa vada barbatii maturand, poate dintr-un exces de zel sau dintr-un amuzament care il unge pe suflet.

In departare, blocurile turn se desprind din ceata cu iz occidental. Ii plutesc in aer colturile paltonului, iar cordonul tot da sa-i alunece din gaici. Doi caini ies dintr-o curte si se grabesc coltosi spre rotile bicicletei. Se opreste scurt si incepe sa le vorbeasca duios. Reteta clasica. Ii sunt dragi cainii, desi de doua ori l-au patruns cu gurile hraparete dincolo de epiderma. Imprietenit cu gasca, porneste mai departe pana ajunge la gura de metrou.

- La naiba, am uitat PRO Sport-ul azi, pe noptiera. Sapte numere. M-am grabit cu unul si uite si tu, spune nea Mirica unui client. O fi din acela fidel. Poarta camasa in carouri de pe vremea lui Pazvante, sapca gri spalacit, roasa pe la cozoroc si niste blugi la fel de lesinati si suferinzi, dar care inca se tin pe la incheieturi.

Sambata dimineata ies pe strazi tanticile cu coliva in cosuri. Pentru mortii lor, dar pentru gurile pofticiosilor. De unde vine el, cosurile astea sunt mari, cu flori si stergare creponate, cu belsug pe la toarte: cozonaci si colive dichisite, napolitane si covrigi insirati, mere si biscuiti, turte dulci si cine mai stie!? Femeile pleaca tantose inspre biserici . Si-ar dori sa le vada si pe acestea mai saltarete. Dar nu, in orasul mare femeile cu cosuri cu coliva sunt mai triste si mai putin faloase. Poate ma zgarcite. Ahh... cum si-ar dori acum o lingura cu coliva, dar cum sa ceara? I-ar zice tanti ca-i nesfintita si nu se poa'. Sa vina la biserica, dar nu le are el cu biserica.

Soarele incepe sa-i dogoare. De la covrigarie ii vin miazme din acelea care-i plutesc pana in plamani, iscodind toata fiinta. Nici nu-i opt si la terasa cu mici rasar codruri de franzela galbioara pe farfurii de plastic. Si fumuri cu arome de carne, ca doar fumurile ce mai sunt din micii de azi. O matusa cara de o plasa albastra de rafie si o urmareste pierdut, gandind la ce are de luat: patru gramezi de urzici sa-si faca cu mamaliguta. De o saptamana pofteste.

- De unde sunteti?
- Din Fundeni, dar sunt maritata! Intrebase doar de unde e, de ce i-o mai fi spus si despre maritis? Nu o ceruse de nevasta.

De data asta, nu-si ia lalele. Le asteapta de undeva, de departe. Mai bine isi ia niste ceapa verde si leustean, sa iasa ciulamaua buna.

Cat de fermecatoare si de ispititoare e viata asta pe la periferii! Sunt curtile acelea cu cate o masina cu faruri rotunjoare, cu alei pline de zambile si cu miros de primavara pe la porti. Le iubeste. S-a intelenit in acest loc mai adanc decat... N-ar mai vrea sa plece, asa pacatuia alta data. Ii place aicea, iubeste cu toata samanta cu care a pornit in lume, iubeste din adancurile muschilor pe care ii arde acum dand la pedale. Nu de ochii lumii, doar de ochii sufletului sau. Saliveaza gandind la mancarurile bune care se lasa admirate din scarile bloculurilor, la mainile crapate ale barbatilor cu matura in mana, la limbajul acela murdar al muncitorilor care se inghesuie in metroul si asa aglomerat, la aerul acela crud si pamantos care-i tremura in plamani acum, ca-i primavara si copacii sunt fericiti. Saliveaza gandind la atelierele ce se mai ivesc de prin cotloane, cu gramezi de scule prafuite, la oamenii din topor pe care ii gaseste destepti si simpli, la culorile acelea galbejite din ziduri, unde si-au lasat amprenta caini, si betivi sprijiniti in nestire, la oamenii fara casa care isi poarte boccelele si bocancii de iarna pe orice anotimp.

Ii place aicea. Ii place ca se traieste.

A calatori

A lua pe talpi praful unui loc, a privi oamenii, a alege stradute mici pentru viata de zi cu zi, a-ti asuma labirintul in care deja ai intrat. A trage aerul in plamani, a ajunge pe varful muntelui si a uita ca esti om, ca ai fiecare muschi incordat, ca ai lasat in urma lumea aceea zgomotoasa si ca ai depus un efort peste puterile tale. A-ti imagina cuvintele, a te vizualiza intr-un loc pe care nu il sti decat din randuri de carte. A fi omul potrivit la locul potrivit, transformand orice lucru care pare negativ intr-unul pozitiv.

Lumea ne trage cate un semn de exclamatie uneori. Drept in fata, ca un paravan. Si ne arata ca am cam neglijat parti din noi: cunoasterea, regasirea, linistea, ascultarea naturii sau a strazilor ticsite, a povestilor oamenilor simpli, iubirea.

Cand plec undeva ma las purtata de intamplari. Stiu ca ele ma vor conduce acolo unde e cel mai bine si ma supun menirii, implicit naturii. Cand calatoresc, de fapt haladuiesc. Exista un sir nastrusnic de coincidente care ma duc intr-un loc. Mereu am avut parte de mici obstacole care s-au topit in momente unice.

Ce-i drept, nu agreez ideea de vacanta generala.  Asta inseamna ca nu ma duc intr-un loc sa-l trec prin stomac, desi ar fi incomplet sa nu incerc din mancarea, muzica, bautura sau soarele de "acolo". Asa cum spunea si Oriana Fallaci (femeie jurnalist), fac totul cu pasiune. Altfel nu as mai fi eu. Dar nu judec pe nimeni. Fiecare are dreptul de a alege ceva ce i se potriveste. Cand plec undeva, eu descompun acel loc. Si il inhalez ca pe aer, il fac sa fie cat mai viu in mine. Ador oboseala descoperirii si sunt inversunata sa merg, sa nu ma opresc. Trag si pe altii dupa mine. Lupt pentru ei. Sa-mi fie cald, sa-mi fie sete, sa ma doara spatele, sa vad cat mai multe. Sa merite sa stau la o masa alaturi de batranei cocheti, sa zambesc cu o inghetata in mana sau sa incerc o mancare locala. Acestea trebuie castigate si degustate ca niste prelungiri ale unor momente de descoperire.

Imi place orasul, sa aiba urme de oameni, sa fie putin prafuit si putin invechit, sa ma ametesc uitandu-ma la tot ceea ce forfoteste in jurul meu. Sa ii caut prin cotloane si sa-l las sa ma invadeze. Dar imi place si intre nori, cu ceturi apasatoare, cu colturi de stanca si senin cand nu te astepti. Cineva imi spunea ceva ce mi-a ramas aievea in mine si mi-a adus aminte ca mi-e dor de munte: "Eu acolo traiesc cu sufletul, in natura. Cu trupul inca e greu si nici n-as vrea, fiindca natura cu greu ne iubeste inapoi." Si am facut ochii mari, mai mari decat sunt deja. Din fetita muntilor am devenit a soselelor, dar ar cam fi vremea sa le imbin.

A calatori, pentru mine, nu se rezuma doar la durata dintre zboruri sau drumuri. A calatori inseamna a impartasi apoi, cu ceilalti. Inseamna o esarfa pentru fiecare oras nou pe care il vad, mici cadouri pentru cei dragi. A calatori nu inseamna neaparat odihna. A calatori inseamna a rade cu gura pana la urechi cand e cazul, a tacea cand e cazul, a asculta cand e cazul. 

Nu sunt dom'le decat un om normal

M-am nascut pe caldura mare, in Oltenia cea caniculara, in gustarul anului lui Cernobâţ. Doar un anisor am staruit intr-un bloc, la gara din cetatea Baniei, dupa care ne-am mutat colea, mai la munte, in regat, unde am stat o vreme intr-una din casele bunicilor pana am reusit, pe la Sfanta Parascheva, sa ne mutam in casa noastra in care bucataria servea de de toate. Dar era casa noastra!

In jur, gradina cat cuprinde, chiar doua. A aparut si un cotet demn de animale domestice. Inaugurarea am facut-o cu o vecina, cu care ne planuisem sa dormim pe scandurile proaspat intepenite in cuie, in forma de casuta. S-a aciuiat pe la noi si o catelusa, din bani din CAR s-au mai facut una-alta la "acasa" noastra, s-a delimitat si curtea printr-un gard, au aparut flori si holde, pomi fructiferi si asa s-a ridicat gospodaria. "Omul sfinteste locul!"

Dar nu s-au facut toate cu usurinta cu care eu astern niste cuvinte aici. Imi aduc aminte ca multi ani am stat cu niste nailoane in loc de ferestre, la camerele nelocuite, pe care ne mai strecuram din casa, cu mare mandrie de fapta noastra. Si vuia vantul pe acolo nenica de starnea mici tornade in universul mic: tornade de vis, de escapada, de frig si imprevizibil. Si pamantul din camerele neterminate, cimentul ostil de pe veranda, noroiul de afara te faceau sa te zbarlesti nitel. Dar nu imi puneam intrebari, nu ma comparam cu nimeni. Era normal. Este normal. Toate au un inceput, care e de dorit sa fie cat mai nevoielnic, sa invete omul sa pretuiasca rezultatul acela dulce al muncii. Si sa nu uite.

Am zburdat pe dealuri, am muncit pentru varsta mea, am invatat bine, am avut timp si de pasiuni, m-am uitat si la televizor cam cat era nevoie, am citit carti in vacanta, m-am bucurat pentru fiecare realizare a mea si a parintilor. Am avut o viata cu de toate. Am trait intr-un orasel tihnit, luand parte la schimbari, dar cu un mic acces la evenimente sociale si culturale. Totusi, nu am dus lipsa nici de asa ceva, iar acum cu atat mai putin, de cand stau in ograda lui Bucur. Zic ca as fi un om normal, ca am avut o viata normala, plina de intamplari din care am stiut sa imi cern invatatura. Iar acum continui pe acelasi fagas, mirandu-ma de toate inventiile nascocite de lumea "civilizata" pentru a trai cat mai comod.

Stiti ce? Ne pierdem din trairile normale, din deprinderile care erau ale noastre, ale umanitatii. Trebuie sa evoluam, nu zic nu, dar baza trebuie sa ramana. De multe ori, ma bucur ca agricultura a ramas la stadiul de "subzistenta" cum spune Uniunea, in timp ce tot ea sustine sa o pastram asa pentru ca inca mancarea mai are gust la noi si inca nu ne-am pierdut acel "quelque chose" numit specific national.

Dar degeaba ma framant eu cand boala secolului este depresia, copilul nu mai cade pe pamant, nu mai citim carti si nu mai scriem cu stiloul, avem menajere si bone, bagam divort la fiecare secunda, mancam prafuri si hormoni si uitam de noi. Ma acomodez si eu la conditiile secolului, dar incerc sa ma tin cat pot mai departe de "aparatele" astea care ne tin in viata, ca si cand am fi in coma.

Cele mai faine vacante nu au fost in locuri "exotice", ci acolo unde am inhalat praf, m-am topit de caldura, m-a ars soarele, am vorbit cu oamenii, am mancat taraneste, am respirat aer sarat, proaspat si am simtit cat o mie de oameni ai generatiei de acum la un loc.

Era o vorba: "cine nu are un batran sa isi cumpere". Eu as adauga la aceasta: "cine nu are o casa la tara, sa isi cumpere". Nu zice nimeni sa ne mutam acolo, dar hai sa nu mai facem pe fandositii si sa uitam de oaia de la care luam branza, de mirosul de fan cosit, de cum se spala rufele la copaie, de cum se cara apa de la fantana, de cum se da mancare la o gaina, de cum se pune un mar in gradina si se culeg perele toamna. Putem fi oraseni, dar nu ne strica sa cunoastem cum e in varful dealului.

Si pentru ca tot am o stare asa.. intr-un fel, ce-ar fi sa ascultam niste Moloko? Where is the What if the What is in Why? http://www.youtube.com/watch?v=8Rlklm8tSoM&feature=related