luni, 30 iulie 2012

In salbaticie


Ramasesem pironita cu ochii in sus. Si priveam cum un om se joaca in vazduh. Asa am simtit: se joaca, e liber, e copil. Si mi-am spus in gand ca iubesc acei oameni ce zboara. 

La un colt de scena rasarea luna la patrar. Subtire, ca o domnisoara. Alba, stralucitoare. Acrobatul inca se incapatana sa deseneze cu ultimele culori ale soarelui inserarii. Admiratie, da! Si deodata il vedeai cum urca in aer ca nebunul, in spirale. Eu, marunta, printre pamanteni. Tatal meu traia visul neimplinit. Ce drag mi-a fost de el, acolo! Dar imi dadeam seama ca pentru fiecare dintre noi era la fel.

Acolo sus e o libertate. Si culmea, manuiesti acea libertate din niste manete. N-ar fi frumos sa fie asa si pe pamant? Iar cand iti vine asa, sa tragi maneta si sa te inalti, sa privesti musuroiul de sus. La munca, in loc de pauza de masa, sa ai treizeci de minute de libertate. Ar fi ceva, nu? Sa fii liber sa te-nalti uite-asa, sa mai faci un giumbusluc, sa privesti cum pamantul se inclina, sa zamesti odata cu sufletele ce casca ochii inspre tine si sa saluti norii.


Dar vroiam sa ajung altundeva. O alta libertate traita in salbaticie de Chris J. McCandles, protagonistul real al propriului film. L-am vazut cu ceva vreme in urma, dar cand Irinuca mi-a spus ca exista si o carte, am dat buzna in librarie. Dupa o saptamana de naluciri printre randurile cartii, am inteles altfel. Mai mult decat prima data. Am ramas cu o controversa mare in mine. O teama si o imensitate in ganduri. Povestea... mi-a provocat un amar in gura. Inca o data. Cand i-am privit in fotografii ochii visatori, tristi, dar cu licariri de curaj incapatanat si de speranta l-am inteles, dar a durut. Iar dincolo de durere, a fost teribil, socant.

Am avut numeroase discutii pe marginea acestei povesti, in general cu persoane de sex masculin. Una dintre ele, insa, mi-a atras atentia. Nu era o viziune care sa ma surprinda, dar era un aspect la care eu nu ma gandisem pana atunci. Chris alesese sa isi gaseasca implinirea si iubirea in alt fel, una oarecum filosofica. Era indragostit de salbaticie, sustinea el, iar asta insemna o respingere a implinirii prin dragostea fata de o femeie, prin casnicie. O idee dupa care si persoana cu care discutam isi conducea viata, o idee demonstrata destul de credibil. Insa, din punctul meu de vedere, viziunea era incompleta: nu lua in considerare finalul povestii si era una egoista. Au curs o gramada de ganduri, iar concluzia a ramas in neant. O alta dezbatere m-a dus la o marturisire care m-a speriat, m-a uimit si m-a induiosat in acelasi timp: "natura cu greu ne iubeste inapoi." Venea din partea unui impatimit de munte. Iar altcineva mi-a spus cum a plans la ultimele 20 de pagini din carte. I se parea o palma peste fata, o lectie invatata cu un sacrificiu  prea greu. O parere admirativa, punctata de faptul ca mult din ceea ce stim este ficitune sau presupunere.

Nu stiu sa fi existat vreo clipa in care sa judec acest tanar care a lasat totul in urma si a plecat sa traiasca in salbaticie, cu gandul ca va razbate. Am incercat sa-l inteleg si la un moment dat m-am ratacit. Daca ceea ce credem noi ca e menire e doar un pas fara curaj? Daca e mai presus o implinire singulara, spirituala? In final, insa, el parea sa fie ratacitul. Un rau i-a legat mainile si picioarele si nu l-a mai lasat sa revina pe calea pe care o parasise in urma cu doi ani. Natura e mereu mai mult decat anticipam. Nu putem fi liberi in ea mai mult decat ne permite echilibrul. Si ce miraj! Dar ce limite! Trebuia sa existe o poveste ca aceasta, puternica pana la obsesie, pentru a-ti da seama ca mereu ajungi de la:

"...dar gresesti daca crezi ca bucuria vietii vine, in principal, din bucuria relatiilor umane. Dumnezeu este in tot ceea ce ne inconjoara, in tot ceea ce experimentam. Oamenii trebuie doar sa isi schimbe modul de a privi aceste lucruri."(C.J.M.)

la:

"Bucuria este reala numai atunci cand este impartasita cu cineva" (C.J.M.)

Chris a inteles la final... propriul final. Dar a inteles. A trait intens un vis, o evadare, o inversunare impotriva sistemului si mersului "normal" al lucrurilor, a revenit la conditia primordiala de om. Dar salbaticia nu i-a mai dat voie sa se intoarca in lume. Avea un plan cu el ce trebuia terminat. A fost un teribilist frumos. Si.. o unealta a naturii. Ce lectie! As preda-o in scoli.

Libertatea nu e numai joc si zbor. Uneori, libertatea te tine prizonier. Lui Chris i-au lipsit manetele.

https://www.youtube.com/watch?v=OoeHfM0Cpqk

3 comentarii:

Cosmin Andrei spunea...

are doar putina (stiu eu?!) legatura dar...
http://www.youtube.com/watch?v=vbLEf4HR74E

ar mai fi multe de zis dar am tendinta spre critica si nu cred ca-i cazul sa ma exprim (cel putin, nu in scris si nu aici :) )

nami spunea...

Ba chiar vreau sa iti stiu parerea. :)

Costea Andrea Mihai spunea...

povestea este o celebrare pura a libertatii si exercitarea ei.
Dar si o dovada ca am pierdut legatura spirituala cu natura,ca putini sunt cei care o inteleg.
"te înşeli dacă crezi că bucuria de viata vine de la relatiile umane" spune la un moment dat un personaj...tind sa il contrazic..suntem fiinte sociale..si ruperea acestor legaturi ne duc spre nebunie..parerea mea..ma opresc aici :)