Fericirea are forma de "U"

"Va rugam, permiteti inchiderea timpului..." spune intr-o dimineata mecanicul de metrou.

"A iubii... aaaa iubiii" aud in alta dimineata, in pasajul de la Unirii, din partea unui tanar la costum ce canta in gura mare, facand sa clipeasca ochii carpiti de somn ai oamenilor ce se perindau in sens opus.

Tot la metrou: 1.. 2... o zaresc si pe-a treia. Perechile. Indragostitii. Atat de aproape unii de altii. La un moment dat, imaginea triunghiului se clarifica: niciun trecator nu mai strica echilibrul. Regie cu tactica si scop? Trei pasiuni inaltate pe varfuri, cu suvite despletite, un metrou abia sosit care astepta "desclestarea", tinerii ce-si strang odoarele la piept, 3 fete ce se desprind pe rand din bratele iubitoare, 3 baieti ramasi singuri pe peron. Mi s-a parut ciudat momentul, cu atat mai mult cu cat miscarile se repetau la fiecare duo descoperit. Si, desi ma chinuiam sa imi imaginez o fotografie cu ei, in minte se infiripa un film. Totusi, o particica de realitate ce mi-a facut cu mana.

"-Andrei... Andreeei! Unde esti?" striga un tata in bisericuta "Sfantul 5" din Politehnica. Raspund:
"-E in altar!"... O zgatie de baietel cu un capsor blond, tuns bros, care mi-a "bruiat" conexiunea spirituala din timpul rugaciunii, facandu-ma sa revin cu picioarele pe pamant la auzul zdranganitului cadelnitei din altarul ramas fara stapan. Aceeasi zgatie care mai devreme se juca, ca o vrabiuta, pe ghizdul fantanitei din curte.

Cum sa nu zambesti in astfel de momente? Are rost sa te iei dupa "specialistii" ce spun ca pana pe la 25 de ani esti fericit, dupa care urmeaza perioada de afundare, ramanand ca de pe la 40 de ani sa incepi sa te ridici din nou? Eu una nu am de gand sa fiu pe fundul unui "U" in nicio perioada a vietii. Prefer implinirea, de aceea ma consider absolvita de cei 15 ani de coboras. :-)

Un manager destul de maricel de pe la noi (un om extraordinar, de altfel), "adapostea" in podul casei un "homeless". Culmea ca nimeni din familie nu isi daduse seama de prezenta de dincolo de plafon. Cum au descoperit? Pentru ca ii era sete, omul a coborat din "vizuina" dupa o cana cu apa si a dat de nevasta managerului, in bucatarie. Tipete, politie, intrebari... va dati seama. Ce m-a surprins pe mine, insa, a fost faptul ca omul acela nu a furat nimic si nu a facut rau nimanui: doar gasise un loc in care sa stea. Si credeti-ma ca avea unde sa bage mana in sac si inca adanc de tot.

E Saptamana Mare si nu e loc de prea multe cuvinte. Faptele graiesc mai mult, asa ca va las cu bine, dorindu-va liniste si iubire!

[Pentru povestea celor 3 perechi, as spune: http://www.youtube.com/watch?v=moBT_RyZ_I0 Pentru zborul atator si atator invataminte din aceste zile, concluzionez prin:

http://www.youtube.com/watch?v=eD5cg0SyMfI]

Metrou, ceata

Si daca amalgamul de brobonele umede nu s-ar amesteca in lumina diminetii, cu galbenul frunzelor, dimineata ar fi prea seaca.
Da, a fost greva la metrou. Ei si ce? Ne-am descurcat. Unii au preferat sa se amestece cu altii in autobuze si sa parcurga o statie in 50 de minute, in timp ce altii au respirat in voie, la pas, secundele ce se scurgeau, inaintand, in detrimentul celor mai sus numiti. Frumos asa. Din pacate, constat ca, la ceas matinal, nu prea gasesti pas de om prin parcuri. Ici - colo, cate un tanar cu servieta sau vreun batran galopand pentru sanatate. Mi-am luat si eu ragazul catorva kilometri pe jos in plus fata de cei obisnuiti, ocolind ruta cu tramvaiul 16 pentru un respiro de la Casin pana in Pipera... Ce-i drept, altii ma depasesc cu un dublu de "nebunie", dar este bine si atat. In acest timp, de cascat ochii in stanga si in dreapta, am reusit sa scot "pusca" din "teaca" si sa scot cateva cadre in ceata si lumina calda a diminetii.
Azi am reluat rutina metroului. Mmm... Totusi, ca pentru oameni cu fixuri, intre Victoriei si Aviatorilor, am luat din nou la numarat frunzele, cainii si oamenii cu care ma vad zi de zi, pe bucatica de bulevard ce ni se cuvine. Un domn se uita insistent la mine la trecerea de pietoni. Dupa ce i-am iesit din raza de scanare, s-a intors dupa mine si a continuat sa ma priveasca prelung. Plecat pe campii nu parea. Suparator in astfel de momente este faptul ca te gandesti la cine stie ce "citat" scris in frunte de care tu nu ai habar. Sau la un guguloi in frunte pe care nu l-ai observat in oglinda, de dimineata? :)) Lasad gluma laoparte, cred ca nenea tanjea dupa tinerete. Il iertam. Doar de data asta.
Revenind, insa, la ceturile diminetii, multumesc toamnei acesteia care a staruit cu de toate in ograda noastra. Frumos a mai reusit sa se imbrace in aceste luni si mult ne-a mai facut cu ochiul ca o domnisoara "coapta". Sa-i sarutam deci, manusitele ei, carora le vom pune manusi in curand.

Aahh... de doua zile, observ ca incepe impodobirea copacilor. Casutele se pregatesc de targ, pe Aviatorilor. Unele chiar au fost pictate. Sper numai sa nu incep sa vad cum rasar chinezismele pe acolo. Ar fi pacat.

Vine decembrie, oameni bun? Ptiu... ce repede trecu anul...

Cu metroul

Trezirea de dimineata: cu noaptea in cap neaparat, pentru ca e zi de lucru. Ciudat: parca cineva ar apasa asupra timpanelor tale si te simti ca si cand nu ai fi dormit deloc. Te intrebi de la ce o fi: oboseala, mancat prea multa ciocolata in seara anterioara, presiunea aerului prea puternica, prea mult stat in fata calculatorului sau o noapte prea agitata? Te dor una-alta: te-ai cam sucit azi-noapte in asternuturi. Te dezmeticesti cumva, mai faci o gluma cu alt "oropsit" la munca si pleci inspre metrou. Mare inghesuiala azi. Un copil urla regulat din 5 in 5 secunde, faci loc oamenilor si te afunzi cat mai in rarunchii multumii. Prima data te izbeste mirosul unui om caruia ai avut amabilitatea sa ii faci loc sa stea langa tine, dar e de groaza cand incepe sa gesticuleze a nemultumire, ca il mananca fata, capul si mai stiu eu ce. Pai normal, bre, daca pielea nu cunoaste atingerea delicata, parfumata a sapunului. Normal ca trage niste semnale de exclamare care pe tine te mananca. Iti vine sa te bagi cu nasul in puloverul doamnei din fata, dar rezisti: in curand vei iesi afara sa mirosi niste gaze de esapament, a caror prezenta abia daca o mai simti. Aerul e apasator, umed, greu. Totusi, e mai bine decat in forfota aceea unde telefoanele suna ca la centrala (dis de dimineata). Auzi: "Ce faci, f.?... Ce d...u vrei sa iti iau? Daca nu gasesc? Bine, f.!" Mai ai putin si izbugnesti de atata lipsa de bun simt, nu mai zici de incultura. O zaresti, in final, pe "insa" cu limbajul "fin". Da, un om ce munceste, cu fata imbatranita inainte de vreme, spoita in culori asortate cu bluza si pantalonii, cu aer dominant asupra celor 2 insotitoare ("Ce crezi, f., ca te mai angajezi? Iee... mai are putin si baga pixul in gura", "Da, mi-a zis sa ii iau tigari cu aroma si mentolate. Si daca nu are?"), dar cu o mare lipsa de...
Iesi afara.
Te urmareste povestea intortocheata a cartii pe care o citesti. E inca toamna!? Te miri ca noiembrie mai are frunze colorate dupa ger, zapada, ploi si alte cate au adus octombrie si septembrie. E mai bine asa oricum, chiar daca masinile urla si te gandesti la aerul de pe munte care iti curata, parca, traiectele, vinele, toata fiinta.
Da... si aici avem cazul fericit, cand nu auzi povesti cersetoare de bani, cand nu asculti manele, cand nu esti inghiontit sau calcat pe picioare, cand esti lasat sa iesi din metrou fara sa se urce disperarea pentru un loc pe tine. Lista poate continua si o stim cu totii. S-a scris un ghid al nesimtitului. Oare stie toata lumea de el?
Te enerveaza gandul ca la serviciu vei respira aer... conditionat, dar trece si asta.
Pana atunci... ziua buna!