Sa zambim cat inca suntem liberi

Ieri am fost sa cumpar un cadou unui coleg de munca. Culmea, era ceva ce mi-ar fi placut sa cumpar pentru altcineva si ochisem chestiunea cu pricina cu o seara inainte. Gusturi asemanatoare. Nedrept, dar prea scump, din pacate.

Cand am iesit pe trotuar, in fata mea, doi tineri. Ea imbracata "vintage". El la fel, numai ca umbla descult si cu ghetele agatate cu ajutorul sireturilor, pe umar. Mi-ar fi placut sa stiu de ce, dar am mers mai departe si am ras in sinea mea. Mi-a adus aminte de un banc cu olteni pe care il stiu demult:

"Pe o şosea dinspre Craiova, doi ţărani merg cu ghetele aruncate pe umăr.

- Frumoase ghete ai, remarcă unul.

- Da. Şi de calitate. Le port aşa de 20 de ani şi tot noi sunt!"

Frumos inceput de noiembrie, cu ceata dimineata si soare la pranz. Fetele s-au intors la fustite si pantaloni scurti, de parca ar veni primavara. Sunt tinere si cochete.

Aseara m-am intalnit cu o persoana pe care am cunoscut-o in Letea, in august. Am mers impreuna doua statii si ne-am legat de amintirile comune ale unei zile toride. Ne-a facut bine amandurora revederea. A fost un zambet contra zambet intr-o seara linistita si calduta.

Am terminat o carte foarte buna, "1984", tot din recomandarile primite. Si, avand legatura cu subiectul acesteia, as zice sa zambim si noi acestor zile frumoase de noiembrie, cat inca mai suntem liberi.

[Recomandarea mea muzicala de acum: http://www.youtube.com/watch?v=6i7jNwv_3oc&feature=related]

Cu metroul

Trezirea de dimineata: cu noaptea in cap neaparat, pentru ca e zi de lucru. Ciudat: parca cineva ar apasa asupra timpanelor tale si te simti ca si cand nu ai fi dormit deloc. Te intrebi de la ce o fi: oboseala, mancat prea multa ciocolata in seara anterioara, presiunea aerului prea puternica, prea mult stat in fata calculatorului sau o noapte prea agitata? Te dor una-alta: te-ai cam sucit azi-noapte in asternuturi. Te dezmeticesti cumva, mai faci o gluma cu alt "oropsit" la munca si pleci inspre metrou. Mare inghesuiala azi. Un copil urla regulat din 5 in 5 secunde, faci loc oamenilor si te afunzi cat mai in rarunchii multumii. Prima data te izbeste mirosul unui om caruia ai avut amabilitatea sa ii faci loc sa stea langa tine, dar e de groaza cand incepe sa gesticuleze a nemultumire, ca il mananca fata, capul si mai stiu eu ce. Pai normal, bre, daca pielea nu cunoaste atingerea delicata, parfumata a sapunului. Normal ca trage niste semnale de exclamare care pe tine te mananca. Iti vine sa te bagi cu nasul in puloverul doamnei din fata, dar rezisti: in curand vei iesi afara sa mirosi niste gaze de esapament, a caror prezenta abia daca o mai simti. Aerul e apasator, umed, greu. Totusi, e mai bine decat in forfota aceea unde telefoanele suna ca la centrala (dis de dimineata). Auzi: "Ce faci, f.?... Ce d...u vrei sa iti iau? Daca nu gasesc? Bine, f.!" Mai ai putin si izbugnesti de atata lipsa de bun simt, nu mai zici de incultura. O zaresti, in final, pe "insa" cu limbajul "fin". Da, un om ce munceste, cu fata imbatranita inainte de vreme, spoita in culori asortate cu bluza si pantalonii, cu aer dominant asupra celor 2 insotitoare ("Ce crezi, f., ca te mai angajezi? Iee... mai are putin si baga pixul in gura", "Da, mi-a zis sa ii iau tigari cu aroma si mentolate. Si daca nu are?"), dar cu o mare lipsa de...
Iesi afara.
Te urmareste povestea intortocheata a cartii pe care o citesti. E inca toamna!? Te miri ca noiembrie mai are frunze colorate dupa ger, zapada, ploi si alte cate au adus octombrie si septembrie. E mai bine asa oricum, chiar daca masinile urla si te gandesti la aerul de pe munte care iti curata, parca, traiectele, vinele, toata fiinta.
Da... si aici avem cazul fericit, cand nu auzi povesti cersetoare de bani, cand nu asculti manele, cand nu esti inghiontit sau calcat pe picioare, cand esti lasat sa iesi din metrou fara sa se urce disperarea pentru un loc pe tine. Lista poate continua si o stim cu totii. S-a scris un ghid al nesimtitului. Oare stie toata lumea de el?
Te enerveaza gandul ca la serviciu vei respira aer... conditionat, dar trece si asta.
Pana atunci... ziua buna!

Broboanele toamnei

Cu fiece toamna, zaharul din fructe indulceste septembrie si octombrie. La fiecare culoare din copaci, se adauga mirosul acela de mere ionatane, rosii si zemoase.

Cand simt mirosul de gutui, acasa, ma apuca nostalgia. A trecut copilaria, dar ramane acel sentiment ce renaste in fiecare toamna. Incepe in crizanteme, in fumul frunzelor arse din gradini, in cosul cu fructe, in dovlecii de diferite nuante calde. Se termina cu inserarea, cand frigul te patrunde si il simti dupa ce musti cu pofta din fructele desfrunzirii.

Copiii merg la scoala si se intorc, alene, pe drum, facand popas la bancuta din urcus, la doamna ce le da apa si pere, la marginea de gard de unde mai fura un rod picat.

Iar mama are in pivnita de toate. Acolo e lumea conservelor, a parfumurilor, a caldurii umede...
In drum spre Peles se tes mere glazurate, covoare de pasteluri, incep sa creasca haine calduroase, bruma si zapada pe munti. Are de toate aceasta toamna. Mmm... si deja strugurii devin vin, chiar fiert.

Se intuneca prea repede, iar placinta cu mere abureste in cuptor. Cand ploua imbrobonat, e mai calda toamna. Cand e frig, parca nu iti vine sa iei la rost cu piciorul, frunzele cazute pe drum.

Toamna e in amintiri, in mirosul de cimbru cules, in lemnul greblei cu care scuturi gradina de ramasite.

E o calatorie de simturi, ca orice anotimp...

Zi de toamna

O umbrela si-o fiinta,
Vantul tare-n staruinta,
Printre pletele-i rebele
Zburd-alaturi pe sosele.

Este frig si frigu-i place
Cum in fata ei se sparge.
Plou-aiurea picuri trecatori...
E chiar una dintre muritori.

Alb din nori si alb din ea
Sunete ce isc-o stea,
Stari in fantezii prelinse,
Ganduri peste tot intinse
Curg din frunze-aievea prinse.

Este toamna si-i e drag
Ca o ploaie in sirag
I-a inconjurat faptura
Fara sa-i atinga gura.

Nu vrea ca neprihanit
Sa ramana un sarut dorit.
Nu vrea ca din ceturi reci
Sa-si ia tremurul pe veci.

[Nami, 15 septembrie 2008] - neterminata